Poemul epic „Enuma Eliș” este legenda babiloniană a Creației originare a Lumii (a Cerului și a Pământului). Denumirea „enuma eliș” înseamnă „când sus” și reprezintă primele două cuvinte ale textului. Versurile sunt reunite astăzi sub titlul „Epopeea Creației”. Tăblițele de lut cu scriere cuneiformă au fost găsite în biblioteca lui Asurbanipal din Ninive (pe teritoriul Irakului). Prima traducere a lor a fost publicată în limba engleză, în 1876, de către George Smith în „The Chaldean Account of Genesis”.
În 1921, E.A. Wallis Budge a scris „The Babylonian Legends of Creation”, în care prezintă atât conținutul tăblițelor, cât și posibilele interpretări ale textelor.
Poemul descrie genealogia zeilor, nașterea și dobândirea supremației zeului Marduk, care începând din epoca domniei regelui Hammurabi (mileniul II înainte de Hristos) a devenit zeul suprem al panteonului babilonian. Arheologii au găsit surse ale acestor texte încă dinaintea domniei lui Hammurabi. Cele recuperate și traduse aparțin de perioada secolului VII înainte de Hristos.
În poemul cosmogonic sumerian, care prezintă felul în care a fost creată lumea şi de ce zeii au creat omul, se regăsesc marile mituri universale privind existenţa Haosului (o stare primordială necreată), formarea Cosmosului ce se supune unor legi, naşterea Cerului, a Pământului, a stelelor și alte mituri legate de tema cuplurilor, a iubirii, a fecundităţii şi fertilităţii. Există interpretări ale textului care relevă faptul că acesta conține indicii despre cum sumerienii au descris nașterea și evoluția sistemului nostru solar.