Share Button

Am pătruns tip-til în lumea unui kibbutz. Nu mai citisem până acum despre viața într-un kibbutz, iar Amos Oz scrie din proprie experiență (a fost treizeci de ani membru al unui kibbutz).

oz
„Între prieteni” (2012), de Amos Oz /// Punctaj personal**** /// Editura Humanitas (2014) /// Traducere: Marlena Braeșter

Primul kibbutz (de fapt prima formă a lui, „kvutza” – o comunitate mai restrânsă și exclusiv agrară) a fost înființat în 1909 de niște evrei din Europa de Est în nordul Israelului, pe malul râului Iordan (pe atunci o zonă a Palestinei aflată sub stăpânire otomană). Acesta s-a numit Degania (în ebraică „dagan” înseamnă „grâu”), iar ulterior Degania Alef. După înființarea statului Israel, în 1948, numărul kibbutzurilor („qibbūș” – „adunare”) a ajuns la câteva sute. Un kibbutz este (da! există și în prezent!) o gospodărie colectivă, cu activități în special în domeniul agriculturii și creșterii animalelor, care este gândită în baza unor principii precum egalitatea între bărbați și femei, împărțirea averii între membri, munca pentru comunitate, creșterea copiilor în comun etc. În fiecare kibbutz există un Consiliu care stabilește regulile, le schimbă dacă e cazul, analizează problemele apărute și decide soluționarea lor etc. Consiliul este și locul unde orice membru al kibbutzului poate veni să-și exprime părerile sau nemulțumirile.

Motivele pentru care kibbutzurile au apărut și s-au menținut au fost, în principal, legate de siguranța și bunăstarea membrilor săi. Este o comunitate relativ închisă (primește, în anumite condiții, oameni din afară și îi lasă pe cei ce doresc să plece), care se autoguvernează, unde toată lumea știe pe toată lumea. În ciuda acestui fapt, e o comunitate în care fiecare se poate simți singur, pentru că a cedat o parte din libertatea sa, o parte din drepturile sale ca individ unic, o parte din ceea ce are și obține prin munca sa grupului de oameni cu care a ales să conviețuiască. Astfel, faptul că toată lumea cunoaște pe toată lumea nu înseamnă că fiecare știe cu adevărat ceva despre ceilalți.

„… comunitatea kibbutzului nu are nici o soluție împotriva singurătății. Mai mult decât atât: ideea de kibbutz neagă singurătatea.”

Acceptarea acestui trai poate aduce cu sine numeroase frustrări individuale și dorințe de evadare din mediul unde te simți „încarcerat”. Asta mai ales pentru generațiile care se nasc în kibbutz este o problemă și mai mare – ei nu au ales acest tip de viață. Dar au curajul (și abilitățile necesare) să ia viața în piept și să plece din comunitatea care le-a oferit adăpost, mâncare, siguranță?

„Aici totul ne aparține tuturor și noi toți ne aparținem unul celuilalt, iar copiii trebuie să fie copiii noștri, ai tuturor.”

În cele 8 povestiri ale romanului „Între prieteni”, Amos Oz alege câteva personaje-cheie (bârfitorul, soția părăsită, amanta, celibatarul, orfanul, veteranul de război, copilul sensibil, tânărul nehotărât etc.) pentru a relata problema identității individului în această comunitate. Oarecum paradoxal, kibbbutzul a fost organizat pentru a nu mai exista indivizi izolați, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor oamenilor și pentru a asigura siguranța membrilor lui. Însă, lumea intimă a indivizilor este mult mai complexă și mai imprevizibilă decât ne-am putea imagina. Oz surprinde doar câteva frânturi din acest univers psihologic prin intermediul câtorva personaje.

Cu fiecare povestire, Oz ne pune întrebări și ne aduce în atenție o temă a vieții pe care o consideră importantă. „Dacă ai fi fost în acea situație, ce ai fi făcut?” parcă întreabă autorul.

„… ce e important pentru el însuși nu e cu adevărat important și… la ce e cu adevărat important nu are destul timp să se gândească. Viața trece fără să te gândești aproape niciodată la lucrurile simple și mari, singurătate, dor, pasiune și moarte.”

Iată câteva întrebări care mi-au rămas în minte:

  • Dacă soțul te-ar părăsi pentru o altă femeie, cum ai rezista să-i vezi zilnic pe amândoi până la sfârșitul vieții?
  • Cum te-ai simți dacă nu ți-ai putea crește și educa copiii așa cum îți dorești, ci așa cum decide comunitatea în care trăiești?
  • Ce ai face dacă ți s-ar oferi bani să studiezi în străinătate, dar Consiliul kibbutzului nu-ți permite să pleci pentru că le ești „dator” cu câțiva ani de muncă?
  • Dacă ai fi orfan, iar un kibbutz ți-ar oferi casă, masă, educație și siguranță, ai accepta?
  • Cum ți-ai imagina viața dacă ora la care te scoli, ora la care te culci, meniul meselor tale și orele la care mănânci, dar și modul în care îți organizezi ziua de muncă și uneori chiar timpul liber, le-ar decide alții pentru tine?

Întâlnirea omului ca individualitate unică cu comunitatea din care face parte este un dans continuu între ceea ce respectivul este dispus să ofere (gânduri, timp, efort etc.) celorlalți membri și ceea ce comunitatea îi poate asigura (satisfacerea unor nevoi). Oamenii nu sunt însă făcuți după tipare și, astfel, se pot simți singuri în mijlocul unui grup, le poate fi imposibil să se autodezvăluie autentic în familie și în comunitate pentru că s-ar simți vulnerabili sau slabi, pot renunța ușor la convingerile lor dacă se simt în primejdie, pot fi ușor influențați dacă nu au fost învățați să gândească pentru ei înșiși și dacă nu au avut șansa unei educații adecvate etc. Așa și personajele lui Oz, în funcție de determinările personale se adaptează (sau nu) comunității kibbutzului așa cum pot mai bine.

Unul dintre personaje visează la o lume ideală în care toți vom vorbi aceeași limbă (esperanto) și ne vom înțelege între noi, dar Oz ne sugerează că fatalitatea destinului uman se află sub semnificația legendei Turnului Babel.

Share Button