Share Button

Citești acum…. sau Ai terminat de curând…

spoon„Kafka on the Shore“, de Haruki Murakami (nu fac pe prețiosul, doar că pe Kindle nu am versiuni în limba română), tulburător și universal, precum orice volum al japonezului.

În paralel, car în geanta de serviciu, ca să am ce citi în metrou dacă mi se termină bateria, „Și a văzut asina pe înger“, de Nick Cave, un ciudat de care m-am apropiat târziu, dar încerc să recuperez. Tot pentru cazuri de urgență, port, îndeobște în buzunarul de la pardesiu, varianta minusculă a „Nostalgiei“ lui Mircea Cărtărescu și pe cea a „Baladelor vesele și triste“, de George Topârceanu.

Ca să fiu un strop livresc, aidoma personajului din „Dragoste de viață“ a lui Jack London, care își ascundea pesmeți peste tot după ce era să moară de foame, așa îmi pitesc și eu cărticelele, să fie, nu știi niciodată când te apucă pofta de citit.

Alegi o carte în funcție de (trei criterii)….

Autor, notorietate, toană. Să exemplific. Obișnuiesc să fac obsesii pentru un nume, ori că-i Iris Mudoch, ori că-i Paul Auster, și atunci „rad“ tot ce-mi pică-n mână. În privința notorietății, firește că urmăresc cărți despre care se vorbește, iar dacă nu sunt scrise de Dan Brown, le și iau. În fine, iau sau descarc și în funcție de toane – văd, îmi cad cu tronc, le înșfac!

Nu ai putut termina cartea….. (ce ți-a rămas în amintire despre ea?)

Oho, întrebarea astea parcă-i făcută să înșiri marile opere literare ale clasicilor universale, cele pe care toți zicem că le-am citit, dar, de fapt… Bizar, îmi vine în minte „Maestrul și Margareta“, de Mihail Bulgakov. Am început-o la o vârstă fragedă și mi-am propus să o reiau când voi face 50 de ani, nu mai e mult!, poate voi avea mai mult timp, poate și mai multă minte, oricum, am citit undeva că e bine să reiei la maturitate cărțile adolescenței, ai altă lectură și înțelegere, te-ai schimbat și tu, s-au schimbat și cărțile…

Alegi cărțile pe care le dai cadou…. (trei repere)….

gift03Mi-a spus o fată cândva, pe vremea în care eram nespus de stângace cu cadourile (băteam tot orașul și sfârșeam prin a lua ceva mare, care să ia ochii, scump și nu foarte util), că primul criteriu de alegere a darurilor e să te gândești la ce i-ar plăcea destinatarului, nu ție. Așadar, n-am trei repere, ci doar unul – să-i placă!

Trei scriitori favoriți… (de ce tocmai ei?)

Ha-ha, ador clasamentele ce iau în considerare lucruri care nu pot fi cuantificate! Întâmplarea face să fi născocit, în „Weekend Adevărul“, când lucram acolo, o rubrică la care personalitățile își ierarhizau atât cărțile de căpătâi, cât și autorii favoriți. După ani, m-au rugat și pe mine să răspund. Am zis William Shakespeare, Edgar Allan Poe, Anton Pavlovici Cehov. De ce tocmai ei? Fiindcă au o operă atât de vastă și de dragă mie încât, forțat de împrejurări, mi-aș putea petrece cu scrierile lor restul timpului fără regret și plictiseli. Numindu-i, probabil că m-am și definit, așa cum eram, ca adolescent studios, sau cum sunt azi, adolescent cărunt: romantic, ușor paseist, un pic cosmopolit, prea este-european…

Alege trei cărți de luat pe o insulă pustie…. (de ce tocmai acestea?)

Acum doi ani, alegeam, la întrebarea vizând cărțile care m-au marcat, următoarea ordine:

1. „Străinul“, de Albert Camus

2. „Moartea unui comis-voiajor“, de Arthur Miller

3. „La Medeleni“, de Ionel Teodoreanu

Dacă ar fi să răspund din nou, aș pune operele complete ale Martei Cozmin, Guy de Maupassant, Paul Goma, Stendhal, Ephraim Kishon. Mă pui în dificultate nu doar pe mine, ci și pe operatorii companiei aeriene care ar căra tot ce aș citi pe o insulă pustie.

Ce carte aștepți să se scrie?

Ar fi una intitulată „Domnul care plimba cățelușele (obiceiurile mai puțin cunoscute ale lui Horia G., așa cum au fost percepute de Mary, gestionara magazinului din colț)“.

Lectura e autoterapie. Crezi?

Da, fără ezitare. Doar că pentru a da roade, e nevoie de metodă, exercițiu, autocunoaștere. Altminteri, riști să dai în boala (am uitat cum îi zice, avea un nume superb) condeierului din „Mătușa Julia și condeierul“, adică să confunzi pasaje din viața ta cu unele citite. Desigur, glumesc.

Ce personaj din ce carte ți-ar plăcea să fii? (motive?)

Chinezul din „La Răsărit de Eden“, de John Steinbeck, e de o cumsecădenie și de un devotament care m-au făcut încă de atunci, adică în urmă cu vreo două decenii, când am citit cartea, să îmi doresc să fiu ca el. A, când am citit prima carte scrisă de Sven Hassel, neștiind că avea mai multe, am început eu însumi un roman cu personajele sale – Micuțul, Porta, Legionarul, Blom din Barcelona, Godacul, chiar și nazistul Heide mi se păreau figuri extrem de puternice. Sven părea cam „papă-lapte“ în comparație cu ei (adică se mai și îndrăgostea, ceea ce găseam că nu e „gangsta“!), dar mi-ar fi plăcut să fiu el. Acum, dacă mă întrebi, aș prefera, totuși, să fiu un personaj pe timp de pace. Deși aș bea un calvados ca în „Arcul de triumf“ al lui Erich Maria Remarque!

