Share Button

Bernhard Schlink este un scriitor german, absolvent al unei facultăți de drept. A lucrat ca judecător și profesor de drept. A debutat în literatură cu trei cărți polițiste, bine primite de public și de critici. Este cunoscut, însă, mai ales pentru romanul „Cititorul”, publicat în 1995, pentru care a primit multe premii literare.

În romanul „Cititorul”, Michael Berg este un adolescent de 15 ani care cunoaște dragostea în persoana Hannei Schmitz, o taxatoare pe tramvai, cu peste 20 de ani mai în vârstă decât el. Hanna este emigrantă și s-a născut la Sibiu.

P1340165
„Cititorul” (1995), de Bernhard Schlink (Germania) /// Punctaj personal **** /// Editura Polirom (2002) /// Traducere Ana Mureșanu

Prima parte a cărții urmărește relația dintre adolescent și Hanna. Michael trăiește intens intimitatea fizică și descoperirea sexualității, traversează o perioadă fericită, de maturizare emoțională și de explorare a relațiilor umane. Seducția dintre cei doi – „îndemn de uitare a lumii înlăuntrul trupului” – este un refugiu pentru ea și o aventură fericită pentru el. Dar o aventură secretă, fapt pentru care Michael se va învinovăți, va simți că ascunzând relația a trădat-o pe Hanna și că acesta a fost motivul pierderii ei.

„Pentru că adevărul celor spuse este ceea ce faci, poți foarte bine să lași la o parte cuvintele.”

A doua parte a cărții ni-l înfățișează pe Michael student la drept și participant la un proces în care erau judecate mai multe femei ce fuseseră gardience la un lagăr de femei nazist și erau considerate responsabile pentru moartea mai multor prizoniere. Una dintre gardiencele judecate era Hanna Schmitz. Desfășurarea procesului, mărturiile acuzatelor, condamnările la închisoare și, în paralel, viața de familie dezastruoasă a lui Michael alcătuiesc tabloul unei vinovății trăite la nivel personal și colectiv. Cum să condamni o persoană iubită, care nu ți-a făcut deloc rău, dar care a participat la evenimente îngrozitoare în trecut, evenimente care au afectat atât de profund atât societatea în care trăiești, cât și lumea întreagă? Cum stabilești granița între ceea ce simți pentru acea persoană și ceea ce simți și gândești despre ce a făcut în trecut? Poți să iubești pe cineva și, în același timp, să nu accepți alegerile și acțiunile sale?

„… acțiunea nu reprezintă, pur și simplu, ceea ce a fost gândit și hotărât dinainte.”

Procesul femeilor îl aduce pe Michael față în față cu tatăl său, profesor de filosofie, ocazie cu care privim dintr-o altă perspectivă relația dintre generații. Părinții știu întotdeauna ce e mai bine pentru copiii lor? Adulții știu mereu ce e mai bine pentru ei înșiși? Cine (sau ce) ne salvează de noi înșine când ne facem rău fără să ne dăm seama?

„… pentru adulți, nu văd nici o justificare ca ceea ce un altul consideră a fi spre binele lor să fie pus înaintea și în locul a ceea ce ei înșiși cred a fi binele lor.”

„Când știi ce e bine pentru celălalt și că el închide ochii, trebuie să încerci să-i deschizi tu. Însă trebuie să-i lași lui ultimul cuvânt, să vorbești cu el, nu în spatele lui, cu altcineva.”

Câți dintre noi au curajul acestei confruntări cu celălalt? Mulți dintre noi aleg fuga… fuga de sine, de ceea ce simțim și gândim, fuga de ceilalți, fuga de o situație, fuga de conflict, fuga de responsabilități etc. Unde ajungem dacă fugim?

„… fuga înseamnă nu numai să pleci, ci și să ajungi undeva.”

Metoda lui Michael pentru a înfrunta ce s-a întâmplat este să devină cercetător al istoriei acelei perioade și să încerce să înțeleagă pentru el însuși și pentru ceilalți cum trecutul părinților și strămoșilor noștri trăiește în noi și cum să ne găsim drumul personal în viață dincolo de această moștenire.

„Să te ocupi de trecut nu înseamnă fugă, ci, dimpotrivă, concentrare hotărâtă asupra prezentului și a viitorului, care este oarbă la moștenirea pe care ne-a lăsat-o trecutul, moștenire ce și-a lăsat amprenta asupra noastră, și cu care, de vrem sau nu, va trebui să trăim.”

La umbra Holocaustului există destine individuale înghițite de monstruozitatea acțiunilor impuse de regimul nazist. Și fiecare individ are o poveste. „Cititorul” este doar o posibilă variantă a uneia dintre ele.

