În povestirile adunate în volumul „Aleph”, Jorge Luis Borges alege să exploreze temele lui preferate precum labirintul, viața de după moarte, circularitatea destinului, microcosmosul care conține macrocosmosul, nevoia de divin și spiritualitate a omului, visul și irealitatea realității.
„Aleph” este prima literă a limbii sacre, Cabala o asociază cu divinitatea infinită și pură, iar înțelepții au descris simbolul ei ca pe un om care arată cu o mână cerul și cu o mână pământul, mesajul fiind că lumea de jos e oglinda și harta lumii de sus. De asemenea, „Aleph” a fost asociat cu simbolul numerelor transfinite – întregul nu este mai mare decât una din părțile sale.
Iată câteva experimente de idei pe care le face Borges în povestirile sale:
- Cum ar arăta omul care ar primi în dar nemurirea? Cum l-ar transforma această „viață” împotriva firii?
- Există un punct al universului care poate concentra întregul univers? Orice punct din microcosmos poate conține macrocosmosul? Există o esență a legilor existenței lumii pe care o putem detecta în orice obiect sau ființă?
- Poate fi destinul circular? Adică, orice s-a întâmplat odată se va mai întâmpla, viața nefiind decât un cerc în marele Cerc universal? Retrăim viața așa cum au trăit-o alții, sub altă formă, dar același conținut?
- Oamenii sunt doar ceea ce ne amintim despre ei? Deci, e mai important ce povestim despre viața unui om decât ceea ce a făcut el de fapt? Cine a fost un om contează mai puțin decât ceea ce au crezut ceilalți că este?
- Lumea este un mare Labirint, iar oamenii recreează în universul din jurul lor mici reproduceri după acest mare Labirint? Ascund obiectele făurite de oameni legitatea acestui Labirint?
- Există în lumea animalelor mesaje lăsate de divinitate într-un limbaj pe care omenirea l-a știut și l-a pierdut și, astfel, oamenii s-au rătăcit de pe Calea sacră?
Fără să răspundă la întrebări, Borges imaginează mereu câte o poveste care să te pună pe gânduri și să te îndrume să cauți propriile răspunsuri.