Ți-ar plăcea să te întâlnești cu scriitorul…. să îi iei un interviu. Ce întrebare i-ai pune neapărat?

Cu Milan Kundera. L-aș întreba „de ce?“. Știe dumnealui la ce mă refer!

Un mesaj/citat dintr-o carte pe care nu l-ai putut uita….

Mi-e imposibil să uit un roman întreg. Îl știu pe de rost. Nu-i mare scofală, întrucât e cel mai scurt din istoria literaturii române, „Boul și Luminița“, al lui Puși Dinulescu: un bou o iubea pe Luminița. Boul acela am fost eu.

Ți-ai „tatua” citatul preferat pe propria piele, pe pantofi, pe tricou, pe o geantă sau pe o eșarfă? (poți adăuga și altceva)

walletSincer, nu intenționez să-mi fac vreun tatuaj. Am purtat însă, cu placere, un tricou cu Kafka adus de la Praga, cum nu mi-ar displăcea să primesc un portofel din piele în care să se găsească suma de fix 850.001 euro, alături de un bilețel pe care să stea scris un fragment din sonetele lui Shakespeare, acela cu

„Sunt istovit și-n tihnă voi să mor/ Decât să-l văd slăvit pe ticălos/ Iar pe sărman, de râsul tuturor“.

Ce titlu ai da unei cărți scrisă despre tine?

Păi despre mine s-au scris deja niște cărți, doar că, din modestie, am ascuns până acum asta. Se numesc „Lunatecii“, de Ion Vinea și „Adio, Europa!“, de Ion D. Sârbu. Pe bune, sunt ușor de recunoscut.

Ce schimbă cărțile în viața ta?

Însuși modul de a trăi. Ceea ce, având în vedere că în anumite perioade am trăit ca în cărțile Rodicăi Ojog Brașoveanu sau ale lui Ioan Chirilă, nu-i rău că se schimbă!

O tehnică prin care cititorii sunt ajutați să găsească volumele ce merită citite printre milioanele de titluri de pe piață este… ăăăă, cred că se numește, pur și simplu, cultură. Adică dacă ești cult, te descurci și singur printre milioane de opțiuni. Normal, te descurci și dacă ai „cultură de almanah“, dar mai greu!

Spune-ne două filme inspirate din cărți pe care le recomanzi…

Primele care îmi vin în minte sunt trilogii: „Stăpânul inelelor“, pentru că Peter Jackson l-a buchisit cum se cuvine pe J.R.R Tolkien, nu ca în cazul „Hobbitului“, și cele trei filme suedeze realizate după scrierile lui Stieg Larsson (pe cele americane refuz să le văd).

Scrie patru versuri (nu neapărat cu rimă) cu titlul „Citiți!”.

„Să citim și să dansăm!/ Formele astea două de divertisment/ Nu vor face niciodată rău“

Pentru conformitate, citatul e din Voltaire.

Ce spun cărțile pe care le citești despre tine?

Că sunt un băiat citit (sau care, mă rog, măcar s-a străduit)?

Alege trei calități și trei defecte ale tale. În ce personaje din cărți le-ai regăsit?

Calități: pot să stau la un bar sprijind bastonul fără să zic nimic tot romanul ca în, sper să nu-mi joace o festă memoria, „Pântecele Parisului“ de Emile Zola, fac față unor situații neașteptate, asemenea cariilor de pe Arca lui Noe dintr-o nuvelă de Julian Barnes. Pentru că m-ai provocat, insist asupra principalei mele calități – asemenea constructorului Trurl din „Ciberiada“ lui Stanislaw Lem, merit să fiu numit Prinţ Titular şi Independent al Murvidraupiei, Abominentiei, Infamoriei şi Mârşavoriei, Conte Ereditar de Trundo şi Morigundo, Electro-Octomăciucar al Brazelupei, Condolondei şi Pratalaxiei, precum şi Marchiz de Gund şi Lund, Guvernator Extraordinar al Fluxiei şi Pruxiei şi, totodată, General Capitular al Ordinului Mendiţilor şi Mare Preot al Principatelor Pyt, Myt şi Tamtadryt.

Defecte: sunt naiv ca Guguță din „Timidele aventuri ale unui spălător de geamuri“, de Georges Michel , cosmetizez realitatea ca Pi din „Viața lui Pi“, de Yann Martel, sunt gurmand precum Conan Doi din romanele lui Vlad Mușatescu.

Ai da o petrecere literară cu tema…

… „Levantul“, de Mircea Cărtărescu.

Pune-ne o întrebare la care să medităm.

Ce lăsați posterității după tot ce ați citit?

Cine este cititorul Horia Ghibuțiu?

horiaHoria Ghibuțiu, publicist (45 de ani). Sunt ziarist de prin adolescență, când am început să scriu la propriile mele reviste (de fotbal), de pe la 21 de ani, și cu acte în regulă.

De circa opt ani, s-au terminat toate locurile alea călduțe în presă și n-am mai găsit decât postul de redactor-șef. Lucrez la „FHM“, scriu pe platforma de bloguri Adevărul și pe al meu, horiaghibutiu.ro.

Îmi plac cititul, teatrul, cinematografia, trezirea matinală, chiar și viața.

Share Button