PsihoShop.ro și Kalydent, sponsorii acestui concurs, vă oferă în dar cartea „Cum să fii propriul tău psihoterapeut. Un ghid amănunțit pentru a învăța să trăiești din plin și fără teamă”, de Patricia Farrell, și un voucher în valoare de 150 de lei pentru a-l folosi în 2015 la cabinetul de stomatologie Kalydent din București. Voucherul nu este nominal, deci îl puteți face cadou oricui doriți.
Câștigătorul va putea, în plus, să-și aleagă unul dintre următoarele trei titluri:
1. Cum să ne eliberăm de frica de ceilalți, de Christophe Andre și Patrick Legeron
2. Claustrofobia. Cum să găsești ieșirea, de Andrea Perry
3. Compendiu de fobii, de Laurențiu Mitrofan și Sorina Daniela Dumitrache
Ei bine, fie că le doriți pentru voi, fie că doriți să le oferiți în dar altcuiva, aștept până duminică, 8 februarie 2015, ora 22.00, să ne povestiți, printr-un comentariu pe blog, despre o temere pe care ați reușit să o depășiți (sau încercați să o depășiți).
Fiecare post trebuie să conțină e-mailul de contact.
Evident, după o evaluare subiectivă a răspunsurilor, voi anunța câștigătorul luni, 9 februarie 2015, în acest post pe blog și pe pagina de Facebook a blogului – „Biblioterapie”.
PsihoShop.ro este un magazin on-line de produse psihologice. Cei pasionați de psihologie și de dezvoltare personală găsesc o varietate de cărți cu tematici precum: sexualitate, comunicare, cuplu, familie (creșterea copiilor, crizele adolescenței, ghiduri pentru sarcină, divorț, psihologia bărbatului), business. Terapeuții și psihologii au la dispoziție cărți de specialitate din toate domeniile psihologiei, începând cu diversele orientări terapeutice și terminând cu lucrări de prezentare a unor tehnici și metode specifice. Magazinul oferă clienților și reviste și dicționare de specialitate precum și teste psihologice. Ca să aflați ce produse sunt disponibile în magazin puteți da like paginii de Facebook – PsihoShop.ro sau +1 pe Google Plus.
Echipa Kalydent vă așteaptă mereu cu zâmbetul pe buze. Cu o experiență de peste 9 ani, medici pasionați și tratamente de calitate excepțională, cabinetul stomatologic Kalydent este recomandat anual de sute de pacienți. Medicii de la Kalydent îi ajută pe pacienți să scape de durere, cu blândețe și răbdare, alegând tratamentul cel mai potrivit și din punct de vedere financiar. În plus, personalul Kalydent are experiență cu pacienții cărora le este frică de dentist, dar și cu micii pacienți care schimbă dinții de lapte cu unii permanenți. Echipa Kalydent așteaptă zilnic pacienții la sediul din strada Laloșu nr. 1, la 3 minute de stația de metrou Eroii Revoluției. Pentru programări puteți telefona la numărul 0721.271.807 sau înregistra o programare online. Ca să fiți la curent cu cele mai bune metode de îngrijire a dinților și a primi sfaturi pentru un zâmbet sănătos, puteți intra în comunitatea Kalydent cu un like pe Facebook sau un +1 pe Google Plus.
Vă mulțumesc pentru participarea la concurs și pentru curajul de a împărtăși cu noi temerile voastre! De această dată, voi oferi cărțile și voucherul Mariei E. O voi contacta prin e-mail pentru detalii.
Poate e o teama… ciudata, insa mult timp mi-a fost frica de faptul ca o sa mor si nu o sa am timp sa citesc toate cartile pe care doresc sa le citesc si nu o sa am timp sa vad toate filmele care-mi plac. Acum, e ok, am invatat sa le selectez si am inteles ca nu asta e cel mai important, ci experientele de viata, indiferent ca sunt alaturi de oameni sau alaturi de filme sau carti. Asa ca acum ma bucur de fiecare moment in parte si nu ma mai gandesc daca o sa am timp sau nu pentru tot ce mi-am propus sa fac.
Teama de a avea copii…nu stiu daca poarta vreo denumire aceasta fobie (si spun fobie pe buna dreptate). In cazul meu radacinile acestei temeri au inceput sa creasca si sa-mi sufoce existenta atunci cand am pierdut un copil inainte de a-i da viata. Am trecut prin toate trairile si atitudinile posibile: teama transformata in angoasa, anxietate culminata cu atacuri de panica, stres convertit intr-o paralizie totala a emotiilor si frica ce mi-a ucis curajul de a mai spera. Ce am invatat sa fac? Dupa multe tentative de ignorare a gandurilor negative care imi alimentau fobia, am hotarat sa n-o mai fac si asa ca nu le-am mai ignorat , ci le-am amanat. Mi-am stabilit si o „intalnire” zilnica, punctuala si cinstita cu gandurile mele, timp in care, pret de cateva minute, mi-am permis in fiecare zi sa ma gandesc la toate lucrurile negative care imi sustineau teama de a mai avea copii, pe unele dintre ele am izbutit sa le elimin cu analize rationale, pe unele doar sa le mai domolesc acceptand macar emotiile pe care mi le provocau. Si asa am cunoscut puterea miraculoasa a controlului propiilor ganduri si emotii. Nu am dobandit stapanire totala si nici n-o s-o fac vreodata, dar pentru prima data in doi ani de zile reusesc sa ma gandesc pozitiv la experienta conceperii unui copil.
