Atât de multe cărți, atât de multe idei și atât de mulți autori, fiecare constituind o lume fascinantă, mereu de explorat de către cititori curioși. Strâng aici alte câteva recomandări dintre lecturile din noiembrie 2020.
# Moștenitoarea tărâmului pierdut, de Kiran Desai
„…și trecutul se schimbă. Prezentul modifică trecutul. Când te uiți în urmă, nu găsești ce-ai lăsat acolo.“ (Kiran Desai, „Moștenitoarea tărâmului pierdut”) O carte care-ți arată cum minciunile sunt construcții solide și că dărâmarea lor nu fac decât să distrugă tot ce-ai construit. Când toată viața e o minciună, adevărul devine inutil. Mai rău, poate deveni arma cu care să te sinucizi sau să fii omorât. În plus, autoarea ne îndeamnă să medităm asupra iluziei puterii. E suficient să îți închipui că ești puternic, căci așa îți construiești reputația de care ai nevoie pentru a deveni cu adevărat puternic. Nu este cumva viața o întreagă înșelătorie? O loterie la care ești invitat să trișezi?
# Călătorie în jurul camerei mele/Leprosul din cetatea Aosta, de Xavier de Maistre
O carte interesantă pentru perioada pe care o trăim. După un duel, autorul e condamnat să stea câteva săptămâni într-o cameră, izolat de toți și de toate. Ruptura de lume, singurătatea, căutarea de a-și ocupa timpul, filozofarea asupra condiției umane, experiența intimă a lecturii cărților, natura artei și a rolului ei în viața omului… Descoperi cât de bogată poate fi viața între patru pereți și că omul este doar rezultatul propriei imaginații.
„Ca și cum nu aș avea eu suficiente necazuri, mai împărtășesc de bunăvoie și necazurile miilor de personaje imaginare, pe care le resimt la fel de puternice ca și pe ale mele.“ (Xavier de Maistre, „Călătorie în jurul camerei mele/Leprosul din cetatea Aosta“)
# Eu și Kaminski, de Daniel Kehlmann
„Nimeni nu știe cum arată, noi toți avem imagini complet greșite despre noi înșine.“ („Eu și Kaminski“, Daniel Kehlmann) Pur și simplu, nu poți face o fotografie realității. Ea dispare chiar în momentul în care încerci să o surprinzi și devine doar viziunea ta despre realitate. Deși suntem prinși în mreje de nevoia constantă de a controla totul, de a pune ordine în haos, nu putem decât să ne admirăm în oglindă reflectarea. Acum, depinde ce fel de oglindă alegem. Aceeași ființă reflectată în oglinzi diferite va deveni altcineva. Unii se uită în aceeași oglindă mereu și își pun uneori alte lentile, crezând că reușesc să surprindă și alte aspecte ale sinelui sau ale celorlalți. De fapt, nu fac decât să distorsioneze încă o dată o viziune deja pervertită de sinele fiecăruia. Întâlnirea unor lumi complexe care încearcă să se intercunoască dă naștere acestei minunate, dar și înspăimântătoare, lumi create de mintea umană.
# Povestiri de ținut în palmă, de Yasunari Kawabata
„Povestiri de ținut în palmă“ – o îmbinare uluitoare între realitate și fantezie, între gândurile fragmentare ale povestitorului și observațiile sale fine privind firea umană pusă în cele mai intime cadre. Minimalist, mereu subtil, dar în același timp atât de franc, Kawabata ne așază în palme bucățele de suflet, de inimă și de peisaje, ne lasă să zburăm pe aripile închipuirilor sale care-l conduc adesea înapoi spre lumea din jur și, uneori, îl lasă fără grai sau perplex. În fața frumuseții existenței oricărei gâze, oricărei frunze, oricărei păsări… nu există decât minunarea… iar ea e pictată magistral de Kawabata în niște mini-picturi făcute din cuvinte. Până când rămâi fără ele… „O femeie îmbrăcată cu Soarele, călcând cu picioarele pe Lună, purta pe cap o coroană formată din douăsprezece stele. Adăpostea în ea un copil și striga plângând de durerile și suferințele facerii.“