Romanul „Aerul pe care îl respiri”, de Care Santos, stă mărturie pentru pasiunea nemăsurată a autoarei pentru cărți și pentru curiozitatea acesteia de a descoperi tainele lumii cărților. Dar, și mai mult decât atât, pentru modul misterios în care orice interacțiune cu o carte poate schimba un om. Și, în plus, pentru modul în care dragostea sau dorința pentru o carte te conduce pe căi neînchipuite. De asemenea, pentru modul în care o carte poate înlănțui destine de oameni care altfel nu s-ar fi întâlnit. Și pentru modul în care o carte poate oglindi destinul unui oraș și cum istoria unui oraș schimbă destinul unei cărți și al oamenilor care-l locuiesc. Și, nu în ultimul rând, pentru modul în care, peste veacuri, urmașii celor care au fost influențați de o carte sunt și ei marcați de prezența (sau absența) acelei cărți.
„Există persoane nedemne de a poseda anumite cărți, după cum există cărți care își merită stăpânii.”
Nu-ți dorești o carte, poate nici cu știi să citești… Și, totuși, acea carte ajunge în posesia ta și îți schimbă viața… Cum se poate? Ei bine, Care Santos este maestră în a ne arăta cum destinul unei cărți se poate împleti cu destinul unui om, cum simpla prezență a unei cărți în preajma ta sau în casa ta, îți poate influența viața și ți-o poate călăuzi spre cărări neprevăzute. Iar destinul cărților și al oamenilor se înlănțuie cum nu se poate mai ciudat cu destinul unui oraș – Barcelona. Urmărim personaje din toate categoriile sociale care se perindă pe scena vieții din Barcelona și încercăm să descâlcim ițele destinului unei cărți care călătorește pe la diverși proprietari. Împreună cu autoarea, sondăm presonalitatea, acțiunile și vorbele personajelor, căutând, ca niște detectivi, indicii despre cărți pierdute, uitate, ascunse, neștiute.
Se găsesc în poveste atât pasionații de cărți, cunoscători ai valorii lor și cititori avizi, cât și colecționarii dornici de statut social, care se „împăunează” cu cărțile așa cum o fac cu bijuteriile, neștiindu-le valoarea, necitindu-le și fiind adesea păcăliți, achiziționând falsuri. Ne întâlnim cu librari, editori, anticari, unii pasionați de ceea ce fac, care știu să aprecieze cărțile, alții profitori, care au ales meseria doar pentru bani. Astfel, scriitoarea ne poartă prin numeroase tipologii de oameni, tipologii raportate permanent la lectură și la cărți.
Trebuie să-ți placă să fii detectiv și să ai răbdare să urmărești toate poveștile personajelor din carte. Pentru că este și o carte de istorie urmărind transformările orașului Barcelona în perioada secolului al XIX-lea. A fost o perioadă zbuciumată, de război (cu Franța) și de schimbări vizibile, de pildă de arhitectonică (printre altele, s-au dărâmat ziduri vechi încă din Evul Mediu), dar și mai profunde, de mentalități. Pentru că este și o carte despre moravuri și evoluția lor – de la religie la prostituție. Pentru că este și o carte despre sistemul politic și juridic al secolului XIX din Spania. Pentru că este și o carte despre povești de dragoste, gelozii și crime. În tot acest iureș al personajelor și întâmplărilor, în acest amestec de realitate și ficțiune, se desprinde destinul unei cărți cu gravuri erotice -„Mémoires secrets d’une femme publique” și al celor care au deținut-o sau doar au dorit să o dețină.
Puteți citi un interviu (și urmări un video) cu Care Santos despre romanul „Aerul pe care îl respiri” pe site-ul hotnews.ro.
Eu am citit primul roman, „Încăperi ferecate”. Mi s-a părut ok, dar nu memorabil. Este genul acela de scriere care te incită pe moment prin referinţele istorice şi episoadele detectiviste, dar pe care apoi o uiţi.
N-am citit „Încăperi ferecate”. „Aerul pe care îl respiri” mi-a plăcut – m-a prins în urmărirea tuturor ițelor acțiunii și a numeroaselor personaje, am aflat dintr-o perspectivă inedită câte ceva din istoria Barcelonei și sunt încântată oricând să fiu „detectiv” pentru o carte rătăcită. Așa că pentru mine a fost o experiență plăcută și, pe alocuri, instructivă.