Jurnalul schimbării scenariului de viață

Share Button

Fiecare dintre noi își construiește și completează permanent mental, de-a lungul vieții, un scenariu de viață. În urma a numeroase cercetări realizate de psihologi, s-a constatat că este foarte importantă, pentru descătușarea de tipare de gândire, simțire și comportament pe care nu ni le dorim, conștientizarea acestui scenariu de viață pe care îl derulăm pe ecranul interior al minții noastre. Apoi, pentru a face schimbări semnificative în viața noastră, trebuie să-l rescriem după alte repere. Asta deoarece, de multe ori, scenariul de viață este inadecvat pentru că nu corespunde nevoilor, dorințelor și trăsăturilor noastre de personalitate. De ce se întâmplă asta? Motivele sunt complexe, unele dintre ele ținând de faptul că, de exemplu, interiorizăm cât suntem mici ce își doresc ceilalți pentru noi sau, de pildă, ne lăsăm influențați la un moment dat de prieteni pentru a face anumite lucruri pe care, de fapt, nu le dorim. Scopul este să ajungem să conștientizăm scenariul nostru de viață și să-l facem să fie 100% al nostru.

P1330787 copy

O tehnică la îndemâna oricui este aceea a jurnalului schimbării scenariului de viață. Jurnalul schimbării scenariului de viață trebuie să conțină, inițial, povestea voastră prezentă. Trebuie să fiți atenți, deoarece trebuie să scrieți doar „povestea de acum”, nu ceea ce v-ați dori să fie. Pentru a scrie, trebuie să răspundeți la întrebări precum:

Ce credeți despre voi? Ce credeți despre ceilalți oameni? Ce scopuri aveți în viață? După ce valori vă ghidați când acționați? Ce oameni sunt importanți pentru voi și de ce? Ce vă motivează să acționați și ce vă demotivează? Care sunt nevoile voastre? Ce dorințe sunt prioritare acum pentru voi? Ce abilități vă dezvoltați sau ignorați?

Apoi, jurnalul trebuie să continue cu ceea ce vă doriți să schimbați – de la un simplu obicei până la tipare de gândire, de la introducerea unor valori noi până la alte comportamente față de anumite persoane etc., trebuie să stabiliți ce nu vă doriți să existe în scenariul vostru de viață.

La final, trebuie să rescrieți scenariul de viață așa cum l-ați dori. După aceea, recitiți-l o dată pe săptămână. După trei-patru luni, evaluați situația și scrieți în jurnal dacă și ce ați reușit să schimbați în viața voastră.

Scenariul de viață nu e o poveste bătută în cuie. Ea se poate schimba/evolua de-a lungul vieții noastre. Oricând e nevoie, reveniți la jurnal – scrieți ce (și cum) vreți să schimbați și rescrieți acea parte din scenariu care conține ceva ce nu mai doriți să fie parte din viața voastră.

Câteva tehnici care să vă ajute să vă rescrieți scenariul de viață

1 Orice poveste aduce semnificații/sensuri în viața noastră. Când scrieți scenariul de viață puteți alege să scrieți anumite „secvențe” din viața voastră așa cum s-au întâmplat ele și apoi să le rescrieți așa cum ați fi dorit să aibă loc. Observați diferențele dintre cele două „secvențe” și așa veți descoperi și ce este în neregulă cu scenariul vostru de viață.

2 Poveștile ne ajută să ne clarificăm scopurile personale în viață. Scrieți, de pildă, cum vă imaginați că vor gândi despre voi prietenii și cunoștințele voastre după ce veți muri. E ceea ce vă doriți? Ce v-ați dori să gândească și să simtă despre voi? După ce ați stabilit ce vă doriți să gândească și să simtă despre voi, ați aflat ce părți din scenariul de viață trebuie să schimbați.

3 Gândiți-vă la câteva filme, piese de teatru sau cărți care v-au plăcut. Alegeți personajul pe care l-ați admirat cel mai mult. Ce v-a plăcut la el/ea? Ce a făcut și v-a impresionat? Veți găsi astfel câteva indicii despre cum să vă rescrieți scenariul de viață, căci veți descoperi cum anume ați dori să fiți și să acționați voi înșivă.

Share Button