Modifică lectura conexiunile cerebrale?

Share Button

O echipă de cercetători de la Universitatea Emory, Atlanta, Georgia, a studiat efectele pe termen scurt și lung ale lecturii unui roman asupra funcționării creierului.

Mulți oameni povestesc faptul că lectura unei cărți le-a influențat modul de gândire sau chiar cursul vieții. Astfel, dacă putem spune despre o carte că ne-a schimbat viața, înseamnă că putem identifica anumite modificări și la nivel cerebral, în funcționarea și structura creierului. Aceasta este ipoteza de la care au pornit cercetătorii de la Universitatea Emory. De asemenea, o altă întrebare pe care și-au pus-o aceștia se referă la durata și persistența schimbărilor în conexiunile cerebrale produse de lectura unei lucrări de ficțiune.

brain

Timp de trei săptămâni, cercetătorii au monitorizat 19 persoane, cu vârsta cuprinsă între 19 și 27 de ani. Acestea au citit romanul de ficțiune, bazat pe date istorice reale, „Pompei” de Robert Harris. S-a folosit tehnica RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară) de scanare a creierului. Scanarea s-a făcut timp de cinci zile înainte și cinci zile după citirea romanului, fără ca subiecții să facă nimic altceva. În cele nouă zile în care participanții au citit un anumit număr de pagini stabililit anterior, scanarea s-a realizat după ce aceștia au răspuns la un chestionar și au scris un eseu despre efectele lecturii asupra lor.

Concluzia studiului stabilește că există modificări detectabile și semnificative ale conectivității neuronale în diverse zone corticale (mai ales lobul temporal și cel frontal), conectivitate asociată cu lecturarea unei lucrări de ficțiune. Mai mult, acest modificări pot fi împărțite în rețele neuronale, identificabile pe o perioadă scurtă de timp sau pe o perioadă mai lungă de timp. Rezultatele acestui studiu sugerează faptul că există un mecanism prin care lectura influențează și dezvoltă nu numai zonele corticale de procesare a limbajului și gândirii, ci și zonele senzoriomotorii. Rămâne întrebarea cât de persistente sunt aceste modificări.

Puteți citi în detaliu acest studiu accesand linkul – online.liebertpub.com.

În următorul video sunt subliniate câteva influențe pozitive ale lecturii asupra creierului, făcându-se referire inclusiv la studiul menționat mai sus.

Share Button

One comment

Comments are closed.