Share Button

Jean de la Bruyère a descoperit și a tradus „Caracterele” lui Teofrast (cca. 372-287 î.e.n.), discipol al lui Aristotel, considerat părintele botanicii. Astfel, i-a venit ideea de a scrie „Caracterele” specifice vremii la care el era martor și participant. La Bruyère analizează în omul vremii sale tot ce-l determină să fie egoist, corupt, rău cu sine și cu ceilalți, mincinos, incapabil să se cunoască pe sine, superficial, dar cu intenția declarată de a critica constructiv, cu scopul de a învăța despre firea omenească pentru a ne ajuta să devenim mai buni. 

La Bruyère critică nobilimea, modul ei de viață, abuzurile ce decurd din privilegii etc. Critică războiul și politica duse de Ludovic al XIV-lea. Laudă Biserica, dar nu și pe slujitorii ei. Are o simpatie deosebită pentru truditorii pământului, descriind elocvent drama și mizeria țăranului francez și nu ezită să critice clasa dominantă pentru nepăsarea față de starea jalnică a țărănimii din secolul al XVII-lea.

caractere022

Marea realizare a moralistului francez este faptul că a surprins nu doar particularitățile oamenilor ce trăiau în perioada vieții sale, ci a surprins realist trăsăturile firii umane din toate timpurile, esența a ceea ce ne definește pe noi ca oameni. Regăsim în scrierile lui toate problemele societății contemporane, doar sub o altă formă. Conținutul a rămas același, căci tarele naturii umane au rămas aceleași.

  • „Făgăduim după speranțe și ținem după temeri.”
  • „Virtutea n-ar merge departe dacă n-ar întovărăși-o vanitatea.”
  • „Mai degrabă ne vorbim noi înșine de rău decât să tăcem asupră-ne.”

Puteți citi mai multe fragmente din „Caractere” în articolul „Detectiv de esențe sufletești”.

La Bruyère a lucrat toată viața la „Caractere”. De la prima ediție din 1688, următoarele ediții au fost completate până la moartea sa cu noi și noi texte. Arta portretului capătă odată cu scrierile lui La Bruyère alte dimensiuni literare. Fiecare capitol are o temă (creații artistice, dragoste, bunurile materiale, viața și moravurile la Curte, moda, cârmuirea țării, religia, firea oamenilor, breasla avocaților și judecătorilor etc.) în cadrul căreia moralistul francez descrie atât diverse portrete ale vremii, cât și moravuri ale societății franceze din timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea. În acea perioadă, monarhia pierde încrederea burgheziei, mai ales din cauza direcțiilor politice urmate și luxului în care se scălda. Risipa monarhiei însemna sărăcirea populației, căci impozitele se înmulțeau și erau din ce în ce mai mari.

În acei ani, slujbele se cumpărau, nu erau ocupate în funcție de competențe, ci erau achiziționate de cei care dispuneau de banii necesari. Slujba era considerată o proprietate, care odată achiziționată, putea fi vândută, lăsată moștenire sau „arendată”, adică cineva putea fi împuternicit să o exercite în locul celui care a cumpărat-o. Așa a procedat și La Bruyère. După ce a lucrat un timp ca avocat, după absolvirea cursurilor de Drept, a moștenit o mică avere, ocazie cu care și-a cumpărat postul de trezorier al Normandiei apusene cu reședința la Caen. Înlocuitorul lui se ocupa de tot, iar La Bruyère stătea la Paris în Cartierul Latin. În perioada 1684-1696 (anul morții sale), La Bruyère a fost preceptorul fiului ducelui de Bourbon. Astfel, a avut oportunitatea de a-și îmbogăți cunoașterea despre societatea de la Curtea lui Ludovic al XIV-lea și timpul necesar să se dedice pe-ndelete studiului firii umane.

Share Button