Share Button

secret copy 

„Teologii au știut mereu că sufletul nostru suferă de ceea ce filozofii greci denumeau akrasia, tendința misterioasă de a ști ce avem de făcut combinată cu refuzul încăpățânat de a face lucrul respectiv, fie din pricina lipsei voinței, fie a neatenției. Toți posedăm înțelepciune, dar ne lipsește forța s-o punem în practică.

Creștinismul înfățișează mintea ca pe un organ leneș și capricios, ușor de impresionat, dar permanent înclinat să își piardă concentrarea și să-și abandoneze angajamentele. Drept consecință, religia susține că problema principală a educației nu este atât contracararea neștiinței – așa cum sugerează educatorii seculari -, ci cum să combatem reticența noastră de a da curs ideilor pe care le-am înțeles deja perfect la nivel teoretic. Ea le urmează sofiștilor greci insistând că toate lecțiile ar trebui să se adreseze atât rațiunii (logos), cât și emoției (pathos), dând curs în același timp sfatului lui Cicero potrivit căruia oratorii ar trebui să posede tripla capacitate de a demonstra (probare), de a încânta (delectare) și de a convinge (flectere). Nu are nici un rost să transmiți idei capabile să zguduie lumea din temelii dacă o faci în șoaptă.”

Alain de Botton, „Religia pentru atei”

Share Button