Cu o structură narativă diferită de alte romane ale sale, romanul-jurnal, cu tonuri de eseu pe alocuri, „Maestrul de go”, de Yasunari Kawabata, este, în special, o radiografie psihică a doi maeștri în Arta jocului de go. Romanul a fost scris de Kawabata în urma articolelor publicate de el, în 1938, într-o revistă japoneză despre partida de go dintre un maestru bătrân și unul tânăr.
Publicat în 1954, volumul urmărește, mai mult decât jocul în sine, care pentru europeni este, mai degrabă, o enigmă, personalitatea celor doi jucători și reacțiile lor în timpul și înafara jocului. Goul a fost preluat de japonezi din China în secolul al VII-lea și l-au transformat într-o adevărată Artă în secolul al XVII-lea.
Înfruntarea dintre cei doi maeștri îi oferă ocazia lui Kawabata să se aplece asupra temelor sale preferate – schimbările fizice și psihice ale bătrâneții, conflictul dintre generații, modul în care boala transformă omul, inserarea valorilor moderne, occidentale în cultura japoneză.
Kawabata folosește tehnica flashbackului, cu salturi repetate în timp, înainte și înapoi, pentru a reda confruntarea dintre cei doi bărbați. Alternând narațiunea jocului propriu-zis cu povestirea anumitor întâmplări din viața de familie a jucătorilor și legate, de pildă, de starea de sănătate a acestora, autorul încearcă să ne ofere un tablou cât mai detaliat al forțelor creatoare care se înfruntă pe Calea jocului de go.
Urmărit ca o confruntare între două lumi, cea tradițională și cea nouă, influențată de valorile occidentale, jocul devine o luptă interesantă dată pe un teritoriu important pentru spiritul japonez – Calea Artei Go.