Cu un nume predestinat pentru a scrie această carte, Jeanette Winterson ne încântă cu 12 povești și 12 rețete de Crăciun. Îmbinarea minunată dintre realitate și fantezie ne face să rezonăm sufletește cu personajele și să empatizăm cu ce li se întâmplă.
Totul începe cu… începuturile (ar trebui să existe o lecție de istorie pe această temă!) Crăciunului. Împăratul Aurelian a declarat ziua de 25 decembrie ca Natalis Solis Invicti – nașterea Soarelui cel invincibil. Se organiza un festival îmbelșugat, oamenii se costumau, dansau, petreceau. Biserica a preluat ziua pentru a marca nașterea lui Iisus și a păstrat elemente la care oamenii țineau mult – cântatul, oferirea de daruri și plantele perene.
Strămoșul lui Santa Claus poate fi considerat Nicolae, un episcop turc din Sirma, născut cam cu 250 de ani înainte de Iisus. Era bogat și le dăruia multe celor săraci. Într-o noapte, se povestește, a vrut să arunce o pungă de aur pe o fereastră și, pentru că era închisă, s-a suit pe acoperiș și a aruncat-o în jos pe coș. Sf. Nicolae era Sinta Klaus pentru olandezi, iar aceștia din urmă l-au dus în America. Și era îmbrăcat în verde. Dar în 1931, compania Coca-Cola, într-o campanie de marketing, l-a îmbrăcat pe actorul care-i dădea viață lui Moș Crăciun în roșu.
Dar bradul din casele tuturor, un simbol al rezistenței vieții? Regina Victoria și prințul Albert au apărut într-o ilustrație în Illustrated London News, un fel de ședință foto vintage, pe atunci culmea modernității, în 1848, alături de un brad împodobit cu ocazia Crăciunului. Modelul lor a fost urmat de toată lumea în anii următori și ritualul s-a extins rapid în toate țările.
Secolul XIX e vinovat de tradițiile și ritualurile de Crăciun pe care le perpetuăm și astăzi – atunci au fost compuse multe dintre colindele pe care le cântăm, atunci au fost trimise primele felicitări de Crăciun și atunci au fost scrise multe dintre poveștile cu stafii.
„Ne dăruim pe noi înșine. Ne dăruim pe noi înșine celorlalți. Ne dăruim pe noi înșine nouă. Dăruim.“
Citind poveștile, avem ocazia să ne punem câteva întrebări esențiale:
„De ce am învățat să ne grăbim în fiecare zi, când fiecare zi e tot ce avem?“
„De ce sunt lucrurile adevărate, lucrurile importante, atât de ușor de pierdut din vedere, năpădite de lucruri fără nici o importanță?“
„Cei mai mulți dintre noi nu vedem decât lumea pe care o știm.“ – Cum facem să vedem și alte lumi?
„E plăcut să fugi în toate părțile pentru a-ți vedea familia și prietenii, dar ce-ar fi să-ți iei o oră și jumătate, doar pentru tine?“
„Cunoașteți păcăleala aia – te îndrăgostești de cineva pentru ceea ce e și-ți petreci restul vieții văitându-te că e așa cum e?“
Ce ne dorim de Crăciun?
„Uneori, lucrul după care tânjim, lucrul de care avem nevoie, miracolul pe care ni-l dorim se află chiar în fața noastră, și nu suntem în stare să-l vedem sau fugim în direcția opusă ori, și mai trist, pur și simplu nu știm ce să facem cu el. Gândiți-vă câți oameni obțin succesul pe care și-l doresc, partenerul pe care și-l doresc, banii pe care și-i doresc et cetera, și fac totul fum și scrum, precum aurul din poveste pe care nimeni nu-l poate cheltui. Așa că, de Crăciun, eu mă gândesc la povestea Crăciunului și la toate poveștile de Crăciun inventate de atunci înainte. Ca scriitoare, știu că ne-ar fi foarte rău în viață fără spațiu liber, pentru imaginație și meditație. Sărbătorile religioase sunt menite să ne ofere timp în afara timpului. Timp în care timpul obișnuit să fie supus timpului semnificativ. Ce ne amintim. Ce inventăm.“
Ce faci de Revelion?
„Romanii au botezat luna ianuarie după Ianus, zeul porților, al timpului și al tranzițiilor. El are două chipuri, fiindcă privește atât în urmă, cât și înainte. Eu nu iau hotărâri de Anul Nou – în loc de asta, îmi fac un soi de curățenie psihică. Ce aș prefera să nu mai repet? Nu doar Istoria, cu I mare, se repetă; se repetă și istoria noastră personală. E greu să te debarasezi de modele negative și de gânduri negre. E greu să faci lucrurile altfel, să oprești comportamentele distructive și autodistructive, să nu complotezi cu cel mai mare dușman al tău: tu.“
„Unele amintiri (…) par să nu se schimbe deloc. Sunt la fel de dureroase și azi. Și chiar și atunci când nu rememorăm conștient anumite lucruri, ele par să-și amintească de noi. Nu ne putem elibera de efectul lor. Există un termen foarte inspirat pentru asta – vechiul prezent. (…) …un pic de reflecție asupra propriei persoane în Ajunul Noului An ne poate ajuta să ne uităm la harta noastră mentală și emoțională și să vedem unde se află unele dintre minele terestre. Și unele amintiri neplăcute sunt, de fapt, bagajul altor persoane, însă noi le târâm în urma noastră de parcă am lucra pentru o divă care are mereu cu ea câteva cufere de bagaje, dar când o vezi, poartă doar o poșetă. De ce am cărat după noi toate prostiile astea? E o întrebare bună de Revelion. (…) Și, așa cum a înțeles cu atâta inteligență Freud, te poți întoarce în timp, poți vindeca trecutul. Poate că, e fixat ca fapt – e s-a petrecut s-a petrecut –, însă nu e fixat în povestea în continuă derulare a vieților noastre. Amintirile pot fi instrumente ale schimbării…“
„… lucrurile importante nu trebuie făcute mai bine, ci altfel. S-ar putea să fie vorba despre felul în care relaționezi cu partenerul de viață sau cu copiii tăi. S-ar putea să fie vorba de nevoia de a aduce mai multă bucurie în viața ta. Ar putea fi vorba despre nevoie de a-ți face timp. Ar putea fi vorba despre nevoia de a renunța la ceva. Să faci lucrurile e dificil. Ne plac tabieturile. Cred ă de-asta se hotărăsc oamenii să renunțe la anumite obiceiuri tocmai de Anul Nou. Unii o fac, cu ajutorul voinței; cei mai mulți dintre noi nu reușim. Acțiunile și comportamentul – obiceiurile – se află la suprafață. Motivele pentru care acționăm sau ne comportăm în anumite feluri sunt de obicei adânc îngropate în subconștient – așa că e greu să ne schimbăm comportamentul, până nu schimbăm ceva fundamental legat de noi înșine.“
„Problema e că adevărata căutare nu are un sfârșit, sau un final care să asigure fericirea până la adânci bătrâneți, ori o serie de pași ce trebuie urmați. Angajamentul de a fi mereu conștient, de a fi creativ – indiferent ce ar însemna asta pentru tine –, angajamentul de-a iubi, dorința de schimbare; asta e truda unei vieți.“
„… începuturile și sfârșiturile sunt prinse în balamale unul de altul și pliate unul lângă altul, ca niște obloane. Ca aripile de îngeri.“