„Când oamenii încep să vorbească serios despre cum strâng o grămadă de cutii de paste în garaj și li se umplu ochii de lacrimi cu gândul la sfârșitul lumii, atunci ai în față cea mai evidentă confidență pe care o s-o capeți vreodată, despre cât de mult suferă că viața nu le merge așa cum credeau c-o să meargă.” („Generația X”, Douglas Coupland)
Casa voastră a devenit un spațiu de depozitare? Nu aruncați nimic? Cine știe când ar putea să vă trebuiască, nu? Nu mai aveți loc să le puneți în casă și ați început să le duceți pe la rude? Nu vă puteți elibera de toate obiectele care s-au stricat, dar pe care sperați să le reparați într-o zi când veți avea dispoziție și timp?
E un balast inutil care reflectă adesea balastul din sufletul nostru. Nu avem nevoie de obiecte decât dacă ele ne sunt utile. Dacă le putem repara la scurt timp după ce s-au stricat, le vom refolosi, altfel nu ne vor mai fi de folos niciodată. Dacă obiectele stricate nu sunt parte din vreo pasiune a noastră, deci dacă nu dorim să le facem bucățele pentru a învăța sau pentru a descoperi ceva, nu are rost să le păstrăm. Obiectele care nu ne sunt utile și ajungem să le ținem prin debarale, uitate ani întregi, se uzează oricum și, dacă după zeci de ani avem nevoie de ele, degeaba le-am păstrat. Nu mai sunt bune de nimic.
Același lucru putem spune și despre simțămintele noastre. Ele trebuie exprimate aici și acum, altfel se vor aduna în pivnițele sufletului și ne vor bântui ca niște stafii de-a lungul anilor, fără însă să ne fie de vreun folos, dimpotrivă, împiedicându-ne să trăim liniștiți.
De aceea, unul dintre sfaturile ce poate părea paradoxal, însă care are un fundament real și esențial, este acela care spune să deținem cât mai puține lucruri pentru că doar așa vom trăi din plin. Fapt valabil, aș sublinia, și în cazul cărților. Cu cât avem mai puține cărți, cu atât vom citi mai mult și cărțile ne vor fi de real folos, tocmai pentru că facem o selecție inteligentă a lor.
”Cu cât păstrăm mai puține lucruri, cu atât avem mai mult.” (Julia Cameron, „Cum să cultivi creativitatea copiilor”)
Eliberarea spațiului fizic din casă și din locurile unde petrecem mult timp, cum ar fi biroul de la serviciu, devine un mod de a pune deoparte tot ce ne-ar putea deturna de la drumul nostru, de a ignora tot ceea ce ne-ar putea împiedica să ne atingem scopurile, de a ne separa de ceea ce ne distrage de a stabili ce este esențial în viața noastră. Cu cât spațiul nostru fizic este mai încărcat, cu atât ducem cu noi mai mult balast psihic.
Cu cât sunt mai puține obiecte în jurul nostru, și sunt lucruri care ne sunt utile și sunt aranjate astfel încât să ne fie la îndemână când avem nevoie de ele, cu atât ne vom organiza mai bine și ne vom atinge obiectivele și ne vom împlini dorințele mai eficient.
Julia Cameron subliniază în cartea „Cum să cultivi creativitatea copiilor”:
„Când eliberăm spațiul fizic, facem efectiv loc pentru claritate și inspirație. Respectându-ne spațiul, ne respectăm pe noi. Spațiul nostru este locul în care trăim, în care reflectăm, în care ne vin idei și în care ne simțim în siguranță. Atât timp cât acest spațiu nu este aglomerat, suntem deschiși la idei bune.”
„Aruncarea lucrurilor de care nu mai avem nevoie ne dă un sentiment de putere.” (Julia Cameron, „Cum să cultivi creativitatea copiilor”)
Psihologul Benedicte Regimont a înființat o agenție de coaching în decorațiuni. În urma activităților ei, a descoperit că putem afla multe lucruri despre cineva doar vizitându-i casa. Își expune experiența în cartea „Spune-mi cum ți-e casa, ca să-ți spun cine ești!”.
Autoarea subliniază ce înseamnă casa în viața oamenilor, de la reper pentru continuitatea familiei, oglindă pentru situația socială și nivelul de educație până la cheie pentru aflarea trăsăturilor definitorii de personalitate.
Benedicte Regimont ne dezvăluie „limbajul” obiectelor cu care ne înconjurăm și ce spun ele despre noi.