Când citim se pun în funcțiune neuronii-oglindă. Ce-i cu acești neuroni? Când privim sau ne imaginăm o persoană efectuând o acțiune, aceiași neuroni pe care ea îi folosește ca s-o efectueze se activează în creierul nostru, fără să facem efectiv nimic.
Atunci când citim, creierul nostru pune la lucru acei neuroni responsabili cu acțiunile din carte, neuroni care s-ar ocupa de realizarea acelor acțiuni și dacă le-am face cu adevărat. În timp ce citim, nu suntem pasivi decât motor (desigur, nu în totalitate!). Din punct de vedere neuronal, activitatea este foarte intensă. În capul nostru este un „televizor” care ne ține în priză.
„Și dacă literatura va fi fiind un televizor la care ne uităm pentru a ne activa neuronii-oglindă și a ne oferi cu minime cheltuieli fiorii acțiunii? Și dacă, mai rău chiar, literatura va fi fiind un televizor care ne arată tot ce ratăm?” („Eleganța ariciului”, Muriel Barbery)
Lectura este o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, ne ține mintea trează, ne determină să ne folosim funcțiile cognitive și să învățăm din experiențele trăite de personaje, însă, pe de altă parte, poate conduce la o dependență de imaginar, căci ușurința cu care se întâmplă lucrurile în lumea fanteziei nu se regăsește în realitate. În plus, izolarea în imaginar nu ne permite să trăim, la rândul nostru, cât mai multe experiențe. Până unde și cât e bine să călătorim imaginar ca să avem resursele să călătorim noi înșine în realitate?
Căci neuronii-oglindă, deși se activează, nu o fac la capacitatea maximă, și, în timp, se lenevesc. Când suntem puși în situații reale, există riscul ca ei să nu funcționeze decât la nivelul la care lectura le-o permitea. Deci, trebuie să citim pentru a ne antrena neuronii-oglindă, însă nu atât de mult pentru a-i „uza” în acest fel. Trebuie să le oferim și acțiune adevărată din când în când. Desigur, de la sine înțeles, sper!, pentru acțiunile morale și constructive. Nu pentru cele infracționale și distructive!
„Literatura are o funcție pragmatică. Ca orice formă de Artă, ea are misiunea de a face suportabilă îndeplinirea datoriilor noastre vitale.” („Eleganța ariciului”, Muriel Barbery)