Al Pacino juca un rol într-o piesă, la începutul carierei. Mereu căuta câte o pereche de ochi în public care să îl motiveze și să-i insufle inspirație pentru rol. Se agăța de privirea respectivă și se „pierdea” în ea pentru a găsi resurse și motivații creative. Odată, o privire l-a inspirat în mod special. A jucat în seara aceea parcă mai cu patos, mai cu energie și mai inspirat datorită acelei priviri. La sfârșitul spectacolului și-a dorit să cunoască persoana din spatele acelor ochi. A descoperit, cu surprindere, că ochii erau ai unu
i câine care însoțea un spectator orb.
Ce mai află Lawrence Grobel de la Al Pacino?
- e un risc să nu-ți asumi nici un risc
- a juca teatru înseamnă să NU joci teatru
- dacă viața mea ar fi o slujbă, mi-aș da demisia
„Autobiografia” lui Alfred James Pacino ne dezvăluie un artist născut în America din părinți sicilieni, care a copilărit în Bronx și este un cetățean fidel al New Yorkului. Descoperim un pasionat al pieselor de Shakespeare, un actor înfocat de teatru și film, un om modest, sincer, inteligent, cu simțul umorului, curios. Atenție! E molipsitor!