Poate fiecare om este o frunză-n vânt și poate că popasul alături de alte frunze pe pământ este doar calea de trecere către altă viață. Oricum ar fi, va exista mereu nostalgia zilelor în care frunza dansa elegant, purtată de vânt, alături de altele și tristețea momentelor în care dispare printre celelalte pentru a se uni cu pământul.
Poezia trecerii efemere a fiecărui om prin lume e surprinsă în câteva tușe delicate, dar puternice de Patrick Modiano „În cafeneaua tinereții pierdute“.
- „… toamna n-a fost niciodată un anotimp trist. Frunzele moarte și zilele tot mai scurte nu mi-au evocat nicicând un sfârșit oarecare, ci, mai curând, o așteptare a viitorului.”
- „Anul începe în luna octombrie. (…) cred că este anotimpul proiectelor.”
- „Trăim la cheremul anumitor tăceri.”
- „În această viață, care ți se pare uneori ca un maidan imens fără nici un stâlp indicator, în mijlocul liniilor de fugă și orizonturilor pierdute, ți-ar plăcea să găsești puncte de reper, să alcătuiești un fel de cadastru ca să n-ai impresia că navighezi la voia întâmplării. Atunci, oamenii urzesc legături, încearcă să facă mai statornice întâlnirile întâmplătoare.”
- „Nu-i mijloc mai bun pentru a face fantomele să dispară decât să le privești drept în ochi.”