Rețete de jocuri

Share Button

748_ninja_1Vă ofer în dar un exemplar din cartea „Rețete de jocuri”, de Lawrence J. Cohen. Puteți citi câteva fragmente din carte pe PsihoShop.ro.

Fie că o doriți pentru voi, fie că doriți să o oferiți în dar altcuiva, aștept până miercuri, 8 octombrie 2014, ora 20.00, să ne povestiți un joc pe care-l jucați des și cu mare plăcere în copilărie.

Încercați, vă rog, să vă încadrați în aproximativ 1000 de caractere. Puteți răspunde pe site la postul legat de acest subiect sau pe Facebook. Fiecare post trebuie să conțină la sfârșit e-mailul de contact. Răspunsurile care nu conțin un e-mail de contact nu le voi lua în considerare.

Evident, după o evaluare subiectivă a răspunsurilor, voi anunța câștigătorul joi, 9 octombrie 2014, în acest post pe blog și pe pagina de Facebook a blogului – „Biblioterapie”.

 

Câștigătorul va primi, în plus, un exemplar din cartea „Primele 365 de zile din viața unui copil”, de Theodor Hellbrugge și J. Hermann von Wimpffen. Puteți citi câteva pagini din carte pe PsihoShop.ro.

Vă mulțumesc că ați acceptat să regăsiți copilul care ați fost și că ați împărtășit cu noi câteva clipe minunate din copilărie. De această dată, aleg să dăruiesc cărțile Laurei Duman-Şendrescu. O voi contacta prin e-mail pentru detalii.

Share Button

9 comments

  1. Jocul de care îmi aduc aminte mereu cu drag este „Împărate, împărate, cât e ceasul?”. Regulile sunt simple: cineva e împăratul, iar ceilalți sunt oameni de rând care îl întreabă pe rând, pe împărat: „Împărate, cât e ceasul?” Acesta trebuie să răspundă folosind ”pași de furnică” sau ”pași de elefant”. Adică: „e 12 pași de furnică” de exemplu. Și cel care ajunge primul la împărat, îi va lua locul.
    Mi se pare foarte amuzant pentru că e un joc extrem de subiectiv. Mi-am dat seama abia acum, mare fiind, că împăratul putea alege pe cine voia el pentru a-i lua locul. Dar când eram mici nu ne gândeam la asta.
    Mi se pare foarte amuzant acum… atunci era un joc cu care ne ocupam timpul 🙂

    Adresa mea de mail: andreea_nastac@yahoo.ro

  2. Ce faine sentimente mi-a trezit aceasta postare! M-am intors instant in timp, am redevenit copil si deodata m-am trezit zambind amintindu-mi cate jocuri frumoase jucam… Eram o gasca maaare si jucam adesea Elasticul sau Sotronul sub variate forme, Ratele si vantorii, 7 Pietre, Ascunsa nu mai vorbesc. Cele mai faine amintiri ma duc cu gandul la Jocul pe care noi il numeam „Oina”.
    Ne imparteam in doua echipe (cu cat eram mai multi cu atat mai bine :)) si, prin tragere la sorti, o echipa arunca mingea, iar cealalta desemna un reprezentant care sa dea cu pumnul in minge astfel incat aceasta sa ajunga cat mai departe. In acest timp, unul dintre coechipierii din echipa ce lovea mingea trebuia sa ajunga intr-un anumit punct, de regula un stalp :)), in vreme ce echipa adversa alerga sa prinda mingea. Daca cei ce prindeau mingea reuseau sa atinga cu aceasta pe cel ce fugea pana la stalp pana sa ajunga acolo, se inversau echipele: cei ce loveau luau locul celor ce aruncau. Jocul continua astfel la nesfarsit :)) Un joc in care spiritul de competitie, prietenia, bucuria si veselia copilariei erau la loc de cinste!

    E-mail: roxcaza@gmail.com

  3. Jocul ce imi placea se numeste ,,Pietricica”. Regulile sunt urmatoarele:
    – copiii stau asezati in linie dreapta pe scaunele sau pe iarba;
    – un copil tine in maimile lipite ca intr-o rugaciune o pietricica, pe care mimeaza ca o pune colegilor in mainile asezate in aceeasi pozitie, pana se decide si o lasa cuiva;
    – un alt copil (observatorul) trebuie sa ghiceasca in palmele cui este ascunsa pietricica. Daca ghiceste va distribui el pietricica, daca nu, mai ghiceste o data.
    Este un joc linistitor si sper sa va placa.
    Adresa mea de e-mail: t_olivia1980@yahoo.ro

  4. Jocurile care imi placeau cel mai mult erau „fazan” si „tari, orase,munti,..”. La primul, unul dintre parteneri spunea in gand alfabetul si, cand un partener ii spunea „stop”, rostea cu voce tare litera la care era. Jocul incepea cu rostirea unui cuvant in limba romana care sa inceapa cu litera rspectiva si continua cu fiecare partener care trebuia sa rosteasca un cuvant care sa inceapa cu ultimele doua litere din cuvantul rostit inainte, daca acesta nu putea era F, se continua jocul pana cand primul dintre jucatori era FAZAN. Cel de al doilea joc avea un tabel cu 7 rubrici: tari, orase, munti, ape, plante, animale, nume; in mod similar, un partener rostea in gand alfabetul, cand i se dadea „stop” spunea la ce litera a ajuns si toti participantii trebuiau sa completeze rubricile tabelului cu cerinte care sa inceapa cu litera rostita (ex. R: Romania, Resita, Retezat…), cand primul termina se dadea „stop” si se acordau puncte pentru fiecare raspuns corect.
    Acete jocuri le jucam in vacante cu verisorii mei la bunici, in pauze la scoala sau in excursii, toamna la practica agricola la depanusat porumb.

