Share Button

1360_ninja_1Moștenim de la generațiile de dinaintea noastră nu doar bunuri materiale și gene, ci și tipare de gândire, de comportament și, în plus, moștenim amintiri – unele mereu readuse în discuție în familie și cu care se laudă membrii ei, altele care sunt ascunse, ținute secrete. Oricum ar fi, le ducem cu noi în lume prin atitudinile noastre în anumite situații, prin patternurile de gândire și prin deciziile pe care le luăm. De cele mai multe ori, nu suntem conștienți de acest fapt și, adesea, ne întrebăm ce ne-a determinat să acționăm într-un anumit fel la un moment dat, explicațiile stând ascunse în istoria familială. Mulți oameni simt că nu reușesc să-și găsească propria cale în viață, simt că unele lucruri nu le sunt clare, au relații confuze, conflictuale și nu află armonie în interacțiunile lor cu ceilalți oameni. De asemenea, alții se simt îndepărtați de familie, încearcă să se distanțeze cât mai mult de rude, însă nu știu că ei perpetuează un fel de a fi în familia lor. Dacă nu ne comportăm ca părinții noștri, asta nu înseamnă că nu o facem ca bunicii sau străbunicii noștri. Clarificarea tiparelor de gândire și comportament moștenite și a evenimentelor ce au marcat profund istoria familială a unei persoane este esențială pentru ca un individ să-și identifice propriul drum în viață.

Anne Ancelin Schutzenberger ne explică în cartea „Exerciții practice de psihogenealogie” care sunt metodele prin care putem afla ce fapte familiale anterioare ne influențează viața și cum să ne eliberăm de ele pentru a ne găsi propria cale. Autoarea a conceput cartea ca un mic ghid pentru cei interesați să descurce ițele istoriei propriei lor familii.

„În anumite circumstanțe, faptele de viață sunt atât de dificile, încât părinții decid să nu vorbească despre ele. La prima generație, este ceva nespus; la cea de-a doua generație, acest fapt devine ceva negândit genealogic, adică la asemenea lucruri nici nu te poți măcar gândi. Totul se petrece ca și cum ar exista o fantomă într-o criptă sau un sicriu, sau un mormânt, pe care descendenții îl păstrează în inimă și din care iese fantoma care se exprimă ca printr-un efect de ventriloc. Ceea ce nu știm și ne macină este, în general, un secret de familie nespus care se transmite din generație în generație.”

Nu trebuie să ignorăm cum au trăit strămoșii noștri, care era specificul vieții lor, ce evenimente i-au marcat, ce experiențe deosebite (fie pozitive, fie negative) au trăit. Cu cât cunoaștem mai multe despre cât mai mulți membrii ai familiei noastre cu atât suntem capabili să ne luăm în mâini propriul destin.

Psihogenealogia este un instrument. Grație tehnicilor ei, ne punem nouă și celor din jur întrebările adecvate pentru a găsi ceea ce căutăm.

Primele capitole ale cărții „Exerciții practice de psihogenealogie” se axează pe principiile de bază ale psihogenealogiei. Două capitole sunt dedicate celor două metode esențiale ale acestei abordări – atomul social și genosociograma. Un capitol se referă la selecția informațiilor pentru aplicarea celor două metode și un altul la tema „adreselor bune” și a reperelor pentru a le găsi.

Primul principiu al psihogenealogiei este să renunțați la tensiunea produsă de un doliu neținut sau de o sarcină neîncheiată. Efectul Zeigarnik explică modul în care mintea umană uită ceva încheiat și reține ceva neterminat. Pentru a termina ceva în numele generațiilor anterioare trebuie mai întâi să cunoaștem evenimentele respective și să găsim o metodă de a închide trecutul. „Francoise Dolto, de exemplu, te punea să scrii pe niște foi de hârtie ce nu mergea, apoi hârtia era îngropată în cimitir sau arsă pentru a termina cu trecutul”.

Al doilea principiu al psihogeneralogiei este deschiderea unui „registru de socoteli” al familiei care să conțină loialitățile invizibile și inconștiente, datoriile și meritele, regulile după care vă orientați. Cu ajutorul acestui „registru de socoteli” identificați modelele familiale și cine a elaborat „regulile” pe care le cuprinde. „Este, deci, esențial să se știe aici care bunică, unchi sau străbunic a creat aceste reguli, în ce context și pe ce cale au fost transmise de-a lungul timpului.”

