Odeoanele erau, în antichitatea greco-romană, teatre destinate, inițial, audițiilor muzicale. Erau construite în așa fel încât să aibă o pantă mai abruptă decât teatrele obișnuite. Proiectarea lor pe verticală, mai curând decât în lărgime, era menită să favorizeze acustica.
Primele odeoane au fost construite la Atena. Unul dintre odeoanele celebre este cel ridicat de Pericle (441 î.e.n.) și descoperit în sud-estul Acropolei, în 1921. Acesta a fost ridicat cu lemnăria provenind de la corăbiile persane capturate la Salamina. Un alt Odeon faimos la Atena este al lui Herodes Atticus (secolul al II-lea e.n.).
Ulterior, Odeoanele au început să fie folosite pentru orice tip de manifestare culturală. Uneori, erau folosite și pentru ședințe de judecată și adunări ale poporului.
Grecii, și mai târziu romanii, au ridicat astfel de odeoane la Corint, Efes, Epidaur, Pompei, Taormina, Smirna etc.
Astăzi, numeroase teatre sau cinematografe moderne sunt denumite „Odeon”.