Share Button

constiinta-lui-zeno1Romanul „Conștiința lui Zeno”, de scriitorul italian Italo Svevo, pseudonimul lui Ettore Schmitz, s-a născut din curiozitatea autorului privind psihanaliza. Svevo a fost, de altfel, primul traducător al „Interpretării viselor”, de Sigmund Freud, în limba italiană.

Italo Svevo, negustor pasionat de literatură, a scris „Conștiința lui Zeno” încurajat de James Joyce. Până atunci mai publicase două romane, neglijate de critici și puțin cunoscute de public, „O viață” și „Senilitate” și, neavând încredere în talentul său scriitoricesc, renunțase să spere la o recunoaștere literară. Însă, a participat la niște cursuri de limbă engleză susținute în Italia de James Joyce, care a fost încântat de textele sale și l-a încurajat să scrie. Astfel, în 1923 apare „Conștiința lui Zeno”.

Romanul este jurnalul scris de protagonistul lui, Zeno, la cererea psihanalistului său. Zeno trece în revistă, analizînd în detalii subiective, problemele din viața sa privind imposibilitatea de a renunța la fumat, ipohondria, relația cu tatăl său, relațiile cu prietenul său cel mai bun, căsătoria, amanta, afacerile și venirea războiului. Până la urmă, Zeno consideră psihanaliza o pierdere de timp, nefiind deloc convins de beneficiile terapiei, la care renunță.

Cum se produce însă, până la urmă, marea schimbare pozitivă în viața lui Zeno? Atunci când condițiile sociale, politice și economice se schimbă drastic din cauza războiului și îi impun să se descurce singur și fără să se mai bizuiască pe munca altora. Începe el însuși să muncească, renunțând la confortul obiectelor obținute pentru el de alții și folosindu-și energia și creativitatea pentru a produce el însuși resurse pentru familie și societate.

„Durere și dragoste, viața, nu poate fi considerată drept boală numai fiindcă doare.”

hurt copyLa finalul romanului, Italo Svevo ne invită să medităm asupra evoluției umane și asupra consecințelor progresului tehnologic asupra firii omenești:

„Omul însă, purtător de ochelari, născocește, în schimb, unelte străine de corpul lui, iar dacă cel care le-a născocit a avut și sănătate și noblețe, cel care le întrebuințează duce lipsă și de una și de alta. Uneltele se cumpără, se vând și se fură, iar omul devine din ce în ce mai viclean și mai slab. Și e de la sine înțeles că viclenia îi sporește proporțional cu slăbiciunea. Primele unelte păreau să-i fie o prelungire a brațului și nu puteau fi puse în funcțiune decât prin forța acestuia, dar, acum, unealta nu mai are nici o legătură cu mâna. Și unealta e aceea care iscă boala, odată cu părăsirea legii care, pe toată suprafața pământului, a fost creatoare. Legea celui mai tare a dispărut și am pierdut selecția salvatoare. De cu totul altceva am avea nevoie în locul psihanalizei: sub legea posesorului celui mai mare număr de unelte se vor înmulți și bolile, ca și bolnavii.”

Share Button