Hai-hui printre lecturi (6)

Share Button

Atât de multe cărți, atât de multe idei și atât de mulți autori, fiecare constituind o lume fascinantă, mereu de explorat de către cititori curioși. Strâng aici câteva recomandări de lectură pentru februarie 2022.

# Memoriile postume ale lui Brás Cubas, de Joaquim Maria Machado de Assis

O definire a destinului omului, scrisă prin 1880 de Maria Machado de Assis, rămasă peste vremi la fel de adevărată: „Veneau pe rând lăcomia care devorează, mânia care face spume la gură, și sapa și pana, îmbibate de sudoare, și ambiția, și foamea, și vanitatea, și melancolia, și bogăția, și iubirea, și toate îl zgâlțâiau pe om ca pe o dairea, până ce-l distrugeau prefăcându-l într-o zdreanță. Erau diferite forme ale unuia și aceluiași rău, care ba mușca din măruntaie, ba mușca din gândire, și-și plimba necontenit costumul lui de arlechin în jurul speciei umane. Durerea ceda în fața indiferenței care era un vis fără vise, sau în fața plăcerii, care era o durere bastardă. Atunci omul, biciuit și rebel, alerga mânat de fatalitatea lucrurilor, în urma unei făpturi nebuloase și disprețuitoare, alcătuită din petice, un petic de impalpabil, altul de imponderabil, altul de invizibil, cusute toate cu împunsături nesigure, făcute cu acul imaginației; și această făptură – fugea tot timpul, ori se lăsa prinsă de pulpana rochiei, și omul o strângea în brațe, și atunci ea râdea batjocoritor și dispărea ca o nălucă.“

# Complexul lui Portnoy, de Philip Roth

„Sunt însemnat din cap până-n picioare de refulări, parcă-s o hartă rutieră. Poți călători de-a lungul și de-a latul trupului meu, pe superautostrăzile rușinii, inhibiției și spaimei.“ O radiografie a sufletului omenesc dus la psihoterapie – Complexul lui Portnoy dezvăluie toate cotloanele minții descătușate și libere să se manifeste. Tensiuni familiale, nemulțurimiri personale, frustrări și presiuni sociale, discriminări sexiste, etnice și religioase, măștile pe care le purtăm ca să supraviețuim în jungla societății, minciunile pe care ni le spunem despre noi înșine și pe care ajungem să le credem adevăruri… Și toate aceste confesiuni în cabinetul terapeutului, singurul martor al acestui spectacol miraculos al întunecimii umane… Dar oare… terapeutul ce fel de poveste ar avea de spus?

# Trilogia Pe urmele lui Karla, de John le Carré

Am citit numai de bine despre această trilogie, mai ales despre volumul al treilea, așa că, după ce Omul care a ieșit din joc m-a surprins plăcut, am zis să mă încumet să citesc și cele peste 1500 de pagini ale celor trei volume: Cârtița, Premiantul, Oamenii lui Smiley. Acum, deși nu vorbesc de obicei despre aceste aspecte, trebuie să fac o precizare. Cărțile merită citite, însă nu vă recomand să o faceți în română, ci în engleză. Din păcate, variantele lor în română nu fac cinste originalelor și, mai rău, nu fac cinste nici limbii române. Dincolo de asta, modul în care John le Carré surprinde viața spionilor este de un realism pe care l-aș putea caracteriza brutal de sincer și, pe alocuri, feroce de realist.

„O mulțime de oameni văd în îndoială o atitudine filosofică legitimă. Se consideră mereu la mijloc, în timp ce, de fapt, nu se găsesc nicăieri. Nici o bătălie nu a fost vreodată câștigată de către spectatori, nu-i așa?”

Pornind de la primul volum care taie în carne vie pentru că abordează dur tema trădării, cu implicațiile ei personale, profesionale, sociale, naționale și globale, la al doilea volum care descrie până la ultimul detaliu ce înseamnă să faci muncă de teren ca spion, până la al treilea care sapă în adâncurile ființei umane puse în situații extreme (și spionii sunt tot oameni), facem o călătorie surprinzătoare la fiecare pas, dar, în același timp, credibilă, cu personaje realiste, pe care le-ai putea întâlni oricând oriunde, fără acțiuni „SF” și fără „pretenții de a da lecții”. Amărăciunea, bucuria, regretele, tensiunea, disperarea, iubirea, sentimentul datoriei… toate își găsesc locul firesc în tot ceea ce „face și este” personajul Smiley. Doar suspansul vieții, fără fard.

„Fiecare dintre noi nu dispune decât de o cantitate limitată de compasiune. Vreau să spun că, dacă ne risipim îngrijorarea pentru fiecare mâță vagaboandă, nu vom ajunge niciodată la miezul lucrurilor.”

Share Button

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *