Timpul este un fel de spațiu

Share Button

După ce l-am descoperit pe H.G. Wells, una dintre cărțile care mi-a plăcut foarte mult a fost Mașina timpului. Într-un fel sau altul, mereu m-a preocupat existența noastră marcată de acest „drob de sare” – trecerea iminentă a clipelor. Trăirea prezentului mi se pare cea mai dificilă încercare – de-abia apuci să devii conștient de momentul actual, că el dispare, fiind înlocuit cu alt moment actual. Probabil de aceea ne-o fi atât de simplu și la-ndemână să-l ignorăm și să ne amintim de clipe trecute sau să sperăm la clipe viitoare. Oricum ar fi, mintea noastră nu pare capabilă să cuprindă această imensitate volatilă.

„Noi de îndepărtăm fără încetare de clipa prezentă.”

„Existența noastră mentală, care, nefiind materială, nu are dimensiuni, se mișcă de-a lungul dimensiunii timp cu o viteză uniformă, din leagăn până la mormânt.”

„Orice corp real trebuie să se întindă în patru direcții: trebuie să aibă Lungime, Lățime, Înălțime și… Durată.”

H.G. Wells ne poartă prin cotloanele speculațiilor referitoare la modul în care a evoluat omul, explorează ce înseamnă mai exact „progresul” în comparație cu prea posibila „decădere”, influențele Naturii și ale Universului asupra destinului omenirii, distrugerea (sau autodistrugerea) rasei umane care nu ține cont de felul în care „evoluția” sa a schimbat Pământul (de pildă, clima). Fie că suntem bogați sau săraci, fie că suntem Supraterani sau Subterani, vegetarieni sau carnivori, ne supunem toți acelorași legi ale Mamei Natură. La fel de mici precum furnicile într-un Univers infinit, noi am tot încercat să-i punem limite pe care nu le vom putea depăși nici dacă am inventa Mașina Timpului.

„Omul se sinucisese. Se abandonase cu totul confortului și lipsei de griji, își realizase speranțele creând o societate echilibrată, având drept lozincă securitatea și permanența…”

„Natura nu apelează la inteligență decât atunci când obișnuința și instinctul nu mai sunt de niciun folos. Nu există inteligență acolo unde nu există schimbare și nevoie de schimbare. Numai acele animale care trebuie să înfrunte o imensă diversitate de nevoi și primejdii dau dovadă de inteligență.”

Post-it!

Când eram mică, mă întindeam pe pat seara și îmi închipuiam că mă plimb prin Univers, că traversez Spațiul printre planete și alte corpuri cerești (în zbor, evident!). O călătorie care mă ducea de fiecare dată mai departe, și mai departe… și mă întrebam unde e finalul, dacă ajung la o graniță, ce e dincolo de ea, chiar și dincolo de vid, ar fi altceva… poate alt vid, iar la capătul lui, dincolo de el ce este? Până la urmă, mă lua cu amețeală și adormeam.

Share Button