Cuvântul „partisan” (partizan) datează în limba franceză din secolul al XVI-lea (conform lui Estienne Pasquier). Pe atunci, termenul era folosit referitor la speculanții la bursă, la cămătari și la ariviștii de tot felul. Unii dintre aceștia fuseseră anterior lachei (servitori în casele aristocrate; valeți). Acești „partisans” (partizani) strângeau impozite și păstrau pentru ei o bună parte din ele. Astfel, prin procedee necinstite se îmbogățeau. Se mai numeau „partizans” (partizani) și cei care luau în arendă veniturile statului.
Sensul cuvântului era, deci, puternic negativ, făcând referire la egoismul și lăcomia celor care își doreau să se îmbogățească peste noapte profitând atât de ignoranța populației, cât și de ineficiența statului în strângerea dărilor.
În timp, semnificația termenului „partizan” s-a schimbat, păstrând totuși, în parte, ideea de posesie, dar nu materială, prin teza aderării la o cauză. Sensul s-a mutat în zona principiilor susținute de un individ, însemnând „persoană care adoptă și susține o idee, o teorie etc.; persoană care este de partea cuiva, care luptă alături de cineva pentru o cauză; adept” (DEX, 2009). Tot dicționarul precizează și alt sens, folosit în vocabularul militar – „membru al unui detașament organizat de luptă, care acționează în timp de război împotriva inamicului, în spatele frontului”.