Iertarea e un fel de putere

„Să ignori nu e același lucru cu ignoranța, trebuie să te străduiești ca să ignori.”

Cine pe cine trebuie să ierte? Copiii născuți cu malformații pe oamenii care au poluat aerul și pământul fără discernământ? Tinerii pe cei bătrâni pentru iresponsabilitatea de a accepta un regim religios-militar care le îngrădea orice decizie liberă? Cameristele pe femeile care nu puteau face copii sau Soțiile pe Cameristele care „păcătuiau programat” cu bărbații lor?

„Dar ține minte că iertarea e un fel de putere. Să ceri iertare e un tip de putere de asemenea. Să ceri iertare reprezintă un tip de putere și să o refuzi sau să o acorzi este tot un tip de putere, poate cea mai mare. (…)

Poate că nu despre cine controlează situația e vorba. Poate că nu e vorba despre cine pe cine poate poseda, despre ce poate cineva să le facă semenilor săi, fără să fie pedepsit, poate chiar până la moarte. Poate că nu e vorba despre cine poate sta jos și cine trebuie să stea în genunchi, sau în picioare, sau întinsă, cu picioarele desfăcute. Poate că e vorba despre ce poate face cineva altuia și să fie iertat. Să nu-mi spui că până la urmă e același lucru.”

Distopia fascinantă construită de Margaret Atwood în „Povestirea cameristei” se bazează pe un cocteil de realități disparate, preluate de autoare și puse într-o combinație originală – poluarea care afectează organismul uman, nașterea multor copii cu malformații sau boli grave, infertilitatea femeilor și a bărbaților, extremismul religios, pasivitatea populației și teama de opresiune care favorizează instaurarea unui control militar, tabu-ul sexualității, pericolul interpretării literale a Bibliei.

„Trăiam în spațiile albe de la marginea tipăriturilor. Aveam, astfel, mai multă libertate. Trăiam în spațiile libere dintre povestiri.”

Și cum orice distopie naște monștri facem cunoștință cu femeia redusă la uter și cu bărbatul redus la spermă.

La sfârșitul cărții aflăm că una dintre sursele de inspirație ale autoarei a fost perioada „decrețeilor” din România, când regimul comunist a interzis avorturile și a descurajat folosirea mijloacelor contraceptive (1968-1989).

„Orice e redus la tăcere va face larmă ca să fie auzit, deși în tăcere.”