Share Button

M-a atras titlul cărții – „Cea mai frumoasă istorie a limbajului”, iar conținutul ei a depășit cu mult orice așteptare. Informațiile sunt interesante și utile pentru a ști ce se cunoaște în prezent despre evoluția și mecanismele limbajului și pentru a aplica anumite date în educația copiilor.

Experimentele și descoperirile descrise în carte de Pascal Picq – paleoantropolog, Laurent Sagart – lingvist și Ghislaine Dehaene – pediatru, sunt relevante pentru oricine dorește să exploreze istoria limbajului din cât mai multe perspective. Cei trei specialiști au fost intervievați de Cecile Lestienne, iar dialogul face ca informația să fie ușor de înțeles.

P1360246 copy
„Cea mai frumoasa istorie a limbajului” (2008), de Pascal Picq, Laurent Sagart, Ghislaine Dehaene, Cecile Lestienne (Franța) /// Punctaj personal***** /// Editura ART (2010) /// Traducere: Luminiţa Brăileanu

Primul interviu este realizat cu Pascal Picq, paleoantropolog. Acesta explică modul în care se studiază apariția limbajului în funcție de descoperirile paleoantropologice ce țin de evoluția omului. Începând cu studiul primelor fosile datate cu 6-7 milioane de ani în urmă și până la cercetarea actuală genetică, anatomică și neurologică a omului, Pascal Picq analizează cum putem identifica primele indicii ale apariției limbajului. Iată câteva idei:

1. Nu există o „genă a limbajului”.

„… mintea noastră posedă capacități înnăscute pentru a învăța un limbaj și… aceste capacități au baze genetice, dar aceasta nu înseamnă neapărat că sunt specifice.” (…) „ … nu există o singură genă a limbajului, ci o cohortă de gene implicate mai mult sau mai puțin direct în emiterea și în înțelegerea cuvântului.”

2. Genomul uman are 28.000 de gene și combinația lor dă o infinitate de posibilități, mereu apar noi caractere care depind de condițiile de mediu dacă sunt păstrate sau nu.

„… limbajul nu a apărut pentru că trebuia să se vorbească. Mediul selecționează indivizii în funcție de ce îi avantajează. Dacă nu, îi elimină. Asta-i tot. Când indivizii sunt puși în fața unor schimbări de mediu, fie posedă caractere favorabile, fie nu le posedă. Mediul nu face altceva decât să selecteze din ceea ce există deja.” (…) „… când genele suferă mutații, apar noi caractere. Dacă sunt nocive, sunt eliminate; în caz contrar, au toate șansele să fie păstrate. Pentru a relua o expresie inventată de mine: factorii interni – genele – propun, iar factorii externi – mediul înconjurător – dispun.”

3. Pascal Picq a elaborat, împreună cu Yves Coppens, teoria lui Homo ergaster, identificat în fosile vechi de aproximativ 1,8-1,6 milioane de ani. Ei îl consideră primul om „adevărat”, fiind omul care aleargă în poziție bipedă. Ce legătură are asta cu limbajul? Teoria lor spune că laringele nu a coborât pentru că trebuia să vorbim, ci pentru că oamenii au început să alerge, iar capacitatea de a modula sunete a venit ulterior.

4. Un alt element important în dezvoltarea cognitivă și a limbajului a fost mărimea creierului, care a crescut odată cu tratarea termică a alimentelor, fapt ce a asigurat creierului energia necesară de a învăța, folosi și dezvolta limbajul.

5. Pascal Picq, dând exemple de studii pe maimuțe și pe alte animale, descrie diferența dintre limbajului omului și comunicarea animalelor, care însă nu poate fi numită „limbaj” neavând funcțiile specifice acestuia.

