„Cele mai bune ritualuri comunitare mediază în mod eficient între nevoile individului și cele ale grupului. Liber exprimate, unele dintre
Continue reading
Terapie prin lectură și scris
„Cele mai bune ritualuri comunitare mediază în mod eficient între nevoile individului și cele ale grupului. Liber exprimate, unele dintre
Continue reading
„Ultimul port”, de Olivier Rolin, este un poem în proză despre cei care nu reușesc să-și găsească un drum în
Continue reading
“…m-am săturat să simt lucruri pe care nu ajung să le exprim niciodată, lucruri pe care trebuie să le păstrez
Continue reading
„Etic este omul care cu bună-credință nu iubește; non-etic este cel care iubește pentru că, în pofida convingerii sale că
Continue reading
Știam de „Țara Minunilor”, era ca un vis frumos al copilăriei, când mă așezam pe covor în casă sau pe
Continue reading
„Judecățile lipsite de înțelegere pe care le emitem în privința altora sunt adesea consecința simplului fapt că îi privim greșit,
Continue reading
Haruki Murakami scrie elegant, simplu, sincer despre viață și moarte. Viața și moartea, deloc un început sau un sfârșit, sunt etape
Continue reading
Un profesor le dă, ca pedeapsă, elevilor lui să scrie o compunere cu tema: „Ce se întamplă dacă mâine dimineață
Continue reading
„Teologii au știut mereu că sufletul nostru suferă de ceea ce filozofii greci denumeau akrasia, tendința misterioasă de a
Continue reading
Jacob Levy Moreno povestește cum, în anii studenției, se plimba prin parcurile Vienei și spunea basme copiilor de pe stradă.
Continue reading