„Straturile vieții noastre se întrepătrund, zac atât de strâns lipite laolaltă, încât în cele ce ni se întâmplă mai târziu întâlnim mereu întâmplările de demult, nu ca pe ceva clasat, cu care am încheiat socotelile, ci actuale și palpitând de viață.”

Terapie prin lectură și scris în „Cititorul”      

Romanul începe cu imaginea bolnavului adolescent care își petrece zilele citind:

„Ce pline de vrajă sunt perioadele de boală în copilărie și în adolescență! Lumea din afară, din libertate, din curte, din grădină sau de pe stradă pătrunde în camera bolnavului doar ca un zgomot surd. Înăuntru, crește lumea poveștilor și a făpturilor despre care citește bolnavul. Febra, care slăbește simțul realității, ascuțind în schimb fantezia, face din camera de suferință un spațiu nou, în egală măsură familiar și străin; în cutele perdelei și în desenul tapetului, monștrii își arată mutrele grotești, iar scaunele, mesele, rafturile și dulapul devin o grămadă de munți, de clădiri sau corăbii, când foarte aproape, încât le-ai putea atinge cu mâna, când la o enormă depărtare.”

Apoi, continuă cu relația dintre adolescent și matura Hanna, o relație ce ajunge să fie intermediată de cărți, căci iubita îi cere iubitului să-i citească. Din lista de lectură fac parte: „Odiseea”, de Homer, discursurie lui Cicero, „Emilia Galotti”, de Gotthold Ephraim Lessing, „Intrigă și iubire”, de Friederich Schiller, „Jurnalul unui pierde-vară”, de Joseph von Eichendorff, „Război și pace”, de Lev Tolstoi.

În timpul procesului, Michael își dă seama că Hanna este analfabetă și că rușinea ei cauzată de acest fapt este cea care i-a influențat toate deciziile în viață. Înțelege astfel multe dintre incongruențele și conflintele relației dintre ei.

După condamnarea Hannei la închisoare, adultul Michael îi înregistrează pe casete fostei iubite lecturile sale și i le trimite să le asculte. Îi înregistrează prima dată „Odiseea”, de Homer, apoi povestiri de Cehov și Schnitzler, scrieri ale lui Keller, Fontane, Heine, Morike, Kafka, Frisch, Johnson, Bachmann, Lenz, Goethe, Stefan Zweig etc.

Michael alege această formă de comunicare, care este, în parte, o evitare a comunicării. El nu îi scrie și nu se duce să o viziteze. Această relație este ca o oglindă pentru relația dintre generația ce a trăit perioada Holocaustului și cea care a urmat – există un schimb de mesaje, dar comunicarea este trunchiată, nu este completă, nu există o confruntare deschisă între părți.

A citi nu te face mai bun sau mai moral, dar lectura îți oferă ocazia să îți lărgești orizontul, să te confrunți cu alte perspective asupra realității și să gândești soluții pentru propriile dileme. Cititul nu o face neapărat mai bună pe Hanna, dar o schimbă, o conectează la o realitate morală, la înțelegerea lumii prin cunoașterea problemelor ei. Căci ceea ce citești devine o experiență integrată ființei tale, care te ajută să treci peste diverse situații sau să faci față dificultăților din viața ta.

Lecturile înregistrate o determină pe Hanna să învețe să scrie. Fără să ceară ajutor, Hanna începe să dorească să-și învingă limitele, să îndrăznească mai mult, să se confrunte cu „monstrul” ei și să ofere un feedback concret în această cvasi-comunicare cu Michael – îi va scrie scrisori, la început mai scurte și apoi mai elaborate, pe măsură ce descifrează singură tainele scrisului.

Teme

Dragostea dintre un adult și un adolescent, Holocaustul, ororile nazismului, urmele lăsate de nazism în societatea germană, vinovăția și responsabilitățile moștenite de la o generație la alta, sinuciderea, analfabetismul

Ecranizare:

The reader”, 2008, regia: Stephen Daldry (film nominalizat la 5 Oscaruri în 2009; pentru rolul principal feminin Kate Winslet a primit un Oscar)

Interviu cu Bernhard Schlink

Bernhard Schlink a acordat un interviu interesant în „The Guardian” – „Bernhard Schlink: being German is a huge burden” – în care vorbește despre temele abordate în romanul „Cititorul”.

Video

În primul video de mai jos, Bernhard Schlink discută într-un interviu despre temele și dilemele din cartea „Cititorul”, iar în al doilea video, Bernhard Schlink vorbește despre problematica vinovăției moștenite de la o generație la alta.

 

Share Button