Am ajuns să ne luăm concediu ca să ne bucurăm de propriul corp și de propria sexualitate?, ne întreabă Michel Houellebecq, în romanul „Platforma”.
„În relațiile cu semenii devii conștient de sine; e ceea ce le face greu de suportat.”
Suntem atât de înrobiți de „noua civilizație” și de „noul ritm de viață” încât uităm de o nevoie esențială a ființei umane. Iar turismul sexual nu face decât să „profite” de acest fapt. Autorul țese o poveste de iubire în miezul unei lumi în care tot mai mulți dintre noi se simt străini la ei acasă, pentru că măștile au ajuns să îngroape definitiv Sinele autentic. Cum vedem dincolo de aceste măști pentru a trăi cu adevărat… iubirea?
„Fără iubire, nimic nu poate fi înnobilat.”
Și pentru că jucăm într-o piesă de teatru prost regizată, ajungem să nu mai știm ce vrem de la noi înșine, de la ceilalți, de la viață.
„Îți amintești propria-ți viață, scrie undeva Shopenhauer, puțin mai mult decât un roman citit în trecut.”
Pierduți în iureșul modernității, cum regăsim simplitatea existenței în satisfacerea nevoilor esențiale (somn, sex, hrană sănătoasă, relaxare etc.)? O ultimă reflecție inspirată din carte – nu contează când și cum murim, ci ce facem atunci când moartea ne dă târcoale.
„Adunăm amintiri ca să fim mai puțin singuri în clipa morții.”