Om-Animal sau Animal-Om?

Share Button

H.G. Wells abordează încă din 1896 un subiect sensibil – vivisecția animalelor și experimentele făcute pe animale de doctori în Insula doctorului Moreau. Eu am citit romanul în volumul Mașina timpului, publicat de Nemira în 2012, care mai conține și Lumea eliberată.

Nu putem nega că progresul în medicină se datorează acelora care au îndrăznit să treacă de limitele impuse atât de lege, cât și de morală și de etică pentru a studia anatomia și fiziologia omului și a animalelor. Dar până unde pot fi „extinse” aceste limite? Când se ajunge pe tărâmul cruzimii și al inumanității? În ce moment omul devine chiar el animal prin modul în care alege să acționeze în raport cu semenii săi și cu celelalte viețuitoare?

Dr. Moreau alege izolarea de lume pentru a încerca să transforme animalele în om. Trece astfel de legea naturii și le impune o lege presupus umană: să nu mergi în patru labe, să nu lipăi când bei, să nu mănânci carne sau pește, să nu zgârii scoarța copacilor, să nu vânezi alți oameni; punând peste instinctele lor, un fel de „grefe”, fie interdicții, fie acțiuni redirecționate, în așa fel încât să obțină o „turmă” ascultătoare. Până unde curiozitatea lui științifică „are dreptul” să intervină? Care este limita extremă a plasticității unei forme vii? Etica materiei constă până la urmă în faptul că „studiul Naturii îl face pe om până la urmă tot atât de nemilos ca și Natura.”

Dar deși avansul chirurgiei îi permite să transforme fizic animalele, impunerea unor idei sau acțiuni nu e simplă. Pentru că atât animalele, cât și oamenii sunt mai mult decât anatomia lor. Fiecare alcătuiește un sistem unic, cu instincte și moșteniri care-i direcționează evoluția naturală. Nu este suficient să poți modifica fizic animalele, ele ar trebui să treacă printr-o evoluție cerebrală și, apoi, inevitabil, psihică pentru a se schimba într-o vreo privință. Dar este suficientă modelarea creierului pentru a duce la o modelare cognitivă și comportamentală? Ce factori ar mai trebui să intervină pentru ca tot acest tablou să fie complet?

„Înainte, ei fuseseră animale, cu instinctele perfect adaptate la natura înconjurătoare și ferite atât cât pot fi niște ființe vii. Acum, ei se poticneau de piedicile umanității, trăiau într-o teamă care nu se stingea niciodată, înlănțuiți de o lege pe care nu o puteau înțelege; parodia lor de existență omenească începea cu o agonie, era o luptă interioară, o lungă groază de Moreau – și pentru ce? Ce mă revolta era toată această inutilitate.”

Cam asta s-a și întâmplat cu omul, care din animal a evoluat printr-o moralitate civilizată: „… mare parte din ceea ce noi numim educație morală este tot o astfel de modificare artificială și o prelucrare a instinctului, combativitatea este educată într-un curajos sacrificiu de sine, iar sexualitatea, transformată în emoție religioasă.”

Cum a devenit omul om? Recreează el oare, prin acțiuni și imaginație, crearea sa primordială? Prin suferință, prin torturi, prin frică și cruzime? Astea or fi fost pârghiile care au dus la mutațiile necesare pentru nașterea omenirii?

Share Button