Doi papagali împăiați își cer dreptul de a fi acel Loulou din povestirea O inimă simplă a lui Gustave Flaubert. Și iată cum o impostură ne conduce pe un drum imaginar, înapoi în timp, pe urmele scriitorului francez: în orașul, în casa, în camerele unde a locuit, în scrierile sale, dar și în golurile dintre rânduri și în tăcerile sale, în ceea ce nu a spus trăind și în ceea ce a transmis netrăind. O biografie pe care Julian Barnes o scrie cu măiestrie și care poate fi citită și recitită oricând integral sau parțial cu plăcerea cititorului scormonitor, iubitor de cuvinte, de idei, de oameni și de viață.
„Poți defini o plasă într-un fel sau în altul, în funcție de punctul tău de vedere. În mod normal, ai spune că este un instrument împletit, folosit la prinderea peștilor. Poți, însă, fără a sfida prea mult logica, să răstorni imaginea și să definești plasa așa cum a făcut-o cândva un lexicograf glumeț: o colecție de găuri, legate una de alta cu sfoară.
Și cu biografia se poate proceda la fel. Năvodul traulerului se umple și biograful îl trage la bord, sortează, aruncă ce nu-i trebuie înapoi în mare, stochează, taie peștele în fileuri și îl vinde. Să ne gândim însă și le ce nu prinde; o cantitate ce depășește cu mult prada. Groasă și plină de emfază burgheză, biografia stă pe raft, țanțoșă și nepăsătoare; «viața» care valorează un șiling vă va oferi toate faptele, cea care costă o liră cuprinde și ipotezele. Dar gândiți-vă la toate cele ce au scăpat neconsemnate, la tot ce a zburat în eter o dată cu ultima suflare a celui biografiat!”
O combinație de biografie, ficțiune și critică literară, Papagalul lui Flaubert ne oferă o viziune cu totul nouă și interesantă asupra vieții, operei și omului Gustave Flaubert. Și, de fapt, ce este biografia dacă nu umplerea golurilor plasei de pești cu imaginație?
O cronologie a vieții lui Flaubert din trei perspective: cea oficială, care subliniază mai ales reușitele scriitorului, cea intimă, care scoate la iveală morțile, nașterile, iubirile, eșecurile ale lui și ale celor dragi, și cea formată din vorbe scrise de Flaubert în diferiți ani ai vieții sale, unde ni se dezvăluie contradicțiile, emoțiile, nesiguranțele și certitudinile, calitățile și vulnerabilitățile omului care ține penița în mână.
Cum abordăm trecutul? Cum a evoluat ce a rămas? Ce știm din mărturii? Ce s-a scris de cei în cauză sau de către alții? Cum cernem adevărul de minciună?
„Nu pot dovedi că noi, cititorii amatori, consumăm cărțile cu plăcere mai mare decât criticii profesioniști, dar vă pot indica un avantaj cert pe care-l avem față de ei. Avem voie să uităm.”
„Artistul trebuie să facă posteritatea să creadă că n-a existat niciodată.”
„La ce folosea progresul științific dacă nu era însoțit de unul moral? Transportul feroviar nu avea alt rol decât să pună în mișcare și mai mulți indivizi care să se întâlnească pentru a-și reuni prostia.”
„Oboseala are efectul unui duș rece asupra pasiunii.”
„Se vorbește despre tristețea plecărilor; ce ziceți de vinovăția sosirilor?”
„Aceasta este adevărata partajare a oamenilor: nu trebuie împărțiți în cei ce au secrete și cei ce nu le au, ci în cei care doresc să afle totul și ce nu doresc. Eu susțin că scormonirea asta este un semn de iubire.”
„Nu ieși din suferință ca un tren ce irumpe dintr-un tunel, năpustindu-se în plin soare printre colinele din sudul Angliei, în coborârea sa rapidă, zgomotoasă, spre Marea Mânecii; ieși așa cum se smulge pescărușul dintr-o pată de petrol scurs în mare. Te-ai tăvălit pe viață în smoală și pene.”
„Nu participa: fericirea se găsește în imaginație, nu în acțiune. Plăcere se află mai întâi în anticipare, iar apoi în amintire.”
„Pe măsură ce omenirea se perfecționează, omul se degradează. Când totul se va reduce la simpla contrabalansare a intereselor economice, ce rol va mai juca virtutea?”
„Cărțile sunt locul unde totul are o explicație. Viața este locul unde nimic nu se explică. Nu mă surprinde că unii preferă cărțile. Ele dau sens vieții. Singura problemă este că dau sens vieții altora, niciodată vieții tale.”