„Majoritatea oamenilor acționează după cum au fost învățați, alții fac exact pe dos. În primul caz, chiar dacă acest fapt nu ne place, nimic nu se schimbă, modelul familial este reprodus identic, nu ne emancipăm. Dar ce se întâmplă dacă eu fac contrariul a ceea ce au făcut părinții mei, care au făcut ei înșiși contrariul a ceea ce făcuseră propriii părinți? Ei bine, mă pomenesc că fac același lucru pe care îl făceau bunicii mei. Și nici în acest caz nimic nu se schimbă. Crezând că mă eliberez de părinții mei opunîndu-mă lor, am creat cu ei, pur și simplu, o legătură de opoziție. Interesul nostru, al fiecăruia, este acela de a găsi un răspuns care să ne fie specific, personal, și nu unul identic sau opus. Identicul sau opusul nu înseamnă libertate. Libertatea, care își permite tăierea cordonului ombilical și în consecință să fii adult, este cea a propriei alegeri.”

Al treilea principiu al psihogenealogiei este descoperirea repetițiilor inconștiente, fericite sau nefericite, din istoria familială. „Întocmiți lista datelor unor accidente sau incidente grave în familia voastră. Și puneți-vă întrebarea: evenimentul se repetă pe mai multe generații?” Anne Ancelin Schutzenberger ne dezvăluie care sunt metodele pentru a pune capăt tensiunilor lăuntrice datorate acestor evenimente care se tot repetă „asemenea unor cartofi fierbinți” care se moștenesc în familie și ard toate mâinile prin care trec.

cartofi
Câți „cartofi fierbinți” ați moștenit?

Al patrulea principiu al psihogeneralogiei este proiectarea în trecut cu scopul de a înțelege din punct de vedere psihologic specificul vieții strămoșilor noștri, deci ceea ce s-a întâmplat într-un anumit context istoric. „Ceea ce ignorăm despre familia noastră este la fel de important ca și ceea ce știm despre ea.”

Al cincilea principiu al psihogenealogiei este necesitatea de a scăpa de „cartoful fierbinte” pentru a ne debarasa de un trecut împovărător și pentru a putea să ne clădim independenți propria viață. Anne Ancelin Schutzenberger oferă cititorilor câteva soluții pentru a aborda problemele trecutului.

„Cred că orice familie ascunde cel puțin un schelet în dulap. Oamenii îl ignoră și trec cartoful fierbinte din generație în generație până când doliul va fi făcut. Fiecare trebuie să accepte acest secret și să nu judece prea repede trecutul strămoșilor săi, adesea dramatic.”

Metoda „atomului social”, creată de J.L. Moreno, presupune construirea unei imagini clare a mediului nostru afectiv, a lumii personale și a interacțiunilor noastre, pozitive sau negative, cu cei din jur. Anne Ancelin Schutzenberger prezintă două moduri în care puteți realiza acest „atom social” pentru voi și la ce vă ajută alcătuirea lui.

Metoda genosociogramei se referă la arborele genealogic făcut din memorie în care se înscriu evenimentele esențiale ale vieții unei familii. Autoarea descrie modul în care putem alcătui singuri propria genosociogramă. Scopurile acestei tehnici sunt în principal:

  • să lămurească istoria familiei și relațiile dintre rude;
  • să înțelegem că istoria nu a început cu părinții noștri, ci cu mult înaintea lor;
  • să dezvăluie ce s-a transmis transgenerațional – loialități, secrete, repetări etc.;
  • să terminăm doliurile nefăcute.

„Obișnuiesc să spun că ființele umane sunt ca vacile: rumegă și o fac toată viața lor, pe mai multe generații. Ele își ruminează secretele de familie, doliurile nefăcute și bucuriile trecute, sentimentele de nedreptate, ranchiunele etc. Și, câtă vreme continuă să rumineze, până la a înceta să mai fie un secret, istoria familiei se repetă.”

Cei care cunosc limba franceză pot umări în videoul de mai jos un reportaj interesant, în care apare și Anne Ancelin Schutzenberger, despre psihogenealogie și tehnicile ei:

Share Button