Mi-a fost foarte multa vreeme teama de a zbura cu avionul. Ideea mi se parea ingrozitoare. Eram absolut convins ca nu o voi face niciodata si chiar am cautat de cateva ori curse de linie maritime dinspre Europa spre America de Nord pentru a-mi da seama cum as putea ajunge in SUA sau in Canada fara avion.
Asta pana cand a trebuit sa insotesc pe cineva drag la un medic in strainatate. Cum ar veni, o si mai mare teama m-a ajutat sa-mi inving teama de zbor. Si am facut-o. Am zburat de peste zece ori de atunci si am descoperit nu doar ca teama s-a diminuat mult, dar si ca imi place foarte mult sa zbor cu avionul. Acolo, deasupra norilor, ma cuprinde o stare de liniste speciala.
De cand am inceput sa zbor, insa, am vazut mai multe stiri cu diferite vase de croaziera sau ferryboat-uri care s-au scufundat in urma unor accidente. Asa ca in prezent ideea de a calatori undeva, pe mare sau pe ocean cu o nava mi se pare infioratoare. Sunt sigur ca nu o voi face niciodata… sau cine stie? 🙂
Am avut o perioada de vreo cateva luni in care aveam o frica paralizanta de cutremure. Totul a inceput cand am fost trezita in miez de noapte din cauza faptului ca era cutremur. De atunci am inceput sa ma trezesc noaptea avand impresia ca se misca patul cu mine, nu reuseam sa adorm, verificam tot timpul site-uri care anuntau eventuale cutremure, o intreaga nebunie. Cum mi-a trecut teama? A fost cutremur, din nou, si am fost foarte calma. Plus ca au fost altele pe care nu le-am simtit si pur si simplu a trecut. Acum daca stau sa ma gandesc ce s-ar intampla in cazul in care ar fi cutremur, simt o usoara frica insa consider ca este una sanatoasa.
Buna seara! Am si eu o teama, destul de rar intalnita cred, pentru care am fost deseori destul de criticata pentru ca oamenii se asteapta ca la varsta mea(am 17 ani) sa ma pot descurca extrem de usor in unele circumstante, insa nu este asa. Am o frica teribila de foc. Cand eram mai mica mi s.a intamplat sa ma ard pe picior( o chestie minora, nici nu mi.a lasat vreun semn vizibil) si de atunci nu imi mai gasesc linistea nici macar iarna, la tara, langa soba. Din cauza temerii exasperante ca m.as putea arde din nou, sau chiar mai rau, ca as putea da foc casei, nu pot sa dau drumul la aragaz sa gatesc, iar persoanele care detin vreo bricheta mi se par automat de neincredere si devin suspicioasa atunci cand incearca pana si sa isi aprinda tigara pentru ca imi este teama ca isi vor da seama despre asta si vor incerca sa ma raneasca cumva. Poate peste cativa ani voi reusi sa trec peste acest mic impediment si va voi servi cu nite prajituri bune cu ciocolata, facute de mine in totalitate!
De cand am devenit mama, a inceput si frica…sa nu pateasca fetele ceva, sa nu ni se intample noua, parintilor, ceva, pentru ca cine mai are grija de ele. Sincer, nu stiu cum sa imi depasesc aceste temeri.
Eu de cand ma stiu am mers cu metroul este mijlocul de transport cel mai rapid si mai punctual asa cum spune si sloganul lor „Pe orice timp ajungi la timp „. Intr-o dimineata, acum cativa ani, ma pregateam sa intru la metrou sa merg catre serviciu . Nu am mai apucat deoarece erau multe masini de pompieri , salvari si politia nu ne lasa sa intram.
Am intrebat ce se intampla dar nimeni nu ne spunea nimic ne-au intrumat catre RATB ,mai tarziu am aflat ca era pana de curent , erau oameni blocati in garniturile de metrou …..iar mintea mea a inceput sa dezvolte , oare nu se sufoca oamenii aia , oare nu le este frica de intuneric , daca i s-a facut rau cuiva 🙁 .
De a doua zi am vazut ca nu mai aveam curaj sa meg cu metroul de teama sa nu ramana intre statii sau sa nu fie o pana de curent , au fost zile in care am simtit ca am sufoc, ca intru in stare de panica, de multe ori am coborat si am luat urmatorul metrou .
