Ştiu că o să încep cam ciudat articolul acesta, dar asta e… Prin liceu, dacă nu mă înşală memoria, uneori o face, deci nu sunt 100% sigură, am dat de o carte care îţi cerea să răspunzi la anumite întrebări şi apoi, după ce îţi făceai un punctaj, aflai cine ai fost în ultima viaţă de pe Pământ, înainte de cea actuală. Nu-mi aduc aminte nimic în afară de rezultat: am fost o negresă, care a murit de tânără, fiind participantă la o revoluţie a poporului pe undeva prin Africa. Iar acum port cu mine, în viaţa asta, urmele fizice unei amintiri a sufletului ei… într-adevăr, disfuncţia congenitală de care sufăr e foarte rară în Europa, e rară şi în Africa, dar, totuşi, se pare că e mai des întâlnită pe acolo. Desigur, o coincidenţă bizară. Foarte firească o fi pentru cei care cred în reîncarnare.
Trebuie să recunosc că Geografia şi Istoria nu sunt punctele mele forte. Şcoala nu m-a ajutat deloc în privinţa asta. La materiile astea aveam mereu ceva de învăţat pe dinafară, mecanic, aşa că eu, care nu puteam învăţa pe de rost nici două versuri, am fost total defavorizată – deci, nu am reţinut absolut nimic. Pur şi simplu, nu pot memora mecanic. În cazul versurilor era chiar ilar, căci mereu găseam rime cu care să umplu golurile. Revenind, nu ştiu foarte multe despre Africa. O idee generală ar fi că s-au unit şi s-au despărţit teritorii, că au fost diverse stăpâniri în diverse zone, că acolo e mare foamete şi sărăcie în multe locuri, că e o harababură politică, socială şi economică. Şi se trage cortina.
Citind Jumătate de soare galben, de Chimamanda Ngozi Adichie, am aflat câte ceva despre istoria Nigeriei, care e efectiv Nigeria de-abia din 1914 şi atunci totuşi încă împărţită în Nord şi Sud. Cu teritorii exploatate de belgieni şi britanici în principal, Nigeria e un cumul de zone cu populaţii destul de diferite, şi chiar cu o climă extrem de diferită. La sud, creştini şi climă umedă, la nord, musulmani şi climă uscată. Iar diferenţele nu se opresc aici. Interese economice şi politice au dus la reunirea unor teritorii care nu plănuiau să devină un stat. De-abia în 1960 Nigeria şi-a declarat independenţa faţă de Imperiul Britanic.
Chimamanda Ngozi Adichie plasează acţiunea romanului în perioada 1960–1970, când între anii 1967 şi 1970 a avut loc un război civil. Populaţia ibo a încercat să obţină independenţa de Nigeria sub teritorii adunate sub denumirea de Republica Biafra. Ceea ce face romanul o reuşită este minunata tehnică prin care fiecare personaj e construit în aşa fel încât este el însuşi, un microcosmos deosebit, cu gânduri, emoţii, comportamente dictate de unicitatea sa ca individ, dar în acelaşi timp, el este reprezentantul unei categorii sociale, al unei problematici morale, al unei situaţii economice şi politice, al unei stări de fapt a unei naţiuni, deci al unui macrocosmos. Iar întrepătrunderea dintre personaje, relaţionarea lor, reflectă atât legăturile lor personale, cât şi conexiunile dintre lumile pe care le reprezintă.
În timp ce citeam, am văzut câteva fragmente dintr-un documentar despre Jane Goodall, cea care a cercetat ani întregi cimpanzeii în mediul lor natural de viaţă. În partea de documentar pe care am prins-o a existat şi un moment în care un cimpanzeu femelă a murit şi după aceea grupul s-a scindat, o parte dintre cimpanzei plecând spre sudul teritoriului şi ceilalţi rămânând la nord. Ei bine, nu după mult timp s-a întâmplat ceva ce i-a şocat şi pe cei care studiau maimuţele de zeci de ani. Nu mai văzuseră latura asta a lor niciodată. Cimpanzeii din nord i-au atacat pe cei din sud şi i-au exterminat pe toţi cu o cruzime de neimaginat.
Iar eu citeam în carte despre cum în Nigeria, Nordul şi Sudul se războiesc şi oamenii se ucid unii pe alţii doar pentru că fac parte dintr-un anume trib sau pentru că se închină unui anumit idol. Decideţi voi ce să credeţi despre asta.
Mi-a plăcut cum autoarea reuşeşte să analizeze şi relaţiile de cuplu, în familie şi în afara ei, luând în considerare mai multe perspective. Prima e cea a obiceiurilor, a ritualurilor, a tradiţiilor triburilor din Nigeria. Apoi e cea a străinilor veniţi acolo. Şi mai este cea individuală, o combinaţie între educaţie, cultură, genetică, temperament şi personalitate. Cartea spune povestea unor cupluri care, într-un fel sau altul, se confruntă la nivel de relaţie în doi cu toate problemele lumii din jur – gelozie, adulter, despărţiri, bani, neînţelegeri politice, iubire pasională etc. Această jonglare între lumea minusculă a unei case şi problemele majore ale unei naţiuni, oglinzile pe care le pune autoarea între lumile mari şi mici, ne arată de fapt cât de mici sunt cei mari şi cât de mari pot fi cei mici. Iar „unitatea de măsură“ e universală.