Un om de știință, farmacistul din „Doamna Bovary”, de Gustave Flaubert, roman publicat in 1856, ține un mic discurs despre Creație și Dumnezeu:
„Ba am o religie, religia mea, sunt chiar mai religios decât ei toți, cu maimuțărelile și cu jongleriile lor! Tocmai că-l slăvesc pe Dumnezeu. Cred în ființa supremă, într-un creator, oricare ar fi el, puțin îmi pasă, care ne-a lăsat aici pe pământ ca să ne ducem la bun sfârșit datoria de cetățean și de cap de familie; dar n-am nevoie să intru într-o biserică, să sărut talgere de argint și să îngraș din buzunarul meu o adunătură de pișicheri care mănâncă mai îndestulat ca noi! Fiindcă îl poți cinsti la fel de bine și într-o pădure, pe câmp sau chiar contemplând tăriile, așa cum făceau anticii. Dumnezeul meu este Dumnezeul lui Socrate, al lui Franklin, al lui Voltaire și al lui Beranger! Eu sunt pentru Profesiunea de credință a vicarului savoyard și pentru nemuritoarele principii de la 89! De aceea nu accept un moșulică Doamne-Doamne, care se plimbă prin grădina lui cu toiagul în mână, care-și găzduiește prietenii în burțile balenelor, moare țipând și învie după trei zile: lucruri absurde în sine și care, de altminteri, contrazic toate legile fizicii; ceea ce ne dovedește, în treacăt, că popii s-au bălăcit întotdeauna într-o ignoranță abjectă, în care se străduiesc să cufunde și populațiile.”
- O critică virulentă nu a principiului de Divinitate, ci a modului în care oamenii l-au ascuns în ziduri pictate și obiecte adorate.