Mai tarziu am stat eu si m-am gandit oare de ce am frica asta ? de ce nu pot fi ca inainte ? Pentru ca mintea mea se gandea la prea multe lucruri urate atata timp cat calatoream cu metroul , asa ca mi-am luat o carte , casti , tel cu muzica ca sa imi pot ocupa sfertul de ora care il petreceam in metrou . La o luna eu uitasem de ce port carte in gheozdan , atunci am aflat cat de repede poti ajunge la serviciu daca citesti 😀 😀 😀
Cand eram mica imi era extrem de frica de intuneric motiv pentru care nu adormeam singura si daca ma trezeam noaptea fugeam in patul parintilor mei. Intr-o zi, nu imi aduc aminte cu ce ocazie, am primit cadou o carte de colorat si o caseta noua si stateam pe pat colorand si ascultand muzica. Nici nu mi-am dat seama cand s-a facut intuneric, pur si simplu la un momentdat am realizat ca nu mai vedeam conturul desenelor. De atunci nu mi-a mai fost frica de intuneric. Acum imi mai e frica doar de caini si de dentist, dar nu asa rau, ma pot controla, desi prefer sa trec cat mai departe de caini (in special daca e vorba de mai multi) si aman sa merg la dentist pana nu mai am de ales.
Eu am o frica ciudata pe care inca nu am reusit sa o inteleg. Cand merg cu masina, dar nu tot timpul doar in anumite momente simt nevoia sa ma tin de ceva pentru ca mi se pare ca ma voi izbi sau voi simti un gol in stomac. Si nu e cand merg cu viteza pur si simplu am momente cand am acest sentiment.
Eu am o teama irationala de Clovni. De cate ori vad unul in realitate, il ocolesc cat de departe pot sau ma intorc din drum. Am incercat sa infrunt aceasta teama, insa pana acum nu am reusit. Ii evit instinctual.
Inainte aveam destule temeri precum nereusita la examene! Mai tarziu, citind mai multe carti, mi-am dat seama ca temerile si emotiile nu sunt altceva decat distrugatoare si am decis sa nu mai merg cu acest gand dupa mine! De cand fac acest lucru, rezultatele nu au intarziat sa apara!
Mi-e frica de „doctorii”, pilule, medicamente, pastile, capsule, supozitoare, injectii si alte forme de administrare care s-or fi inventat. Sigur ca rationalizez, dar nodul in gat si frisoanele raman. Nu e „a piece of cake”, copil fiind, sa fii tinut imobilizat de 6 adulti pentru adminitrarea unor injectii „usoare, nici nu le simti” (a.k.a. Moldamin, antibiotic intramuscular, o barbarie). Durerea atinge niveluri inimaginabile.. Alta practica traumatizanta a asistentelor „vechi”: pisarea pastilelor si dizolvarea in apa cat incape in lingurita, tinut copil de nas, bagat lingurita pe gat. Pana si pentru ceaiuri reusisera sa-mi cultive aversiunea. Altii copii aveau micul dejun din ceai si paine cu unt. Eu am baut ceaiuri numai cand raceam, nu tre` sa fii vreun geniu sa faci asocierea ceai-boala!?! Azi imi place ceaiul verde si beau aproape in fiecare zi de placere. Am aceasi aversiune mentala si organica fata de antibiotic si recent, am inceput sa ma informez in legatura cu protocoalele medicale, hegemonia industriei farmaceutice si fara sa aprofundez teoriile „conspirationste” sau capitalisto-consumiste, ma atrage medicina alternativa.
Sanatate tuturor!
Inca nu am reusit, dar incerc de cativa ani sa depasesc frica de insecte, in general, si de gandaci, in special. Totul a inceput prin clasa a opta, cand am mers cu colegii sa innoptam in padure, cu corturile. Dupa ce am ascultat la focul de tabara felurite povesti de groaza, care ma faceau sa ma uit peste umar, sa vad daca nu suntem urmariti, cu frica deja patrunsa in oase, am intrat in cort la culcare. Doar ce atipisem, cand simt ceva urcandu-mi pe picior, pe sub pantalonii de trening. Doamne, mai bine as fi zgariat o tabla cu unghia sau as fi tras o oala de metal pe asfalt, n-ar fi fost atat de neplacuta senzatia. Evident ca nu mi-a ajuns cortu sa ma desfasor… Am sarit, am inceput sa tip si incercam sa prind gangania. Am reusit cand trecea prin dreptul genunchiului si am strivit-o. Scuturandu-mi pantalonii a cazut o mica monstruozitate, dar care m-a marcat pe viata. De atunci, cand vedeam cate unul, parca retraiam senzatia aceea de intrus care imi urca pe picior… Cu timpul, s-a mai atenuat, dar nu a disparut complet.