Dincolo de rațiune

Share Button

ratiuneVă ofer în dar un exemplar din cartea „Dincolo de rațiune. Naștere, moarte și transcendență în psihoterapie”, de Stanislav Grof. În plus, câștigătorul va putea alege, în funcție de preferințele sale, și un exemplar dintre următoarele trei titluri:

1. „Teatru IX. Exerciții de conversație. Jocul de-a măcelul”, de Eugene Ionesco, ed. Humanitas, 2008
2. „Blestem și binecuvântare”, de Ion Vianu, ed. Polirom, 2007
3. „Cadranul banilor”, de Robert T. Kiyosaki, ed. Amaltea, 2001

P1290508

Fie că le doriți pentru voi, fie că doriți să le oferiți în dar altcuiva, aștept până marți, 21 octombrie 2014, ora 22.00, să ne povestiți un moment când ați plâns de… fericire!

Încercați, vă rog, să vă încadrați în aproximativ 1000 de caractere. Puteți răspunde pe site la postul legat de acest subiect sau pe Facebook.

Fiecare post trebuie să conțină e-mailul de contact. Răspunsurile care nu conțin un e-mail de contact nu le voi lua în considerare.

Evident, după o evaluare subiectivă a răspunsurilor, voi anunța câștigătorul miercuri, 22 octombrie 2014, în acest post pe blog și pe pagina de Facebook a blogului – „Biblioterapie”.

Vă mulțumesc pentru că ne-ați împărtășit un moment emoționant  din viața voastră. De această dată, voi oferi cărțile lui Nicol. O voi contacta prin e-mail pentru detalii.

Share Button

3 comments

  1. Era iarna si ningea minunat. Fulgi mari si pufosi imi cadeau pe fata. Era frig in gara si asteptam cu emotie sa opreasca trenul sau. Avusese intarziere 40 minute. Il asteptam cu inima in gat de emotie. Ma foiam de pe un picior pe altul si suflam in palme de frig. Aburi calzi imi ieseau printre buze. Pe tabela aparea ca o sa vii pe peronul 2. Asteptam cu ochii mari in zare. Mi se parea ca aud trenul miscandu-se incet pe sine. Cand a oprit inima mi-a stat in loc, nu simteam ca mai respir. Ma uitam agitata cand in stanga, cand in dreapta sa vad de unde vine. L-am vazut intr-un final printre alte zeci de persoane, ii flutura parul negru-albastrui in vant. Venea grabit spre mine si eu mergeam repede spre el. Ne-am imbratisat intr-o imbratisare fara timp si spatiu si m-a ridicat in brate. Ma saruta de parca nu mai respirase decat printre buzele mele si imi fugise pamantul de sub picioare. Mi-a zis printre saruturi ca ma iubeste si ca i-a fost dor de mine si plangeam amandoi de fericire. M-a intrebat daca am incredere in el si i-am zis ca normal ca am. M-a luat de mana si am mers in centrul orasului. Stiam ca era impodobit bradul si ca e foarte frumos iarna acolo. Ma tara repede prin multimea de oameni zambindu-mi in spate si zicandu-mi sa ma grabesc. Nu intelegeam de ce: langa brad erau stransi un grup de colindatori care la semnul lui au inceput sa cante „Let it snow” melodia mea de suflet, iar el s-a asezat in genunchi de bucurie si m-a cerut in casatorie. M-a pufnit plansul de fericire, nu puteam vorbi, m-am asezat pe vine, l-am sarutat pe obraji, pe buze, pe tample si cu voce ragusita i-am zis „da”. Eram beata de fericire si el era la fel…
    anastacie93@yahoo.com

  2. Mereu îmi zic că îi ofer prea puţin din timpul meu puiului meu de 5 ani. De multe ori vin încărcată de emoţii de la serviciu, iar acasă pornesc „ca nouă” la „rezolvarea” problemelor ce ţin de gospodărie. La serviciu lucrez tot cu copii, şi de multe ori gătesc purtând conversaţii imaginare cu câte un copil sau cu părintele lui, încercând să găsesc o soluţie la o situaţie de viaţă ce pare uneori foarte complicată.
    Într-o astfel de zi, când citeam pe jumătate atentă nişte mailuri, puiul meu mi s-a cuibărit în braţe şi m-a întrebat de ce am faţa aşa (probabil îngândurată şi fără expresie). Hm! Să-l mint? („N-am nimic, puiule”). Am decis să-i spun adevărul pe înţelesul lui: „Sunt puţin tristă – fără să ştiu clar motivul – şi obosită. Dar îmi va trece!”. Iar răspunsul lui spontan, după ce m-a privit o clipă în ochi, a fost să mă cuprindă în braţe de parcă el, puiul de om, ar fi vrut să mă protejeze de toate lucrurile care m-ar fi putut întrista.
    A fost un schimb intens şi fără cuvinte de emoţii şi comunicare, dar certitudinea că am lângă mine un copil luminos care va creşte ca un adult echilibrat şi empatic mi-a adus spontan lacrimi în ochi. Mulţumesc că exişti, copile!

  3. Rare sunt pasarile entuziasmului la orizontul pesimistului!
    Cand te incearca depresiunile vietii, ai senzatia ca esti proscris! Esti atat de departe de tot! Atunci te afuuunzi in … carti!
    Dupa ce Nicholas trece prin procesul acela atat de bizar in care este invinuit de egoism, el nu mai are nicio directie!
    Dupa atatea stari de incertitudini, de lupte, de zbucium, de neputinta, sta in fata celei de care a fugit, de cea pe care o credea moarta (prin sinucidere): Alison!
    Cand o loveste mi s-a zburlit pielea… era acolo o intensitate, o stare inefabila…! Se credea privit, urmarit, credea ca Alison inca era sub imperiul lui Conchis!
    De fapt nu era privit, nu era urmarit,! Era singur cu Alison!-Atunci a fost dezarmat!Atunci lacrimile s-au zamislit in el, in mine! Atunci tumultul sufletesc ajunse la paroxism… m-am recunoscut in infamiile lui! Eu eram el!
    Eu il antrenasem toata carte!!!
    Erau lacrimi ale recunoasterii neputintei si totodata recunoasterea contextului pe care nu-l meriti! Un plans dionisiac in fata unui context pe care nu il poti stapani, deoarece te copleseste cu entuziasm nemeritat!

    doru_coklat@yahoo.com

Dă-i un răspuns lui Ivan Eduard Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *