Mulți părinți se plâng că nu mai reușesc să citească pentru că nu au timp. După apariția copiilor, adulții au dificultăți în a se organiza pentru a planifica atât timpul lor personal, cât și cel din familie. Echilibrul dintre activitățile care să le facă lor plăcere și cele pe care să le facă împreună cu copiii este greu de realizat. Însă, nu imposibil, subliniază Julia Cameron în cartea „Cum să cultivi creativitatea copiilor”.
„Merită să ne mai gândim atunci când hotărâm că nu avem „timp deloc” pentru ceva care ne place foarte mult. Dacă hotărâm că nu avem timp să citim de plăcere – deoarece nu este important, pentru că e „doar” ceva care ne-ar face fericiți -, hotărâm că nu avem timp deloc pentru noi înșine, pentru echilibrul nostru spiritual, iar aceasta este într-adevăr o decizie periculoasă. Nu doar ne confruntăm cu riscul de a ajunge plini de resentimente, ci le oferim și copiilor noștri un exemplu al acestui tip de comportament.”
De ce să nu renunțăm la lectură? De ce este ea o activitate importantă care ne poate ajuta să depășim mai ușor unele momente grele din viața noastră?
„Cititul ne leagă practic și de alți oameni. Când citim, nu mai suntem izolați pentru că ne conectăm la povești și idei pe care nu le-am mai întâlnit înainte. Cititul implică o anumită camaraderie, precum și sentimentul că ne îmbogățim experiența. Chiar și atunci când citim fără altcineva în preajmă, ne țin companie personajele din poveste sau vocea narativă a autorului. Când citim, nu suntem niciodată singuri. Împărtășind experiențe prin intermediul cititului, ne conectăm la ceva mai presus de noi. Conectându-ne la ceva superior, devenim la rândul nostru superiori nouă.”
Julia Cameron propune părinților, în cartea „Cum să cultivi creativitatea copiilor”, un exercițiu interesant care să le ofere ocazia să-l „îndrăgostească” pe copil de povești, cărți, lectură.
„Încercați să îi spuneți o poveste copilului dumneavoastră. Poate fi o poveste despre orice, poate fi lungă sau scurtă. Dacă nu vă vine în cap nici un subiect, cereți-i copilului să vă dea o sugestie. Poate este despre floarea de pe pervaz sau despre câinele care doarme la picioarele dumneavoastră. Poate că este despre viața inventată a vecinului de vizavi sau despre trecătorul cu care v-ați întâlnit la aprozar. Nu există vreun subiect greșit. La sfârșit, cereți-i copilului să vă spună și el o poveste. Ascultați-o cu adevărat. Avea mai multe de spus decât v-ați fi imaginat? Dar dumneavoatră?”
După inventarea poveștilor, puteți desena sau picta personajele din ele împreuna cu copilul sau le puteți scrie pentru a le aduna într-un volum de povești spuse în familie. De asemenea, le puteți înregistra video sau audio și apoi să le transpuneți, de pildă, într-o piesă de teatru cu păpuși pe care să o pregătiți pentru invitații copilului la ziua sa de naștere.
De la plan la acțiune nu este decât un pas ce ține de voință. Iar voința are ca fundament motivația. Dacă părinții își vor permite lor înșile să intre în contact cu sinele lor autentic, atunci vor găsi calea să acționeze.
„Este nevoie de curaj pentru a petrece timp făcând ceva ce vrem să facem, și nu ceva ce trebuie să facem.”
Julia Cameron ne aduce aminte ce spunea Goethe.
„Indiferent ce crezi că poți face sau ce ai încredere că poți face, apucă-te de acel lucru. Pentru că acțiunea are în sine magie, grație și putere.”