Cuvântul kitsch ne este destul de familiar. Preluat din limba germană, atât ca formă, cât și ca sens, explicațiile pentru kitsch din dicționarul explicativ al limbii române sunt:
- Termen folosit pentru a desemna un obiect decorativ de prost gust.
- Reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere de artă, multiplicate și valorificate comercial.
Citind cartea „Despre prostie”, de Robert Musil, am dat peste un paragraf în care autorul scrie că termenul kitsch provine, cel mai probabil, de la verbul „verkitschen” care în limbaj popular înseamnă „ a vinde sub prețul real” sau „a vinde pe nimic”. Cuvântul kitsch are sensul, deci, de „ceva ieftin” sau de „zdrențe lipsite de valoare”.
„Ideea de zdrențe și vechituri, în sensul lor comun de „bunuri prăpădite și de prisos”, impregnează adânc sensul cuvântului „kitsch”.”
Foarte folosit în lumea artei, cuvântul kitsch este legat într-o oarecare măsură de tema cărții lui Musil, adică prostia umană. Căci, de multe ori, considerăm ceea ce nu ne place, ceea ce credem că este vulgar sau dezgustător, ceea ce e ieftin și de nimic, fără nici o noimă – „prostesc”.
Analizând ce înseamnă prostia umană și cum se manifestă, Musil caută să descopere și termenii cu care e asociată ideea de prostie:
„Nu doar noțiunea de „kitsch”, deja consacrată în zona intelectual-estetică, ci și termenii moralizatori „mizerabil”, „respingător”, „sinistru”, „morbid”, „nerușinat” sunt forme rudimentare de judecăți sau opinii critice despre artă și viață.”
Astfel, „Ce kitsch!” nu e departe de a spune „Ce prostie!”.