Aventuri de neuitat

Share Button

Vă ofer în dar trei cărți care vă invită la… aventură! Cele trei volume sunt:

1. Peștera ideilor, de Jose Carlos Somoza

2. Caligula, de Maria Grazia Siliato

3. Incident la Antares, de Erico Verissimo

P1290800 copy

Fie că le doriți pentru voi, fie că doriți să le oferiți în dar altcuiva, aștept până marți, 11 noiembrie 2014, ora 22.00, să ne povestiți o aventură de neuitat.

Încercați, vă rog, să vă încadrați în aproximativ 1000 de caractere. Puteți răspunde pe site la postul legat de acest subiect sau pe Facebook.

Fiecare post trebuie să conțină e-mailul de contact. Răspunsurile care nu conțin un e-mail de contact nu le voi lua în considerare.

Evident, după o evaluare subiectivă a răspunsurilor, voi anunța câștigătorul miercuri, 12 noiembrie 2014, în acest post pe blog și pe pagina de Facebook a blogului – „Biblioterapie”.

Vă mulțumesc pentru că ne-ați împărtășit câteva aventuri din viața voastră. De această dată, îi ofer cărțile lui Eduard. Îl voi contacta prin e-mail pentru detalii.

Share Button

6 comments

  1. Cand eram micut, fiind la tara, baietilor le-a trecut prin cap sa facem o pluta din papura ca sa trecem helesteul! Era o provocare pentru noi cei mai mic, mai ales pentru faptul ca la un moment dat adancimea era de 2-3m, si noi nu stiam sa inotam!
    Am facut pluta din papura, dar unul dintre baietii „experimentati” ne-a spus: „Noi suntem 12, asta e de 8-9 persoane…”! Ce conta! Am plecat toti… S-a dus mai repede decat imi imaginasem! Eu si inca unul dintre neofiti eram pe margine, aproape-aproape sa picam in apa! La un moment dat papura s-a rupt! Eram in apa, simteam doar un zbucium, incercam sa fac o rugaciune! Tin minte cum credeam foarte mult ca nu voi mai scapa viu! Celalalt statea cu piciorarele pe umerii mei, eu incercam sa il trag, incercam sa ma tin de el… Era o lupta crancena! Auzeam rasetele acelor indolenti care puteau fi martorii unui copil care mai avea putin si pleca rece pe veci!
    Deodata am simtit o mana pe spate, puternica, vanjoasa, directa! Era un om cu o circumferinta care uimea de la o singura privire aruncata asupra burtii! Dar ma salvase!!! Inota cu mine la o subsioara, cu celalalt baiat la cealalta! Era un mantuitor pentru noi! Doamne, nu mai credeam in viata ! Atunci cred ca am inceput filozofez!

  2. Eram vara trecuta cu o prietena si cu niste rude la munte cu rulota. Mai erau si altii cu rulotele si se zvonea ca ursii circula pe acolo. Am ras cand am auzit si am zis ca e lumea nebuna si inventeaza. Si uite ca intr-o seara, eram afara din rulota si ne uitam la stele. Am vrut sa-mi sperii prietena..si deci am inceput sa fac ca ursul „mor,mor..”.A inceput sa tipe si eu eram tare amuzata ca am speriat-o. Cand colo…ursul chiar isi facuse aparitia si era chiar in spatele meu. Am tras o sperietura teribila…apoi au iesit tlti din rulota cu oale si au facut galagie pana au plecat…si zic au plecat pentru ca da..erau mai multi..ursoaica si 2 puisori!!
    Cam asta e aventura vietii mele..cea mai recenta .

  3. Nu am avut o viata chiar interesanta, iar singura aventura pe care mi-o amintesc e de acum vreo 5 ani cand ma intorceam acasa cu prietenul meu. Era o zi innorata si mergeam cu masina la benzinarie luand-o pe o scurtatura cam pe camp. I-am zis ca o sa inceapa sa ploua,dar niciunul nu ne asteptam la asa ceva: sa inceapa sa ploua cu galeata, iar noi sa ramanem blocati intr-o groapa de pe minunatul drum mai scurt spre benzinarie. Eram imbracata intr-o rochie si in sandale ca doar era vara si asa dragut imbracata m-am dat jos si am inceput sa imping la masina. Nu eram eu prea fortoasa, dar nici masina nu voia si nu voia sa iasa din groapa. Se umpluse groapa de apa si noroi si aluneca roata. De fiecare data cand acccelera roata arunca cu noroi exact in mine. M-am ferit eu de cateva ori, dar trebuia sa imping, nu sa am grija de rochita mea cea noua. Mi-am rupt si sandalele atunci si cand intr-un final, printr-o minune dumnezeiasca am reusit sa ajungem pe sosea am ramas fara benzina. Plini de nervi si eu plina si de noroi am mers amandoi de mana pe langa gard,pe langa drum spre benzinarie cu o canistra in mana. Ploua de ti-era mila sa dai un caine afara din casa si noi mergeam incet spre benzinarie ca riscam sa raman fara sanda. Se uita lumea de la magazine ca la circ la noi,dar nu ne pasa. Fara benzina eram morti ca uzi eram deja si mergeam incet, dar sigur spre ea. La intoarcere tin minte ca mai aveam 2 lei si ne-am luat cate o cafea de la automatul de cafea din drum si stiu ca ne pufnea rasul cand vedeam privirile satenilor uimiti de noi: eu cu parul ud leoarca,plina de noroi pe picioare si pe rochie,el cu hainele ude, lipite de piele.
    Am sunat acasa si i-am zis mamei sa pregateasca ligheanul cu apa fierbinte ca imi tipa ovarele in mine de la apa rece. Stiu ca am si racit atunci.
    Dragut a fost ca ne-am promis unul altuia ca vom fi impreuna si la bine si la rau asa cum am fost in ziua aia si ca ne vom aminti mereu intamplarea.
    anastacie93@yahoo.com