Al doilea interviu cu Laurent Sagart, lingvist, se axează pe câteva întrebări care îi preocupă pe cei care studiază limbile, apariția, evoluția și dezvoltarea lor:

  • Există o limbă mamă a tuturor limbilor?
  • După ce criterii putem împărți limbile în anumite categorii?
  • Care sunt mecanismele care determină dispariția limbilor?
  • Cum „sunau” limbile (care azi nu se mai vorbesc) în perioadele din vechime din care nu avem decât mărturii scrise?
  • Cum evoluează limbile și cum se influențează unele pe altele?

P1360228 copy

Al treilea interviu cu Ghislaine Dehaene, pediatru și specialistă în studiul limbajului la sugari, abordează în special cercetările neuropsihologice făcute pe bebeluși în privința învățării limbajului.

„…creierul sugarului nu este o ceară moale care așteaptă să fie modelată de lumea exterioară. El este structurat în regiuni funcționale care îl vor ajuta în procesul de învățare.”

Iată câteva descoperiri făcute în urma unor experimente:

1. Sugarul activează aceleași zone cerebrale ca adultul atunci când ascultă pe cineva vorbind.

„… o regiune frontală dreaptă, activă la adult atunci când își amintea că a auzit un cuvânt, era activată la sugari când își ascultau limba maternă.” (…) „… altă regiune frontală, de data asta cea stângă, care îi servește adultului atunci când trebuie să memoreze un număr de telefon sau o înmulțire, răspunde și la bebeluș când acesta recunoaște o frază repetată.”

2. Bebelușii clasifică rudimentar limbile doar după caracteristicile lor ritmice și melodice – de pildă, nou-născuții francezi fac diferența între fraze în engleză și în japoneză.

3. Reprezentarea limbii materne se consolidează în primele 9 luni de viață astfel:

  • până la 6 luni bebelușii sunt sensibili la vocalele limbii lor
  • între 6 și 8 luni încep să identifice consoanele
  • între 6 și 9 luni ei învață regulile fonotactice ale limbii lor, adică succesiunea de foneme permise sau nu în interiorul cuvintelor (de exemplu, japoneza nu admite succesiunea de consoane deloc, în franceză nu există „mk”, care există însă în olandeză)

După primul an de viață, copiii „pierd capacitatea de a distinge fonemele care nu sunt folosite în limba lor maternă”.

„Totul se petrece ca și cum, la naștere, toți copiii din lume ar fi capabili să distingă toate fonemele din toate limbile de pe pământ; aud toate accentele tonice. Ulterior, „pierd” constrastele care nu sunt utilizate în limba lor.”

4. Articularea limbajului apare mai târziu deoarece pentru a vorbi e nevoie de coordonarea combinată a aproximativ 70 de mușchi.

„Articularea necesită controlul și coordonarea mișcărilor laringelui, ale glotei, ale vălului palatin, ale maxilarului, ale buzelor, ale limbii (…) și sincronizarea respirației cu activitatea corzilor vocale.”

5. Învățarea limbajului se face, în primul rând, prin interacțiune umană (și nu, de pildă, prin vizionarea de programe la televizor).

Experimentul următor „demonstrează foarte clar că expunerea la o limbă nu este suficientă în sine. Pentru ca bebelușul să învețe să vorbească, este necesară participarea lui activă într-o relație cu o altă persoană.”

Patricia Kuhl, o cercetătoare americană, a organizat două grupuri de joacă de 25 de minute, de trei ori pe săptămână timp de o lună – un grup de bebeluși americani de 9 luni și o educatoare originară din China și un al doilea grup, cu o educatoare din Anglia. Copiii expuși la limba chineză și-au păstrat capacitatea de a distinge un contrast mandarin și s-au comportat ca niște mici chinezi care aud mandarina încă de la naștere, pe când ceilalți au pierdut această capacitate. Apoi, Patricia Kuhl a alcătuit alte două grupuri de bebeluși americani – unul expus la înregistrări audio, altul expus la înregistrări audio-video (făcute în primul experiment), dar nici unul dintre copii nu a păstrat capacitatea de a distinge contrastul mandarin.

Sper că v-am făcut curioși să citiți… „Cea mai frumoasă istorie a limbajului”!

Share Button