Dincolo de discuția despre tehnologie și despre știință sau despre condiția omului de știință în societate, Omul invizibil este o carte despre singurătate – „e uimitor cât de puține lucruri poate realiza un om singur. Doar să fure puțin, să lovească puțin, și atâta tot“.
Și cât de invizibil poți fi nefiind fizic invizibil? Cât de invizibil ești pentru tine? Ce vezi în oglindă – ești tu, cel autentic? Ce percep ceilalți ești tu, cel adevărat? De sub câte măști te privesc cei din jur și câte măști ar trebui să-ți dai jos ca să se zărească chipul tău? Poți să fugi, poți să te apropii de cineva, poți chiar să ucizi o ființă… dar ce lași în urma ta? Nu lucruri materiale, ci ce lași în sufletul și în inima celor care te-au cunoscut? Ai fost invizibil sub o grămadă de măști? Sau ai fost tu și ai găsit calea de a le da jos și celorlalți măștile?
Am trecut în revistă lucrurile pe care o ființă umană le socotește demne de invidiat. Fără îndoială că fiind invizibil ai posibilitatea să le capeți, dar, o dată obținute, ți-e imposibil să te bucuri de ele, exact din aceeași pricină. Ambiția… Ce rost are orgoliul unei situații înalte, când nu te poți arăta semenilor tăi? Ce rost are dragostea unei femei, când numele ei nu poate fi decât Dalila?
O temă importantă a romanului lui Herbert George Wells este condiția individului înzestrat intelectual în societatea în care trăiește. Orice descoperire științifică pune și probleme etice și probleme legate de aplicabilitatea ei – care pot fi implicațiile ei (pozitive și negative) asupra oamenilor și societății? Cum face un savant să nu se lase pradă egoismului, cruzimii sau degradării moralității? Cum reacționează cei care nu înțeleg o tehnologie și care îi pot deturna menirea?
Ce fac savanții este doar să descopere adevărata față a lucrurilor, legile naturale primare ale funcționării lor, și să le-o dezvăluie și altora. Sau moduri de a le combina pentru a transforma realitatea în altă realitate. Dar cum ne-am obișnuit să acoperim cu multe măști orice realitate, cu credințe sau prejudecăți, cu superstiții și supoziții, savantul devine brusc vrăjitorul care, deși tocmai a descoperit natura lucrurilor, trebuie să-și folosească „bagheta magică“. Dar ce te faci când el e adeptul magiei negre, al forțelor întunericului și al distrugerii?
Închei cu avertismentul lui Jules Verne, care s-a dovedit profetic: „Tot ceea ce poate să-și imagineze un om, alții vor fi în stare să înfăptuiască.“