  4. Poate o sa vi se para o bagatela ce o sa istorisesc eu in cele ce urmeaza, dar pentru mine a fost nazdravania copilariei mele. Aveam in jur de zece ani si era perioada aceea in care prindeam doar cateva posturi de televiziune, care faceau exces de reclame de genul „suna la 8989…” Si, cum tot ce e interzis e palpitant, ma gandesc eu sa merg intr-o zi la locul de munca al mamei mele, dupa ce in prealabil i-am cerut cheile pe motiv ca merg sa-mi iau niste coli, ca sa-mi fac temele, ca o scolarita silitoare ce ma aflam. Evident ca am mai luat o copila ametita dupa mine, ca sa am si un martor la prostioara mea, care sa duca apoi vestea. Si sun la numarul interzis, notat cu grija pe o foicica…
    Raspunde o fata (iertat sa-mi fie ca nu-i mai tin minte numele), care, fie din cauza ca vocea mea nu suna prea matur, fie din alte motive nabanuite, si-a incalcat fisa postului. In sensul ca nu a inceput sa vorbeasca vulgar, ci am dezbatut noi impreuna niste subiecte mult mai academice: cum ar fi gusturile in materie de muzica. Eu eram o fanatica admiratoare a trupei Andre si interlocutoarea mea m-a cucerit definitiv prin faptul ca-mi impartasea gusturile (acum sunt sigura ca de fapt ea incerca sa lungeasca discutia ca sa-mi friga buzunarul, dar atunci eram mult mai pura si increzatoare in oameni).
    Am facut si un gest extrem, impardonabil: i-am dat adresa de domiciliu ca sa-mi trimita postere cu Andre. La randul ei, mi-a dat adresa, ca sa pastram legatura ca doua bune prietene. Numai ca, spre deosebire de ea, eu am fost de buna credinta si i-am scris ulterior. O scrisoare care nu i-ar face nicio cinste adultei obsedate de ortografie care sunt astazi: fara niciun alineat, fara margine, fara spatii, o insiruire de cuvinte fara sens. Pe plic, am trecut destinatarul si expeditorul pe aceeasi parte, motiv pentru care a trebuit sa cumpar altul.
    S-o fi ratacit scrisoarea, o fi fost adresa fictiva, sau a inghitit-o pur si simplu pamantul? Nu stiu, cert e ca raspuns n-am primit.
    Convorbirea a durat aproximativ o ora( vai de mine!), timp in care i-am mai recitat niste poezii, i-am cantat cateva cantecele. Ne-am intretinut atat de bine, incat pe prietena mea am refuzat s-o mai las sa vorbeasca, desi nu ma caracterizeaza egoismul.
    Ce a urmat in momentul in care a venit factura la birou, nu va mai povestesc, pentru ca partea amuzanta se cam incheie aici.
    Cam asta a fost boroboata, costisitoare pentru altii, a copilariei mele. Ar mai fi una, cand mi-ar fi stat in cap sa sustrag de la proprietarul de drept o carte, care-mi facea cu ochiul, dar stati linistiti, nu ma puneti la zid, ca n-am facut-o. Si nu, inca nu aparuse (sau nu citisem eu :)) Hotul de carti, care sa ma inspire. Aveam eu imaginatie incat puteam sa dau si altora… roxana_popa05@yahoo.com

