Povestea termenului „himeră” începe cu mitul grecesc despre Chimaera. Animal fabulos, fiica lui Typhon și a Echidnei, Chimaera trăia în Lycia și avea înfățișarea unui monstru tricefal (un cap de leu, unul de capră și altul de șarpe, care vărsau flăcări). După altă versiune, avea trupul de capră, capul de leu și coada de șarpe. Chimaera a fost ucisă de Bellerophon (Belerofon), care călărea legendarul cal Pegas, la porunca regelui Iobates.
Astfel, nu ne miră deloc faptul că sensul cuvântului himeră este astăzi „închipuire fără temei, fantezie irealizabilă; iluzie, fantasmă” (DEX, 2009).
Cuvântul a fost preluat atât în botanică, cât și în biologie. În biologie se referă la un „organism produs prin fuziunea a doi sau mai mulți zigoți distincți” (DEX, 2009). De asemenea, un pește oceanic poartă denumirea de „himeră”. Este un pește „holocefal cu corpul alungit și turtit lateral, lipsit de solzi, cu gura ventrală, cu dinți puțini, în formă de plăci” (MDN, 2000). În botanică, termenul e folosit în sintagma „himeră de altoire” referindu-se la o „plantă ale cărei țesuturi sunt diferite din punct de vedere genetic” (DEX, 2009).