Atât de multe cărți, atât de multe idei și atât de mulți autori, fiecare constituind o lume fascinantă, mereu de explorat de către cititori curioși. Strâng aici câteva recomandări de lectură pentru luna decembrie 2020.
# Gabriela, de Jorge Amado
Ce scria Jorge Amado în „Grabriela“, în 1958, e valabil și azi! Ce trist! Oamenii nu se schimbă la fel de repede ca lucrurile din jurul lor și nu se adaptează atât de ușor la noile descoperiri tehnologice. Asta și pentru că psihicul nostru, care a moștenit obiceiuri vechi, prejudecăți, idei și atitudini, evoluează anevoios. Lentoarea cu care omul acceptă și îmbrățișează schimbarea este speculată de cei care cunosc bine firea umană. Afaceriști, politicieni, speculanți ai progresului, și-au pus măștile potrivite, pentru ca sub ele să profite și să „coacă“ corupția. Așadar, cei care dețin puterea profită de inerția societății și se afundă în neschimbare. Însă un progres bazat pe corupție este unul fals, care se destramă rapid. Doar o societate cu oameni activi, implicați și interesați de soarta comunității poate avea șanse să nu aibă politicieni care putrezesc pe fotoliul puterii. Dar cum ajungi să ai astfel de oameni în societate dacă ei nu au acces la educație, trăiesc în sărăcie și sunt bolnavi? „Faptul că nu înțelegem sau nu ne explicăm un lucru nu înseamnă că nu există. Nu știu nimic despre stele, dar le văd pe cer, sunt frumusețea nopții.“
# Memoriile unui motan călător, de Hiro Arikawa
O carte foarte frumoasă despre prietenia sinceră, dezinteresată, autentică. Prietenia văzută ca o legătură profundă între niște ființe vii, de durată și solidă, care nu depinde de timp și de spațiu, care poate dărâma orice zid real sau imaginar pus între cei care formează ițele ei. Așadar, Hiro Arikawa scoate prietenia din clișeele cu care ne-am obișnuit. Căci, într-adevăr, tindem să o încadrăm prea des între niște granițe prea strâmte. Prietenia nu este apanajul omului și orice ființă vie poate fi capabilă să formeze o legătură de prietenie. Vom fi martorii unei călătorii printre frumusețile lumii pe care atât de des le ignorăm închizându-ne între pereții adăposturilor pe care ni le construim, atât sufletești, cât și fizice.
# Omul ilustrat, de Ray Bradbury
Ce pot avea în comun oameni care nu se cunosc, care nu au trăit în aceleași epoci, care nu vor ști niciodată unii de existența altora, care poate nici n-au existat decât în imaginația unui singur om? Ei bine, pot avea în comun fantezia unui tatuator-vrăjitor care desenează pe pielea unui om toate poveștile dintotdeauna care-i bântuie sufletul. Iar aceste povești incrustate în pielea unui om călătoresc împreună cu el și se transformă mereu în alte versiuni în funcție de ființele care le admiră. Imaginile sunt mereu, iar și iar, diferite, căci cel care le descrifrează este întotdeauna altul. Ele arată atât viitorul, cât și trecutul. Arată atât temeri, cât și speranțe. Arată ceea ce am visat, dar și ceea ce încă nu am visat. Aici se ascund istoriile tatuajelor din sufletul nostru.
# Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica, de Yōko Ogawa
Tema centrală a cărții este jocul de șah, dar, de fapt, acesta este doar un motiv pentru a arunca o privire în adâncurile ființei umane. Ego-ul nu face decât să ne împiedice să trăim autentic experiențele vieții. Ego-ul nu ne lasă să ne aruncăm în oceanul frumuseții unei existențe line și fără orgolii. Limbajul nu face decât să-i asigure ego-ului o armă (letală) pentru tot ce înseamnă relații profunde între oameni. Șahul devine astfel arma cu care cei înțelepți pot lupta pentru a învinge superficialul și pentru a descoperi infinitul. Universul vieții se ascunde într-o singură picătură din ocean. Când ai încredere în firul vieții și îl urmezi fără să îi opui rezistență afli care este esența existenței efemere sub forma umană, scopul final al călătoriei – să redevii o picătură din ocean. Valoarea nu e în formă, nu e în ego, nu e în putere, ci în trăire și în legăturile pe care trăirea le intermediază. Acolo se ascunde nemurirea – nenumită, dar trăită.
În șah, personalitatea unui om se dezvăluie cel mai bine nu atât în modul său de atac, cât în capacitatea de a face sacrificii.
Trebuie să chibzuiești foarte bine fiecare mutare. Fără să te dai bătut, cu perseverență. Chiar când crezi că nu mai e nimic de făcut, o iei de la capăt cu gânditul.
Cineva care pune prea mult preț pe sine n-o să fie vreodată în stare să joace șah. Cred că n-o să putem călători în voie în universul șahului decât dacă ne vom elibera de noi înșine, dacă ne vom depăși dorința egoistă de a obține victoria cu orie preț…