„E imposibil să relatezi un lucru exact cum a fost pentru că ceea ce spui nu poate fi niciodată exact, totdeauna trebuie să lași câte ceva deoparte, sunt prea multe părți, aspecte, nuanțe, tendințe opuse, prea multe gesturi care ar putea însemna una sau alta, prea multe forme ce nu pot fi niciodată descrise complet, prea multe arome în aer sau pe limbă, prea multe jumătăți de nuanțe.” (Margaret Atwood, „Povestirea cameristei”)
Tot ce avem e momentul prezent. Dincolo de el, totul devine o poveste despre ce am experimentat în gândire sau simțire. Avem amintiri care pot deveni mai sărace sau mai bogate, în funcție de caracterul și creativitatea fiecăruia. Amintiri pe care le putem lăsa moștenire. Le putem pune în lada cu zestre a urmașilor noștri. Dar aceste amintiri vor fi doar o mică parte a momentelor trăite, vor exista nuanțe sau impresii adăugate ulterior sau simțăminte care n-au existat se vor asocia în memoria noastră cu evenimente trecute.
Tot o poveste este și viitoarea clipă. Și în funcție de modul în care ne-o povestim și ne-o imaginăm, ea va veni în întâmpinarea noastră.
Să ne povestim deci viitorul frumos, pentru ca el să se întâmple așa cum ne dorim. Să ne istorisim trecutul în așa fel încât cei care ascultă povestea să aibă cât mai multe de învățat.
- Deci, povestiți!