John Izzo ne propune în cartea „Ia inițiativa!” să analizăm resorturile acțiunii și să descoperim ce ne ține prizonieri în propria minte – ce ne motivează să facem ceva? ce ne determină să începem și să terminăm o activitate? care este secretul reușitei unei acțiuni? ce conduce spre eșecul ei? de ce unii reușesc mai des decât alții? ce schimbă faptul că luăm inițiativa să acționăm în loc să așteptăm acțiunile altora? ce înseamnă faptul că ne eschivăm des să facem ceva (orice!) în loc să acționăm? cum ne schimbă inițiativa viața și de ce ne-o schimbă în bine?
Primul sfat al lui John Izzo este să nu ne gândim niciodată ce ar putea (sau nu) să facă altcineva într-o situație. Trebuie să ne preocupe doar ceea ce putem face noi, indiferent dacă acel ceva înseamnă 1% sau 90% dintr-o acțiune. De ce zic sau fac ceilalți ceva anume nu trebuie să ne ocupe timpul. Trebuie să fim atenți și conștienți de ce facem și zicem noi ceva. Schimbarea începe cu fiecare dintre noi!
Cum se raportează oamenii la lume determină locusul lor de control (un concept din psihologia socială) – intern sau extern. Dacă este intern, ei au tendința de a fi inițiatori, iar dacă este extern, ei au tendința de a fi victime, deci de a fi anxioși sau depresivi. Cercetările sociologice arată o îngrijorătoare scădere în cadrul populației a procentului celor cu locus intern față de al celora cu locus extern. Dacă locusul se referă la cum ne raportăm la lume, mentalitatea (flexibilă sau rigidă) se referă la modul cum ne vedem pe noi înșine. Cei cu mentalitate rigidă cred că au un set neschimbat de talente și înzestrări, iar cei cu o mentalitate flexibilă cred că se pot dezvolta și pot învăța aptitudini noi de-a lungul vieții.
De obicei, oamenii motivează în patru feluri lipsa de inițiativă:
- nu pot singuri schimba ceva;
- responsabilitatea e a altora;
- rutina zilnică nu le lasă timp;
- teama de a nu se face de râs în caz de eșec.
„Refuzul de a acționa ca urmare a tiraniei rutinei zilnice ar putea fi cel mai mare risc dintre toate. Ar putea însemna că poți ajunge la sfârșitul vieții sau al carierei întrebându-te ce s-ar fi întâmplat dacă ai fi luat inițiativa. Ai putea ajunge să simți în adâncul tău cuvintele regretatului Rabindranath Tagore, poetul din India care a câștigat premiul Nobel: Cântecul pe care am venit să-l cânt a rămas necântat până în ziua de azi. Eu mi-am petrecut timpul acordându-mi și dezacordându-mi instrumentul.”
Ce îți lipsește (sau ce ai, dar nu știi?) pentru a lua inițiativa? Cheile ce deschid poarta spre acțiune sunt: naivitatea, credința că poți face o schimbare cât de mică, optimismul și perseverența.
„Dacă tu vrei să iei inițiativa și să schimbi lucrurile, trebuie ca mai întâi să crezi că poți face asta. Trebuie să-ți imaginezi un viitor pozitiv și să crezi că tu ești unul dintre cei care pot să facă ceva în legătură cu crearea acelui viitor.”
Ce te împiedică să acționezi? Închisoarea pe care o clădim în mintea noastră este reprezentată de gândurile conform cărora nu putem acționa, nu suntem destul de buni sau dotați, vom eșua etc. Așadar, primele acțiuni trebuie să fie asupra noastră ca să renunțăm la imaginea de sine care ne împiedică să luăm inițiativa.
Curajul de a gândi ceva nou, altfel, de a urni un plan chiar dacă nu e perfect, dorința de a schimba ceva în bine, capacitatea de a-i aduna pe ceilalți cu scopul de a găsi soluții de acțiune, pasiunea pentru ceea ce faci, perseverența – toate acestea sunt ingrediente pentru a reuși ceea ce vă propuneți. Trebuie să ne folosim darurile (calitățile, talentele, aptitudinile) pentru a ne atinge scopurile – trebuie să facem ce putem, să începem acolo unde ne aflăm, cu resurse de care dispunem. Totul depinde de atitudinea noastră, nu de abilitatea de a face ceva perfect (care, de altfel, nu există pentru că nu avem capacitatea obiectivă de a evalua ceva „perfect”).
Un principiu important pentru cei care iau inițiativa este „responsabilitate 100%, scuze 0%”, dar din păcate majoritatea dintre noi își găsesc tot timpul scuze ca să nu înceapă o acțiune și gândesc după principiul „scuze 100%, responsabilitate 0%”.
„Dacă în vorbirea ta apar frecvent cuvintele tu și ei, probabil că te plângi. Dacă utilizezi de multe ori cuvintele eu și noi, probabil că vorbești deschis într-o manieră pozitivă.”
7 metode de a crește copii cu inițiativă
Cum creștem copii capabili să ia inițiativa, cu tărie de caracter, cu locus extern și mentalitate flexibilă? Iată câteva dintre sfaturile lui John Izzo:
- să îi lăudăm pentru efortul de a face ceva, nu pentru rezultate;
- să îi implicăm în activități pe care le fac cu pasiune, nu activități pe care le dorim noi pentru ei;
- să îi încurajăm să se joace și să comunice cu cât mai mulți copii și adulți în diverse contexte sociale;
- să îi învățăm să gândească și să comunice pozitiv (în loc să spună „nu reușesc să fac asta”, să zică „încerc să fac, caut soluții până reușesc”; în loc să spună „sunt un prost” când suferă un eșec, să zică „am încercat, am dat ce am putut, a fost o experiență din care am învățat…”);
- să îi încurajăm permanent să proiecteze planuri pozitive de viitor și să caute resurse personale de a le realiza;
- să îi învățăm să fie argumentativi, nu agresivi (într-un conflict trebuie să caute soluții, nu vinovați);
- să le oferim modele de acțiune și de atitudini, nu vorbe (principiul „tu să nu faci ca mine, ci ceea ce spun eu” e atât de greșit, încât nici nu necesită explicații).