Share Button

indexVorbind din mijlocul unei societăți suferinde, Amos Oz amintește de sindromul Ierusalim – „toți răcnesc, nimeni nu ascultă” – iar vocea scriitorului Oz (nu mă pot opri să nu mă gândesc acum la „Vrăjitorul din Oz”) ne transmite cum percepe acesta conflictele din Orientul Mijlociu, dar nu numai, ci și conflictele dintre Orient și Occident. Le înțelege ca pe niște conflicte între fanatism, pe de o parte, și plurarism, pragmatism, toleranță, pe de altă parte.

„… o bătălie între fanatici, care cred că scopul – orice scop – scuză mijloacele, și noi, ceilalți, care credem că viața este un scop, nu un mijloc. E o luptă între cei care cred că dreptatea – indiferent ce înțeleg ei prin asta – este mai importantă decât viața, și aceia dintre noi care credem că viața este mai presus de multe alte valori, convingeri sau credințe.”

Portretul fanaticului

Iată câteva trăsături de personalitate ale fanaticului, relevate de Amos Oz în cartea „Cum să lecuiești un fanatic”:

  •  suferă de complexul superiorității

„… sămânța fanatismului zace întotdeauna în sentimentul superiorității categorice”

„… toți fanaticii sunt foarte atrași de kitsch

  • are o gândire simplistă

„… fanaticii nu știu să numere decât până la unu, doi e o cifră prea mare pentru ei”

  • are o fire sentimentală

„… fanaticii sunt cât se poate de sentimentali: preferă să simtă, nu să gândească, și sunt neobișnuit de interesați de propria moarte. Disprețuiesc această lume și abia așteaptă să o schimbe pe „rai”. Însă raiul lor este conceput de obicei ca fericirea veșnică de la sfârșitul filmelor de doi bani.”

  • este lipsit de imaginație
  • este conformist și uniformist
  • este pasionat de cultul personalității, idealizarea conducătorilor politici și religioși, adorarea persoanelor în vogă
  • este generos, este un altruist, este „mai interesat de tine decât de el însuși”, căci sinele lui „este foarte redus, sau chiar inexistent”. Totul începe cu „nevoia de a trăi prin intermediul altcuiva”.

„Sacrificiul de sine implică de cele mai multe ori culpabilizarea oribilă a beneficiarului și duce astfel la manipularea sau chiar la controlarea lui.”

  • este sarcastic, dar nu are umor
  • nu este niciodată un trădător

„… doar cel care iubește poate deveni trădător. Trădarea nu este opusul iubirii, ci una dintre numeroasele ei opțiuni. Eu cred că trădătorul este cel care se schimbă, din punctul de vedere al celor care nu se pot schimba, și nu vor să se schimbe, și urăsc schimbarea, și nu pot concepe schimbarea, cu excepția faptului că vor să te schimbe pe tine.”

Ideea fanatică tipică este – „dacă eu cred că un lucru e rău, îl nimicesc, împreună cu tot ce e în jur”, iar esența fanatismului este „dorința de a-i sili pe ceilalți să se schimbe”.

Leacuri împotriva fanatismului

Fanatismul este „o genă malignă” pe care o moștenim cu toții. Amos Oz speră că există leacuri eficiente care să îl țină în frâu, printre care:

  • „… injectarea unui strop de imaginație îl poate face pe fanatic să se simtă stingherit”
  • citirea de literatură – Shakespeare, Gogol, Kafka, William Faulkner
  • simțul umorului

„Umorul conține capacitatea de a râde de tine însuți. Umorul este relativism, umorul este capacitatea de a te vedea așa cum s-ar putea să te vadă ceilalți, umorul este capacitatea de a înțelege că, indiferent câtă dreptate ai și cât de crunt ai fost nedreptățit, există o latură a vieții care e întotdeauna amuzantă. Cu cât ai mai multă dreptate, cu atât ești mai amuzant.”

  • capacitatea de a te vedea cum te văd alții
  • a te imagina în locul celuilalt
  • a învăța să te bucuri de diversitate
  • capacitatea de a recunoaște calitatea de peninsulă a fiecăruia dintre noi

„suntem cu toții peninsule, pe jumătate legați de continent, pe jumătate întorși spre ocean – o jumătate legată de familie, prieteni, cultură, tradiție, țară, popor, sex, limbă și multe altele, și cealaltă jumătate dorind să fie lăsată în pace să se uite la ocean.”

Ordinul Linguriței

Smiling Breakfast

Nu e rău să fim copii, să ne jucăm și să ne bucurăm de viață, însă odată cu maturizarea vine și responsabilitatea socială, vine implicarea pentru o viață mai bună a ta, a familiei tale, a societății în care trăiești. Nu te poți afunda în lumea lipsită de griji a copilăriei și să devii un izolat în dulapul cu jucării. Și ăsta e un pericol real ne avertizează Oz:

„Ce mai grav aspect al globalizării este, poate, infantilizarea omenirii – „grădinița globală” plină de jucării și dispozitive ingenioase, de prăjituri și acadele.”

Trebuie să creștem mari și să înființăm Ordinul Linguriței. Fiecare dintre noi are o putere mică de a face ceva, însă dacă fiecare dintre noi ar contribui la construirea sau salvarea a ceva, acel ceva ar avea șanse adevărate să fie construit sau salvat. Trebuie doar să fim prezenți, să fim treji, să fim activi, să ne pese, să fim atenți, să ascultăm.

„Cred că, atunci când asistaţi la o catastrofă – o explozie, să zicem –, există doar trei opţiuni principale. Prima: să o luaţi la goană cât vă ţin picioarele, iar cei care nu pot fugi n-au decât să ardă. A doua: să-i trimiteţi o scrisoare foarte indignată editorului ziarului dumneavoastră, cerând ca vinovaţii să fie daţi afară din serviciu. Sau să organizaţi o manifestaţie. A treia: să aduceţi o găleată cu apă şi să o aruncaţi peste foc, şi dacă nu aveţi găleată să aduceţi un pahar, şi dacă nu aveţi pahar să aduceţi o linguriţă – tot omul are o linguriţă. Da, ştiu că o linguriţă e mică, iar focul e imens, dar suntem milioane de oameni, şi fiecare are o linguriţă. Ei bine, aş vrea să fondez Ordinul Linguriţei. Mi-ar plăcea ca aceia care îmi împărtăşesc atitudinea – nu fuga, nu scrisoarea, ci linguriţa – să poarte întotdeauna la rever o linguriţă, ca să ştim că suntem în aceeaşi mişcare, în aceeaşi frăţie, în acelaşi ordin, Ordinul Linguriţei. Aceasta este filozofia mea, într-un cuvânt – sau într-o linguriţă, cu voia dumneavoastră.”

Share Button