  5. Ca un copil nazdravan si inventiv ce am fost, am avut parte de multe aventuri in copilaria mea „de povestit nepotilor” (ca o paranteza, mi se pare o aberatie aceasta expresie, fiecare clipa e de trait si povestit). Desi om mare devreme, mi-a placut sa dau in „copilarii” oricand s-a ivit momentul. Ca sa nu lungesc vorba, o aventura care ma amuza si acum este in legatura cu clasicul „v-ati ascunselea”. Locuind la tara, casa parinteasca fiind aproape de o rascruce de drumuri, in fiecare seara ne strangeam copii veniti de pe toate ulitele din imprejurimi, ne adunam o gramada mare si va imaginati ce metrii de creativitate se desfasurau cu viteza luminii, in mai putin de 5 minute de revedere, pentru ca nici nu ne bucura sa ne jucam jocurile asa cum erau, ne placea sa le mai piperam putin, sa complicam regulile. Prin urmare, „v-ati ascunselea” nu era chiar ceea ce parea a fi. Intr-o seara, ne-am impartit in 2 echipe si 2 care „mijeau” si fiecare membru trebuia sa ii gaseasca pe cei ascunsi din cealalta echipa, iar cand sa vina sa il numeasca in „punctul mijoacei”, construisem din pietre un labirint prin care trebuia sa treaca, iar daca se intampla sa se impiedice sau sa miste vreo piatra, executa pedepse stabilite la comun in seara pedepselor. Printre noi era si A, cel care nu era gasit niciodata, asadar au aparut toti pe rand, altii mai cumuland si pedepse. A. neaparand, am inceput a il striga, nimic, iar si iar. Incepem a il cauta prin toate ascunzatorile posibile, nereusind a-l afla insa. Intr-un final ne hotaram sa mergem sa ii anuntam parintii, striga cel mai curajos dintre noi, raspunde mama lui: „- Stiti, A. nu a aparut de nicaieri, ne-am jucat.. si..”. Eram totii ingrijorati, in mintea noastra de copii. Sa aflam de la mama lui ca A. s-a furisat acasa, sa ia masa de seara, si dupa cazand lat de somn! Tin minte cat de mult ne-am amuzat dupa de aceasta intamplare. Chiar si acum, cand ne mai vedem acasa, pe ulitele satului de Sarbatori, il pomenim pe A. cel Adormit! Multe seri de neuitat au fost! Nu uitati ca adult e mai greu sa fii, dar copil suntem cu totii! cristina.vintura@yahoo.com

  6. O aventura de neuitat. Cand spun asta ma gandesc la vara cand aveam 12 ani si am mers impreuna cu o colega la un concurs de muzica la Cluj. Am stat acolo trei zile, cazate la un hotel impreuna cu alte zece de participanti veniti din toate colturile tarii. Am ajuns sa-i cunoastem cat de cat pe toti iar adevarata aventura incepe in seara cand a fost organizata o cina festiva in onoarea participantilor. Eu si colega mea ne imprieteriseram cu un baiat putin mai mic decat noi. Seara aceea a fost magica datorita focului de tabara si atmosferei in general. Muzica facea ca totul sa fie perfect. Aventura in sine nu este ceva de proportii. Stiu doar ca mi-am petrecut acea seara pe un teren imens, alergand prin iarba si privind stelele de pe cer. Noi trei ne-am petrecut cea mai mare parte din seara afara, sau mai bine spus, toata noaptea caci abia la miezul noptii ne-am intors la hotel. Ne-am strans multi copii si am inceput sa ne jucam „sticluta”. Poate e evident sau poate ca nu, dar cred ca am experimentat atunci ceva ce se numeste „dragoste la prima vedere”. Eu si noul meu prieten, pe care l-am intalnit prin intermediul acelui concurs. Colega mea a observa si a incercat sa ne ajute. Eram niste copii. Nu stiam de fapt ce vrem sa facem unul cu celalalt. Baiatul a plecat, impreuna cu ceilalti copii, iar camera de hotel a ramas populata doar de mine si colega mea. In scurt timp, am adormit. A doua zi trebuia sa ne intoarcem in orasul nostru natal. Voiam neaparat sa vorbesc cu acel baiat din nou. Si am reusit insa nu asa cum mi-am dorit. Printr-o intamplare nefericita, nu am mai reusit sa fac rost de datele sale de contact pentru a pastra prietenia. Am reusit insa sa ii gasesc adresa de e-mail peste cateva luni si in septembrie a fost ultima oara cand am vorbit. Crush-ul meu pentru el a durat trei ani. Ce nebunie! Aventura consta in cele cateva zile petrecute la Cluj. In felul in care n-o sa uit niciodata toate acele nume ale participantilor, felul cum seara petrecerii imi e intiparita pas cu pas in minte, in felul cum imi amintesc exact cum arata cerul in acea noapte. Si chipul lui. Totul mi se pare acum ca o poveste, chiar un basm. Aventura a fost scurta dar a fost tot ce imi imaginam in copilarie ca s-ar putea intampla. Unul dintre cele mai magice lucruri care mi s-au intamplat, cele mai vesnice amintiri si printre cele mai frumoase. Cum tot universul meu a fost dat peste cap in cateva zile iar asta mi-a afectat urmatorii trei ani din viata. Chiar ca de neuitat, desi a fost de mult, acum cinci ani.

    Cristina98b@yahoo.com

Dă-i un răspuns lui Puscasu Ana-Maria Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *