Ca termen, biblioterapia provine din alăturarea a două cuvinte grecești biblion (carte) și therapeia (vindecare). În 1916, termenul a fost utilizat de Samuel McChord Crothers, un preot american unitarian și eseist, pentru a descrie literatura folosită pentru consilierea oamenilor cu tulburări mentale.
În 1941, în a 11-a ediție a Dicționarului Medical Ilustrat Dorland (Dorland’s Illustrated Medical Dictionary), apărea termenul de biblioterapie. În 1961, a treia ediție a Dicționarului Internațional Webster (Webster Third New International Dictionary) a definit biblioterapia ca tehnică de „folosire a unor materiale de lectură selectate pentru a le fi de ajutor pacienților în medicină și psihiatrie; de asemenea, tehnică pentru ghidarea în găsirea de soluții la probleme personale.” Aceasta definire a fost acceptată și preluată de Asociația Americană a Bibliotecilor (American Library Association).
Astăzi, biblioterapia este un ansamblu de tehnici folosite în special de specialiștii în sănătate mintală, care presupun recomandarea anumitor lecturi (ficțiune, non-ficțiune, benzi desenate, articole, poezie etc.) și vizionarea unor materiale audiovizuale, redactarea de texte, desfășurarea unor activități artistice, în special legate de lectură și scris, în funcție de preferințele unei persoane.
One comment