Unde se află adevăratele bogății? ne întreabă Russell H. Conwell în discursul său publicat în cartea „Hectare de diamante”. Un discurs pe care Conwell l-a ținut de cel puțin 6000 de ori.
A fost odată un fermier. Era fericit că e bogat și se simțea bogat pentru că era fericit. Viața lui curgea lin până când un călător a poposit la ferma lui și i-a povestit despre diamante. Cum un singur diamant putea valora cât toată ferma lui. Din acea zi, fermierul n-a mai avut stare, trebuia să găsească diamante și să fie cel mai bogat. Și-a vândut ferma, și-a părăsit familia și a plecat în căutarea diamantelor. După mulți ani, a murit, departe de familia și țara lui, sărac și nefericit, căci nu găsise diamante. Între timp, cel care i-a cumpărat ferma a descoperit întâmplător, în râul care curgea lângă casă, o piatră strălucitoare care i-a plăcut și a pus-o într-o cameră. Călătorul de demult a mai trecut o dată pe acolo și a observat-o. Era, desigur, un diamant. Și era doar unul dintre milioanele de diamante de pe pământul vândut de fermier.
Nu prețuim ce avem în noi și în jurul nostru. Nu trebuie să căutăm bogăția și fericirea departe de casă. Tot ce avem nevoie este de obicei foarte aproape de noi.
Russell H. Conwell explică de ce banul nu este „ochiul dracului”, dacă ești cinstit și dacă foloseștii banii în scopuri corecte. Atrage atenția că uităm adesea că în noi înșine se găsesc toate abilitățile și cunoștințele necesare pentru a trăi fericiți și împliniți. De asemenea, dacă ținem cont de faptul că nu trăim singuri, ci într-o comunitate care are anumite nevoi, atunci sigur vom găsi o sursă de venit. Atât timp cât ceea ce facem noi slujește nevoilor oamenilor, bogăția va fi și sufletească și materială. În propria grădină a fiecăruia dintre noi se află bogățiile de care avem nevoie. Dar, într-un fel sau altul, se pare că suntem orbi la ce avem noi și căutăm, adesea fără succes, bogăția în curțile altora.
Cărticica „Hectare de diamante” este atât un ghid motivațional, cât și un mic ghid original de marketing.