Friedrich Schiller împarte poeții în două categorii, naivi și sentimentali, în scrierea Despre poezia naivă și sentimentală (1795-1796). Inspirat de Schiller, Orhan Pamuk și-a intitulat cartea scrisă despre arta romanului – Romancierul naiv și sentimental.
Poeții naivi sunt una cu natura – liniștiți, neîndurători și înțelepți. Scriu spontan, aproape fără să cugete. Scriu fără să ia în considerare consecințele intelectuale ori etice ale cuvintelor lor și fără să-i intereseze ce ar spune alții.
„Poezia este asemenea unei impresii pe care natura o lasă asupra lor în mod organic și care nu îi mai părăsește niciodată.”
„Poetul naiv nu are nicio îndoială că exprimarea, cuvintele, versurile lui vor înfățișa imaginea de ansamblu, o vor reprezenta, vor descrie și dezvălui cu precizie și în detaliu semnificația lumii – de vreme ce această semnificație nu îi este nici tăinuită și nici străină.”
Poeții sentimentali, emoționali, reflexivi, sunt îngrijorați de un singur aspect – ei nu știu sigur dacă cuvintele vor cuprinde realitatea, dacă o vor atinge, dacă exprimările lor vor transmite semnificația intenționată. Sunt extrem de conștienți de metodele folosite pentru a scrie; ei pun la îndoială tot ce percep, chiar și propriile simțiri. Sunt preocupați de principii educative, etice și intelectuale.
Deși pare o împărțeală simplistă, are în ea un sâmbure de adevăr. Cu siguranță există multe tipuri de poeți, multe tipuri de poezie, dar dacă ar fi să te analizezi un pic, ce fel de poet ai fi – naiv sau sentimental?