Lectura – colivie pentru minte?

În romanul „O singurătate prea zgomotoasă”, al lui Bohumil Hrabal, personajul principal, Hanta, lucrează într-o pivniță mizeră cu o presă pentru reciclarea hârtiei. Gândurile lui se înșiră ca într-o meditație prelungită din care nici el, nici cititorul nu-și doresc să mai iasă, chiar și atunci când durerea despărțirii de cărți e insuportabilă. Aș compara trăirea cu o mamă care-și povestește aventura travaliului, durerea și fericirea resimțite împletindu-se atât de strâns încât cu greu le-ai putea separa.

„… am avut puterea să nu înnebunesc de tot ce am văzut în singurăratea mea zgomotoasă…”

Hanta e cufundat de 35 de ani în presarea cărților. Dar, în același timp, el le alege fie pentru biblioteca lui, fie pentru un cercetător, fie pentru un profesor. Le citește, le admiră, le soarbe și absoarbe cuvintele citindu-le, vede și înțelege realitatea din jur din perspectivele tuturor autorilor cărora le-a lecturat cărțile.

„Atunci când citesc, nu citesc de fapt, iau doar frazele frumoase, le savurez ca pe bomboane, ca pe un pahar de lichior pe care-l beau încet, până când simt că ideea se răspândeşte în mine, ca alcoolul. Şi astfel, se resoarbe în mine, se resoarbe în creierul şi în inima mea, făcând să-mi pulseze venele până la rădăcină.”

La el în casă nu mai are loc de cărți, se teme chiar că volumele îl vor ucide, pentru că le-a pus pe rafturi ce stau să cadă peste tot în micul lui apartament. Este un „șoarece” care devorează cărțile cu tot sufletul. Se simte solidar cu șoarecii care trăiesc și se luptă între ei să supraviețuiască în tunelurile Pragăi, dar nu numai, șoarecii sunt la el în casă, rozând cărți, la el în pivniță, rozând hârtie și fiind striviți uneori de presă, pe străzi unde caută de mâncare. Așa sfârșește și el, cu sufletul „strivit” de marea presă a realității. Este concediat pentru că nu e productiv și înlocuit cu doi tineri. Află chiar că există o fabrică de reciclare a hârtiei unde munca este mult mai eficientă și rapidă, impersonală și productivă, unde muncitorii nu se murdăresc ca el reciclând, ci au uniforme curate, pauze de masă și concedii plătite în străinătate.

„… când mergi înainte, în același timp te întorci. Da, progressus ad originem înseamnă regressus ad futurum. Creierul nu e nimic altceva decât gânduri strivite de o presă hidraulică.”

Cât de multă nevoie avem de cărți? Doar unii dintre noi au nevoie de cărți, doar în anumite momente ale vieții avem nevoie de cărți? Este lectura doar o invenție pentru a ne ține prizonieri în călătoriile minții? Ne ține captivi lectura într-o lume imaginară și ne fură realității, lăsându-ne fără energia de a trăi cu adevărat? Există acest pericol ne avertizează Hrabal – cărțile te pot fura vieții tale, însă, în același timp, ele îți pot da viață, îți pot salva viața. Viața cărților în mâinile cititorilor este ca viața oamenilor în mâinile Destinului.

„… eu, când mă cufund în lectură, mă transpun, sunt în altă parte, sunt în interiorul textului, minunându-mă eu însumi, mărturisind vinovat că într-adevăr am fost în vis, într-o lume mai frumoasă, am fost în inima însingurată a adevărului. În fiecare zi de zece ori, mă minunez de cum m-am putut îndepărta de mine însumi.”

Cartea poate deschide porți către Paradis, dar și porți către adevărate Coșmaruri. Hanta pendulează între porțile Paradisului și ne arată cât de minunat e acolo, ca apoi să aibă Coșmaruri. Pivnița în care muncește este și Iadul și Raiul lui. Iar în timp ce Hanta citește, Praga se schimbă, oamenii se schimbă, puțini mai se opresc să citească, mulți se grăbesc să arunce cărțile. Rămân prea puțini preocupați de conservarea cărților și de lectura lor. Și ei sunt în pericolul de a fi „îngropați” de ele. Cultura devine doar o „unealtă” de manipulare și stagnare, nu de cunoaștere și autocunoaștere, de evoluție. „Automatizarea” la nivel uman nu are nevoie de nuanțe. Omul devine o rutină, iar creativitatea un lux.

„Doar când suntem striviți, dăm din noi ceea ce este mai bun.”

Văd cartea lui Hrabal ca un îndemn la luptă. Însăși cartea lui este o armă cu care luptă pentru a ne transmite mesaje importante despre cum oamenii nu trebuie să se lase îngenunchiați de teroare, de temeri, de rutină, de tehnologie, de cei care vor ca lectura să fie doar o colivie a minții. Cărțile nu trebuie să ne ofere evadare, ci metode de a trăi mai bine, de a înfrunta realitatea cu forțe noi, de a ne război cu ceea ce ni se pare nedrept. De aceea, cărțile au rostul lor, de a deschide ochii, de a trezi mințile adormite, de a înălța spiritul dincolo de zările înguste ale conștiinței cotidiene.

„De ce spune Lao-Tse că a te naște înseamnă a urca, iar a muri înseamnă a intra?”