„Ziua Basmului” este o tehnică de biblioterapie pentru copiii preșcolari și școlarii mici (2 – 8 ani), care poate fi folosită eficient de către părinți și educatori. Scopurile acestei tehnici sunt complexe. Utilizând această tehnică dezvoltăm imaginația și creativitatea copiilor, îi ajutăm să-și îmbogățească vocabularul și să-și fixeze cunoștințele de limbaj, le dăm prilejul să comunice despre problemele și temerile lor, dar și despre preocupările care le fac plăcere, într-un mod „confortabil” emoțional, le dăm ocazia să găsească singuri soluții la anumite probleme și creăm un cadru jucăuș și relaxat pentru ca ei să comunice cu noi. Educatorii pot face astfel evaluări ale unor achiziții cognitive sau de alt tip ale copiilor.
În cartea „Despre lumea aceasta și despre alte lumi”, C.S. Lewis trece în revistă două păreri interesante despre basm – una a lui J.R.R. Tolkien și cealaltă a lui C.G. Jung.
„După părerea lui Tolkien, atracția exercitată de basm stă în faptul că în ele omul își exercită cel mai deplin funcția de „creator secund”; nu făcând (…) „un comentariu al vieții”, ci creând, pe cât se poate, o lume subordonată proprie. Cum în viziunea lui Tolkien, aceasta este una dintre funcțiile naturale ale omului, el se bucură în mod firesc de fiecare dată când și-o îndeplinește cu succes.”
„În opinia lui Jung, basmul eliberează Arhetipuri care locuiesc în inconștientul colectiv, iar când citim un basm bun ne conformăm vechiului precept „cunoaște-te pe tine însuți”.”
La aceste opinii, C.S. Lewis adaugă faptul că uriașii, piticii, fiarele cuvântătoare etc. din basme sunt niște „admirabile hieroglife care redau o anumită psihologie și anumite tipuri de caracter mai concis decât o prezentare romanescă…”.
„Copilul nu disprețuiește pădurile din realitate pentru că a citit despre păduri fermecate: o astfel de lectură face ca toate pădurile reale să fie un pic fermecate.”
Așadar, ce facem în Ziua Basmului?
Stabilim împreună cu copiii o zi și o oră pe săptămână când ei să spună o poveste. Durata exercițiului poate varia în funcție de vârsta copilului, de la 10 până la 30 de minute. Durata stabilită va fi cronometrată, iar dacă o poveste nu a fost terminată în acel interval, va fi reluată, dacă prichindelul va dori, în următoarea „Zi a Basmului”. „Basmul” poate lua forma unui cântecel, a unei poezii, a unei povești. Desigur, dacă copilul dorește să termine neapărat povestea, îi mai acordăm câteva minute pentru a face asta.
Scrieți de mână pe un caiet ce vă dictează copilul. La final, îl puteți întreba dacă dorește să pună un titlu poveștii. Nu e obligatoriu, însă a pune un titlu unei povești este în sine un exercițiu folositor, mai ales pentru exersarea sintezei în plan mental. Nu insistați dacă nu dorește să dea un titlu!
Dacă ritmul de dictare e prea rapid pentru ca să scrieți citeț și fără prea multe prescurtări, atunci va trebui imediat după terminarea minutelor alocate spunerii poveștii, să rescrieți de mână basmul. Nu amânați să rescrieți! După scurt timp, nu veți mai înțelege nimic din ce ați scris. Nu folosiți laptopul pentru a scrie ce spune copilul. Nu introduceți mijloace tehnice în acest proces, cum ar fi, de pildă, înregistrarea cu telefonul mobil sau reportofonul.
Îi spuneți că acel caiet cu povești este al lui și că doar dacă vă dă acordul puteți împărtăși cu altcineva ce scrieți acolo. Deci, nu citiți poveștile altor persoane fără acordul copilului. Desigur, pot participa ambii părinți la exercițiu și în cazul aplicării lui într-o grupă de copii, cel care spune povestea e conștient că ea va fi cunoscută de toți cei prezenți.
Nu interveniți în cursul poveștii și nu îl corectați gramatical în timp ce vorbește. Dacă vă pune vreo întrebare, răspundeți-i la obiect, fără să divagați și fără să sugerați vreun curs al poveștii.
Tehnica poate fi folosită până când copilul învață să scrie singur basmele.
O tehnică adiacentă este revenirea asupra poveștilor deja scrise. Dacă copilul vă cere ca în loc să spună o poveste, să completeze o alta spusă mai de mult timp, nu refuzați. Puteți chiar voi să îi propuneți să reveniți asupra unui basm, dar dacă refuză nu trebuie să insistați. Revenirea la o poveste îl poate ajuta pe copil, mai ales dacă ea conține anumite frici sau probleme pe care între timp le-a înfruntat sau rezolvat. E o modalitate de a „parafa” realizarea în poveste.
Părinții sau educatorii pot propune punerea în scenă (într-o piesă de teatru cu păpuși sau într-o piesă de teatru jucată de copii) a unui basm al copilului. Împreună cu cel mic stabilim cine va juca fiecare rol și regizăm piesa pe care apoi o vom prezenta public, cu acordul lui, de ziua lui, de exemplu, sau cu ocazia serbării la grădiniță.