Share Button

„Când îți povestește cineva că tocmai și-a cumpărat casă, poate să-ți spună la fel de bine că nu mai are personalitate. Imediat, devin valabile următoarele supoziții: că sunt legați cu cătușe de un serviciu pe care îl detestă, că n-au un chior, că-și petrec serile uitându-se la video, că s-au îngrășat vreo șapte kile, că nu mai acordă atenție ideilor noi. E deprimant până-n măduvă. Dar partea cea mai proastă e că oamenilor ăstora nici măcar nu le plac locuințele în care stau. Puținele momente de bucurie și le procură din visurile c-o să se mute într-o casă mai mare și mai confortabilă.” („Generația X”, Douglas Coupland)

Evident, toți avem această nroomevoie – de adăpost. Dar cât de important este adăpostul? Cât de mult să investim în el? Ei bine, aș zice că adăpostul trebuie să fie adaptat stilului de viață al fiecăruia și trebuie amenajat în funcție de temperamentul omului care îl locuiește. Atât estetic, cât și practic, nu ne putem aștepta ca locuința unui pictor să semene cu a unui contabil, sau a unui regizor cu a unui marinar. Cred că ajungem într-adevăr să ne depersonalizăm în casele noastre dacă nu le construim, decorăm și locuim în funcție de caracterul și dorințele care ne definesc.

Casa joacă și rol de oglindă; în ea, la orice obiect ne-am uita ar trebui să vorbească despre noi, despre ce ne place sau despre ce iubim. Dacă obiectele din casă nu spun nimic despre locatar, sunt inutile. Așadar, oriunde ați sta, faceți din adăpost oglinda personalității voastre. Oricine ar intra în el să poată spune: „Asta clar e casa ta!”

 

Share Button