Yasunari Kawabata, primul japonez căștigător al premiului Nobel pentru Literatură, în 1968, explorează în romanul „O mie de cocori” tema tradiționalei ceremonii japoneze a servirii ceaiului.
Kawabata analizează obiceiurile japoneze în miezul esenței lor păstrate în fiecare familie. Mai mult, încearcă să surprindă modul în care tradițiile sunt preluate (sau nu!) de la o generație la alta. Dar dincolo de ritualurile transmise mai mult sau mai puțin, pe Kawabata îl interesează să sondeze moștenirea prejudecăților, a pasiunilor și a greșelilor.
Așa cum moștenim predispoziția genetică pentru o boală, tot la fel moștenim o structură psihică. Modul în care au trăit și simțit înaintașii noștri se regăsește în noi. Ei nu ne lasă doar averi materiale, ci și sufletești. Iar în ele se ascunde… Destinul!
Într-un stil literar oarecum discursiv, pe alocuri poetic, Yasunari Kawabata descrie sufletul japonez din interior, dezvăluind mecanismele sale misterioase, dându-ne câteva indicii despre cum să-l descifrăm dincolo de fascinația miraculoasă a manifestărilor lui.
Romanul este, în același timp, o autobiografie anticipatorie a destinului celui care l-a scris.