  5. Jocul copilariei mele era „De-a mama” cu papusi din ciucalai (stiulete desfacat de boabe) cu caciulite din te miri ce material sau din stiuleti verzi, iar matasea de porumb era parul pe care-l coafam dupa preferinta… Era important ca ma jucam cu sora mea si orice-am fi facut era armonie si frumos. Adaug ca in preajma mea sunt multi copii care se joaca frumos facand casute din tot felul de cartoane si elixiruri din recipiente simpatice colectate de unde pot… Copilaria frumoasa inca exista si eu o vad zilnic. Frumoasa provocarea dvs.
    Adresa de e-mail: dorinaspatariu@yahoo.com

  6. Imi aduc aminte cu mare bucurie in suflet de anii copilariei si de minunatele jocuri cand stateam cat ii ziua de mare afara si nu ne plictiseam niciodata… Un joc preferat, care tare drag mi-a fost, in special in clasele mici se numea “Flori, fete, filme sau baieti, melodii sau cantareti”. La acest joc puteau participa minimum patru copii, dar cu cat mai multi, cu atat distractia era mai mare. Copiii se asezau intr-un semicerc si dintre ei, doi copii se indepartau si alegeau impreuna un numar de la 1 la 10. Dupa care cei doi se intorceau si ceilalti trebuiau sa ghiceasca numarul ales. Primul care ghicea numarul trebuia sa isi aleaga o categorie, respectiv flori, fete, filme, baieti, melodii, cantareti. Apoi cei doi copii se indepartau din nou si fiecare isi alegea un reprezentant din categoria aleasa. Cel care ghicise numarul isi alegea apoi o varianta dintre cele doua si, astfel, forma o noua pereche cu copilul cu varianta castigatoare. Jocul continua cu noua pereche. Minunat era acest joc de socializare in care aflai mai multe despre preferintele fiecaruia, se legau prietenii pe baza similitudinilor, aflai, mai pe ocolite, cine te place… Ani frumosi!!! laura_crisendum@yahoo.com

  7. Jocul copilariei mele…”DE-A BIBLIOTECARA”…L-am numit asa, pentru ca asa-i spuneam fratelui meu…hai sa ne jucam de-a bibliotecara! In marea majoritate a orelor zilei eram singurei acasa…si pana ne intalneam cu prietenii de joaca in incinta blocului, ne jucam de-a bibliotecara. Cum era acest joc? Inainte de toate, trebuie sa va spun ca dintr-o radiera am confectionat o stampila. Astfel, toate cartile bibliotecii noastre purtau emblema acestei radiere stampile cu numele nostru de familie. Dupa ce am stampilat toate cartile…am confectionat fise contract pentru cititori. Trebuie sa va spun ca si eu si fratele meu aveam cel putin 5 identitati…ca sa putem avea frecventa in biblioteca. Si uite asa, amandoi eram bibliotecari. Scriam titlurile cartilor pe fisa contract( eu vazusem la biblioteca cum era si facusem acasa din colile blocului de desen fise contract)si apoi mergeam si le citeam in camera alaturata…apoi veneam sa o predau frateleui meu…si viceversa. Asta e jocul care ne umplea zilele. E clar ca doar asupra mea a avut o influenta majora..caci eu am devenit bibliotecara…fratele meu insa…s-a pierdut printre carti si jocul copilariei noastre. E jocul meu de suflet care mi-l amintesc si azi dupa atatia ani…marturie stau aceste cuvinte ce vi le-am scris.

  8. Jocul pe care noi il jucam cu mare drag in copilarie era „Tara,tara vrem ostasi”. Regulile sunt simple: ne imparteam in doua echipe; ne asezam fata in fata tinandu-ne de mana unul cu celalalt. Cand una dintre echipe striga „tara,tara vrem ostasi” cealalta echipa intreba „pe cine?”, atunci echipa alegea un copil din cealalta echipa. Acesta in fuga incerca sa rupa lantul pe care il formase echipa adversa tinandu-se de mana. Daca reusea sa rupa lantul, lua ambii copii in echipa sa, iar daca nu reusea ramanea in echipa adversa. La fel de indragite erau si jocurile „Leapsa pe: cocotate, animale”, „Lapte gros”, „Ratele si vanatorii”, „Castel”…

  9. Jocul din copilarie indragit a fost „S-o prinda, s-o prinda”. Copiii stau asezati in cerc, iar fiecare dintre ei poarta un nume de tara, animal, oras. Unul sta in mijloc cu o minge si arunca mingea cat mai sus strigand numele unui copil. Cel strigat trebuie sa prinda mingea, iar atunci cand o prinde spune Stop. Ceilalti copii alearga, iar cand aud cuvantul Stop se opresc. Cel cu mingea arunca aceasta in cel mai apropiat copil. Copilul atins cu mingea primeste un punct, iar la 5 puncte este eliminat si este cel care arunca mingea. Daca nu atinge copilul cel cu mingea este penalizat cu un punct si mai arunca mingea o data. Astfel, sunt eliminati rand pe rand copiii.

Dă-i un răspuns lui Marinela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *